Majorarea termenului de depunere a cererii de înregistrare în scopuri de TVA la depășirea plafonului de scutire nu are sprijinul Guvernului
Propunerea de prelungire a termenului de înregistrare în scopuri de TVA de către persoanele impozabile care ating sau depășesc plafonul de scutire de TVA pentru micile întreprinderi precum nu este susținută de Guvern. Este singurul care se opune, în rest avizele fiind pozitive.
Inițiativa include și modificarea termenului de depunere a cererii de schimbare a perioadei fiscale de către persoanele impozabile care utilizează trimestrul calendaristic drept perioada fiscală și efectuează achiziții intracomunitare de bunuri taxabile în România, prevăzut în Codul fiscal.
Înregistrată la începutul lunii mai, propunerea are deja avize favorabile din partea Consiliului Legislativ și a Consiliului Economic şi Social, punctul de vedere al Guvernului fiind ultimul necesar înaintea supunerii la vot.
Principalele reglementări
Inițiativa legislativă se propune modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, în sensul modificării termenului de depunere a cererii de înregistrare în scopuri de TVA de către persoanele impozabile care ating sau depășesc plafonul de scutire de TVA pentru micile întreprinderi precum și a termenului de depunere a cererii de schimbare a perioadei fiscale de către persoanele impozabile care utilizează trimestrul calendaristic drept perioada fiscală și efectuează achiziții intracomunitare de bunuri taxabile în România, prevăzut în Codul fiscal.
Concret, se propune majorarea termenului de depunere a cererii de înregistrare în scopuri de TVA la 25 de zile, față de 10 zile, cât este în prezent.
„De multe ori, acest termen de 10 zile este insuficient, mai ales în cazul persoanelor impozabile care trebuie să se înregistreze în scopuri TVA care nu au un serviciu propriu de contabilitate, ci au un serviciu externalizat. Concret, în practică, documentele contabile ajung la contabilitate externalizate ulterior atingerii sau depășirii pragului de înregistrare în scop de TVA, uneori chiar după termenul de 10 zile”, se arată în expunerea de motive a inițiatorilor.
Contraargumentele Guvernului
Referitor la propunerea de modificare a prevederilor din Codul fiscal, în sensul extinderii de la 10 zile la 25 de zile a termenului de depunere a cererii de înregistrare în scopuri de TVA de către persoana impozabilă care atinge sau depășește plafonul de scutire de TVA, Guvernul face următoarele precizări:
„Data atingerii ori depășirii plafonului nu este reprezentată de data efectivă la care a fost atins sau depășit plafonul de scutire de TVA de 300.000 lei, ci de prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul de scutire a fost atins ori depășit. Spre exemplu, o persoană impozabilă care a depășit plafonul de scutire de TVA la data de 5 aprilie 2023, avea obligația să depună cererea de înregistrare în scopuri de TVA, până pe 10 mai 2023, inclusiv. În plus, persoana în cauză aplică regimul special de scutire în perioada dintre depășirea plafonului și data înregistrării în scopuri de TVA, respectiv 1 iunie 2023, context în care nu este clară referirea din cuprinsul Expunerii de motive a inițiativei legislative referitoare la impuneri retroactive ce ar putea să intervină din partea organelor de control din cadrul ANAF”.
În opinia reprezentanților Executivului, modificarea termenului de depunere a cererii de înregistrare, de la 10 zile la 25 zile ar putea crea dificultăți din perspectiva organelor fiscale, în ceea ce privește intervalul de timp necesar pentru înregistrarea, procesarea și publicarea în timp util a persoanei impozabile în Registrul persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA, potrivit prevederilor Codului fiscal.
„Până în prezent, nu au fost primite sesizări din partea mediului de afaceri sau a ANAF referitoare la eventuale disfuncționalități privind termenul de înregistrare în scopuri de TVA, care a fost reglementat încă din anul 2003”, aduc un argument suplimentar reprezentanții Guvernului.
Referitor la extinderea termenului de depunere a cererii de schimbare a perioadei fiscale de către persoanele impozabile care utilizează perioada fiscală trimestru calendaristic și efectuează achiziții intracomunitare de bunuri taxabile în România, de la 5 zile lucrătoare la 25 de zile calendaristice, termenul de depunere a cererii de modificare a perioadei fiscale ar coincide cu termenul de depunere al decontului de TVA.
„Considerăm că depunerea concomitentă a cererii de schimbare a perioadei fiscale și a decontului de TVA ar putea conduce la dificultăți în depunerea și procesare acestor declarații”, mai arată reprezentanții Guvernului.
„Având în vedere considerentele menȚionate, Guvernul nu susține adoptarea acestei iniţiative legislative”, este concluzia punctului de vedere semnat de noul prim ministru, Marcel Ciolacu.