Loading the Amira Audio Citește articolul...

Chiar dacă prezintă anumite lacune, legea prin care angajații din mediul privat pot beneficia anual de vouchere de vacanță în valoare de 1.450 de lei, la fel ca angajații de la stat, este salutată de reprezentanții mediului de afaceri.

Conform unei propuneri legislative adoptate tacit de Senat în această săptămână, angajatorii privați pot solicita finanțelor publice județene, vouchere de vacanță pentru angajații lor. Valoarea este aceeași cu cele acordate bugetarilor: 1.450 de lei pentru fiecare angajat, anual.
În cazul celor cu mai multe contracte, vor primi de la un singur angajator, la care va depune o declarație pe propria răspundere manifestându-și opțiunea pentru a primi pe respectivul contract de muncă voucherele.

Principala problemă – sursa de finanțare

Sursa de finanțare a acestor cheltuieli este impozitul pe venit datorat de angajat, ceea ce ar duce la excluderea categoriei celor scutiți de impozitul pe venit. De suferit ar avea și zilierii sau cei cu contracte pe perioadă determinată ce nu acoperă întreaga perioadă a anului fiscal .
În plus, se propune înlăturarea interdicției cu privire la cumularea voucherelor cu prima de vacanță sau biletele de odihnă – în același an fiscal, angajații vor putea primi și vouchere, și primă, și bilete de odihnă, dacă e cazul.

„Faptul că apar niște situații excepționale e mai puțin relevant, până la urmă contravaloarea voucherelor e suportată din taxele firmelor. Nu se iau bani de la buget ci din ceea ce produc firmele cu proprii angajați. Este o măsură foarte corectă, dacă angajații de la stat le primesc, e normal și în cazul mediului privat, mai ales că aceștia își produc singuri banii”, ne-a declarat Radu Oprea, președintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători din Regiunea Sud – Est.

Conform expunerii de motive, efortul bugetar pentru acordarea de vouchere de vacanță celor cca. 4,2 milioane de salariați din sectorul privat este de cca. 6,09 miliarde lei. Însă, efectul global este unul pozitiv, deoarece din această sumă estimăm că cca. 60%-65% se va întoarce la bugetul de stat sub formă de TVA, taxe, impozit pe salarii, impozit pe profit etc.

Asociația Națională a Agențiilor de Turism susține inițiativa

O opinie favorabilă în vederea extinderii acordării voucherelor în mediul privat a exprimat și ANAT (Asociația Națională a Agențiilor de Turism) – asociația patronală a agențiilor de turism din România, cărora le reprezintă interesele profesionale la nivel național, european și internațional

„Principala rațiune pentru inițierea acestui demers este eliminarea discrepanțelor create între angajații de la stat și cei din mediul privat, aceștia din urmă fiind net dezavantajați de legislația actuală, care, deși permite acordarea de vouchere de vacanță în mediul privat, o face într-un mod neatractiv pentru angajatori, care preferă să ofere altfel de stimulente sau să renunțe de tot la acordarea acestora, ele fiind o cheltuiala suplimentară”, au transmis pe 22 martie reprezentanții ANAT, în urma participării la dezbaterile legislative pe tema extinderii acordării voucherelor.

Aceștia reclamă faptul că deja există un decalaj semnificativ între angajații de la stat și cei din mediul privat în ceea ce privește cuantumul salariilor, astfel că propunerea vine să echilibreze aceste discrepanțe și să acorde șanse egale pentru refacerea capacității de muncă tuturor categoriilor de salariați din România, generând, totodată, venituri la buget și o creștere economică sustenabilă, ca măsură pentru combaterea efectelor crizei economice.

„Deși, la prima vedere poate părea o suma semnificativă, finanțarea voucherelor de vacanță pentru mediul privat din bugetul de stat este, mai degrabă, o investiție, așa cum a reieșit și din practica acordării voucherelor pentru bugetari”, susțin reprezentanții ANAT.

Impact pozitiv asupra bugetului

Aproximativ jumătate din valoarea voucherelor se întoarce direct la buget, prin taxele și contribuțiile suplimentare generate în sarcina operatorilor din turism și din servicii conexe, dar și indirect, deoarece sumele acordate prin intermediul voucherelor de vacanță vor antrena și alte cheltuieli din partea beneficiarilor, bani care vor rămâne în țară și vor ajuta la dezvoltarea turismului pe plan local/național.

Totodată, așa cum am văzut din practica ultimilor ani, introducerea voucherelor de vacanță a dus la ieșirea din zona la gri/la negru a multor unități de cazare (de la 6.000 de unități autorizate înainte de introducere, la cca. 20.000 în prezent).

Pe măsura creșterii cererii pentru turismul intern, se estimează și o creștere a investițiilor în acest domeniu, astfel încât România să se apropie de media europeană a ponderii turismului în PIB, de cca. 4-5%. Impactul estimat asupra bugetului este de aprox. 7 miliarde de lei, însă vine în contrapondere cu un număr de locuri de muncă nou create estimat la 150.000, prin intermediul noilor investiții în HORECA și industriile conexe.

Se remarcă și beneficiile sociale ale proiectului: pe lângă refacerea capacitații de muncă, creșterea productivități, fidelizarea angajaților, diminuarea costurilor cu tratamente medicale datorită unei stări de sănătate fizică și psihică mai bune ale populației aflate în câmpul muncii, voucherele de vacanță vor da posibilitatea unui număr însemnat de salariați, care până acum nu și-au permis acest lucru, să meargă într-o vacanță (cca. 40% dintre români nu își permit să plece câteva zile în vacanță din lipsă de bani).

Despre Termene.ro

Dacă tot sunteți aici, Termene.ro vă recomandă să vă abonați la newsletterul Cafeaua de la 7, care vă oferă ocazia să citiți tot ce s-a întâmplat important în ziua precedentă. Newsletterul vă recomandă informații care pot fi importante pentru antreprenori, știri utile în viața cotidiană, dar și noutăți de povestit colegilor sau angajaților într-o pauză.

Varianta video a newsletterului, poate fi urmărită pe Facebook, Youtube, Instagram, Tiktok, sau aici, pe blogul de news al platformei Termene.ro

Distribuie mai departe