Tot ce trebuie să știi despre impactul financiar cauzat de virusul Covid-19
În Articol
Vremurile pe care le trăim sunt neobișnuite: pandemie și probabilă recesiune. Cu siguranță că fiecare dintre noi va resimți efectele mai devreme sau mai târziu. În ce măsură vom fi afectați – asta depinde de domeniul nostru de activitate, de măsurile pe care le vom lua, dar și de sprijiul oferit de statul român.
Împreună cu partenerii și consultanții Termene.ro, realizăm în timp real analize despre impactul pe care îl are instaurarea stării de urgență asupra mediului de afaceri din România și oferim resurse și sfaturi despre ce trebuie să știm în legătură cu noile măsuri guvernamentale. Astfel, vei fi la curent cu toate informațiile care contează pentru tine și afacerea ta și vei putea lua din timp deciziile cele mai potrivite, de oriunde te-ai afla.
Analiză TERMENE.RO | 19.03.2020
– Peste 280.000 de firme din România se află într-o situație cu risc mare de insolvență.
– 37% dintre firme și-au redus activitatea, iar 23% își închid operațiunile din cauza pandemiei Covid-19.
– 40% dintre companii și-au continuat activitatea într-un ritm normal 👉 citește tot articolul
Avizul de forță majoră și CSU
În condițiile în care majoritatea afacerilor și autorităților publice și-au restrâns activitatea pe fondul îngrijorărilor provocate de virusul COVID-19, mulți comercianți ar putea fi împiedicați, în mod obiectiv, să își execute obligațiile pe care le-au contractat față de partenerii lor comerciali. Când se poate invoca forța majoră? Când se eliberează avizul de forță majoră? Care sunt documentele necesare? Care sunt costurile? 👉 află toate detaliile de la partenerii noștri Vlănțoiu și Asociații
Efectele epidemiei de coronavirus în economia românească
Am pregătit un material în care detaliem domeniile impactate, măsurile luate de către statul român și câteva sfaturi: Ce pot face companiile ca să resimtă mai puțin efectele pandemiei 👉 află aici răspunsurile
În tumultul știrilor negative sunt și lucruri bune care se întâmplă și care ne arată că există și omenie și viitor:
+ Campania #scutpentruspitale, organizată de Melania Medeleanu, a strâns 50.000 de euro în 48 de ore. Dacă vrei să te implici și tu, aici găsești toate detaliile.
+ S-a lansat platforma ajutorspitale.entreprenation.ro. Misiunea lor este să ajute spitalele, unitățile sanitare și medicii de familie din România în lupta contra COVID-19. Implică-te și tu!
Sperăm că-ți sunt de folos informațiile de mai sus. Dacă ai întrebări sau crezi că te-am putea ajuta cu ceva, putem discuta, cu mare drag, punctual.
Rămâi aproape; vom actualiza blogul Termene imediat ce apar informații noi. Numai bine!
[shortcode_newsletter]