Industria metalurgică a revenit pe profit din anul 2021. Au mai rămas doar 55 de companii importante
În Articol
În anul 2021, cele peste 55 de companii importante din domeniul metalurgic au realizat o cifră de afaceri de peste 13 miliarde de lei, aproape 3 miliarde de euro. Pentru anul trecut, conform surselor termene.ro, cifra de afaceri a crescut cu aproape 15%.
Cea mai importantă unitate siderurgică din România, Liberty Galați din orașul de la Dunăre, a atins în urmă cu doi un profit de peste un miliard de lei și o cifră de afaceri de peste 9 miliarde de lei. Pentru anul trecut cifra de afaceri ar ajunge la 10 miliarde de lei, conform datelor obținute de termene.ro.
Un set de date de la INS de la sfârșitul anului trecut arată o creștere de aproape 15% a comenzilor noi pentru industria prelucrătoare. Cifra este bună, dar, așa cum punctează și INS, este vorba de creșterea valorii comenzilor.
Numărul agenților economici din industria metalurgică este de 55 de firme. 13 Miliarde lei (3 Miliarde euro) este cifra înregistrată în 2021.
9.416 de angajați sunt în acest sector economic.
Profitul industriei metalurgice din 2021 a fost de 1,6 miliarde de lei, aproape 0,85% din profitul întregului mediu economic autohton.
Investiție majoră în domeniu
Revenind la Libery Galați SA, compania metalurgică a anunțat în luna februarie că va redeschide în această lună Furnalul 5, singurul furnal funcțional, care poate asigura producția de 2,2 milioane de tone de oțel. Producția de oțel a furnalului 5 a fost oprită la sfârșitul anului trecut pentru realizarea unor lucrări de mentenanță.
„Având în vedere semnalele care indică redresarea pieței în Europa și finalizarea cu succes a programului de mentenanță și îmbunătățire a Furnalului nr. 5, planificăm repornirea acestuia la mijlocul lunii martie. Pe parcursul acestui program am menținut întreaga echipă și am continuat să facem investiții pe platforma siderurgică şi în calitatea produselor noastre pentru a crește profitabilitatea companiei”, a declarat Ajay Aggarwal, Președintele Liberty Steel Group Europe și președintele Consiliului de Administrație al combinatului de la Galați.
Liberty Galați a produs o cantitate record de produse din oțel în 2021, anunță reprezentanții companiei. Astfel, compania a produs 2,4 milioane de tone de oțel, cea mai mare cantitate din 2010 încoace, în timp ce furnalul nr. 5 a produs 2,1 milioane de tone de fontă lichidă în 2021, cel mai mare nivel din 1078, când a fost pus în funcțiune.
Privire de ansamblu asupra industriei
Principalele combinate din România sunt Sidex Liberty Galați și COȘ Târgoviște, unul dintre principalii producători de tablă, țiglă și de produse din oțel din România. Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște, care intrase anul trecut în faliment, a fost preluat de unul dintre liderii europeni în fabricarea de bare de oțel laminate, grupul Beltrame care a anunțat că va crea peste 1.000 de locuri de muncă.
La combinatul de la Călărași funcționează o oțelărie electrică și un laminor. În vara anului trecut, italienii care dețin Donalam, rezultat în urma divizării Siderca Călărași în urmă cu mulți ani, au anunțat că vor construi un nou combinat siderurgic în România, în urma unei investiții de 300 de milioane de euro. Combinatul va avea o capacitate de producție de aproximativ 600.000 tone/an de oțel – beton și sârmă laminată. Investiția grupului Beltrame va contribui la crearea a aproximativ 250 de noi locuri de muncă directe la nivel local, precum și la aproape 800 în faza de construcție. În prezent, „Donalam, cu sediul în Călărași, este unul dintre principalii jucători din industria barelor de oțel laminate la cald și oțeluri special din Europa”, după cum spun italienii, adăugând că au înființat Donalam în 2006, iar în 2007 au cumpărat de la Tenaris un laminor pe platforma fostului combinat siderurgic Siderca.
Analiza celor mai importante unități
Prezentarea pe scurt a celor mai importante companii metalurgice a fost realizată cu ajutorul datelor platformei termene.ro.
- 1. Liberty Galați SA
Cifra de afaceri a fost de 9,4 Miliarde lei în 2021 și un profit de 1,3 miliarde de lei. Societatea a avut 4.987 de angajați. Liberty Holdco & Skopje Limited din Londra este acționarul majoritar al companiei din Galați.
- 2. ArcelorMittal Hunedoara SA din Hunedoara
Cifra de afaceri a fost de 660,3 milioane lei și un profit de 12,7 milioane de lei. Societatea a avut 582 de angajați. Compania elvețiană ArcelorMittal Holdings AG Zug Che este acționarul majoritar, cu peste 96,5%.
- 3. Donalam SRL din Călărași
Cifra de afaceri a fost de 577,8 milioane lei și un profit de 3,7 milioane de lei. Societatea a avut 327 de angajați. Compania italiană AFV Acciaierie Beltrame SPA este acționarul majoritar, cu peste 93,69%.
- 4. Nimet SRL din Dâmbovița
Cifra de afaceri a fost de 574,9 milioane lei și un profit de 81,5 milioane de lei. Societatea a avut 716 de angajați. Compania bulgară Palfinger Prodduktionstehnik Bulgarien Eood, cu 60%, și Numan Samy, cu 40%, sunt acționarii acestei unități.
- 5. ASO Cromsteel SA din Dâmbovița
Cifra de afaceri a fost de 377,1 milioane lei și un profit de 13,5 milioane de lei. Societatea a avut 455 de angajați. Compania italiană Aso H&P SRL este acționarul majoritar, cu 99,62%.
- 6. Hoeganes Corporation Europe SA din Buzău
Cifra de afaceri a fost de 353,6 milioane lei și un profit de 4,8 milioane de lei. Societatea a avut 133 de angajați. Compania britanică GKN Powder Metallurgy Holdings Limited este acționarul majoritar, cu 99,9%.
- 7. Industrial Steel Wires Câmpia Turzii SRL
Cifra de afaceri a fost de 243,1 milioane lei și un profit de 316.000 de lei. Societatea a avut 288 de angajați. Compania britanică Alphard Financial Corp este acționarul unic.
- 8. Erdemir-Romania SRL din Dâmbovița
Cifra de afaceri a fost de 226,8 milioane lei și un profit de 29,9 milioane de lei. Societatea a avut 246 de angajați. Compania turcă Eregli Demir Ve Celik Fabricalari este acționarul unic.
- 9. Otelinox SA din Dâmbovița
Cifra de afaceri a fost de 192,6 milioane lei și pierderi de 3,5 milioane de lei. Societatea a avut 604 de angajați. Compania germană Samsung C&T Deutschland GMBH este acționarul majoritar, cu peste 99,9%.
- 10. Dan Steel Group Beclean SA din Bistrița-Năsăud
Cifra de afaceri a fost de 126,2 milioane lei și pierderi de 7,8 milioane de lei. Societatea a avut 270 de angajați. Societatea Dan Steel Group Negrești Oaș SA din Satu Mare este acționarul majoritar, cu 83,7654%. Beneficiarii reali sunt: Marioara Dana Cadiș (27,9%), Vasile Dan (27,9%) și Vasile Daniel Dan (27,9%).
- 11. SIF 1 IMGB SA din București
Cifra de afaceri a fost de 74,4 milioane lei și un profit de 47,5 milioane de lei. Societatea a avut 24 de angajați. Societatea de Investiții Financiare Banat-Crișana SA este acționarul majoritar, cu peste 99,9%.
- 12. Cuiul SRL din Neamț
Cifra de afaceri a fost de 66,7 milioane lei și un profit de 6,8 de milioane de lei. Societatea a avut 109 de angajați. Elena Cojocariu și Mihai Cojocariu sunt co-acționari.
- 13. Rovamin Mafter SRL din Ilfov
Cifra de afaceri a fost de 62,7 milioane lei și un profit de 745.000 de lei. Societatea a avut 22 de angajați. Constantin Ioniță și Valentin Octavian Staicu sunt co-acționari.
- 14. Industria Sârmei Câmpia Turzii SA din Cluj
Cifra de afaceri a fost de 25,1 milioane lei și pierderi de 4,5 milioane de lei. Societatea a avut 36 de angajați.
Compania Alphard Financial Corp (69,76%) și Silnef SRL (19%) sunt acționarii majoritari.
- 15. Apromet Distributie SRL din Ilfov
Cifra de afaceri a fost de 18,3 milioane lei și un profit de 74.000 de lei. Societatea a avut 5 dangajați. Societatea îi are ca acționari și beneficiari pe Valentin Staicu (81,96%) și Constantin Ioniță (18,04%).
- 16. COS Târgoviște SA
Cifra de afaceri a fost de 15 milioane lei și pierderi de 27,8 milioane de lei. Societatea a avut 299 de angajați. Compania cipriotă Mazur Investments Limited este acționarul majoritar, cu peste 86,6%.
- 17. Fine Metal SRL din București
Cifra de afaceri a fost de 14,5 milioane lei și pierderi de 500.000 de lei. Societatea a avut 9 angajați. Din acționariat nu fac parte persoana fizică Kocak Hakan (57%) și firma germană D Rreenberg Edelstahl GMBH (40%).
- 18. Arteferro Brăila SA
Cifra de afaceri a fost de 13,1 milioane lei și un profit de 400.000 de lei. Societatea a avut 63 de angajați. Compania italiană Ind.I.A. H. SRL este acționarul majoritar, cu 99,9%.
- 19. Feral SRL din Tulcea
Cifra de afaceri a fost de 9,9 milioane lei și pierderi de 12,7 milioane de lei. Societatea a avut 17 de angajați. Compania cipriotă Feral Limited este acționarul unic.
- 20. Resider Co SRL din București
Cifra de afaceri a fost de 6,5 milioane lei și un profit de 1,1 milioane de lei. Societatea a avut 21 de angajați. Companiile Demind Schweiz SA din Elveția (cu 80%) și Demoliazioni Industriali SRL (20%) sunt acționari