Benzinăriile azerilor de la SOCAR au înregistrat venituri record în 2023
- Analiză cu datele platformei Termene.ro. Subsidiara din România a grupului azer SOCAR a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri și a profitului în 2023 față de anul precedent. Această creștere a dus la atingerea unui nou vârf al veniturilor pentru cele 75 de benzinării SOCAR pe piața autohtonă în cursul anului trecut.
SOCAR Petroleum SA din București a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri de 2,72 miliarde de lei, față de aproximativ 2,6 miliarde de lei în 2022, înregistrând o creștere de aproape 120 de milioane de lei în 2023 față de anul precedent, reprezentând o creștere procentuală de 4% față de anul anterior.
Cifra de afaceri din 2023 a fost un record pentru companie.
SOCAR Petroleum SA este o subsidiară a SOCAR care a intrat pe piața din România începând cu anul 2011. „SOCAR” este un acronim al „The State Oil Company of Azerbaijan Republic”.
Obiectul principal de activitate al SOCAR Petroleum SA din București este „comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate” (cod CAEN 4730).
A crescut și profitul
Profitul SOCAR Petroleum SA în 2023 a fost de 10,7 milioane de lei, în creștere cu 99% față de anul precedent, când profitul a fost de 5,3 milioane de lei. Numărul mediu al angajaților în 2023 a fost de 697 de angajați, în creștere cu 1% față de anul precedent.
Acționarul unic al SOCAR este reprezentat de două companii din Olanda: Becrux Investments & Finance BV (65,248484%) și Gacrux Investments & Finance BV (34,751516). Cele două offshore-uri din Țările de Jos fac parte din grupul SOCAR, care este de fapt compania publică de petrol a Republicii Azerbaijan.
SOCAR în România
SOCAR a intrat pe piața din România prin subsidiara SOCAR Petroleum SA în 2011 și a devenit unul dintre jucătorii importanți pe piața distribuției de carburanți din România. Investițiile companiei în economia românească au creat aproximativ 800 de locuri de muncă și sunt în continuă creștere, conform reprezentanților companiei.
„Oferim o gamă extinsă de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum, devenind unul dintre jucătorii importanți pe piața de distribuție de carburanți și comercializare produse petroliere din România”, mai precizează reprezentanții companiei.
SOCAR operează o rețea de 75 de stații în România și are patru depozite: Teiuș, Onești, Constanța și Ploiești.