Dezvoltarea continuă a orașelor și programele care ajută tinerii să își achiziționeze locuințe au dus la cererea ridicată pentru noi imobile. Așadar, deschiderea unei firme de construcții ar putea fi o decizie înțeleaptă în această perioadă. Iată ce ar trebui să știi dacă te-ai hotărât să înființezi o astfel de companie.

Pasul 1: Înregistrarea

Pentru început, trebuie să alegi tipul de entitate juridică. Cele mai des folosite pentru o firmă de construcții sunt SRL (societate cu răspundere limitată) sau SA (societate pe acțiuni). Acestea îți vor permite să angajezi oameni în cadrul firmei și nu necesită studii de specialitate. Totuși, dacă ai studiat sau ai atestate în domeniu, poți opta și pentru PFA (persoană fizică autorizată) sau IF/II (întreprindere familială sau individuală).

 

Pentru a înregistra o companie, ai nevoie de un nume pentru aceasta. Numele va trebui să fie unic, așa că e bine să alegi mai multe variante, în cazul în care cea pe care o preferi nu va mai fi disponibilă.

Pasul 2: Alegerea unui domeniu de activitate

Va trebui să alegi scopul clar al companiei tale, mai precis tipul de servicii și operațiuni pe care le vei oferi. În domeniul firmelor de construcții, poți alege dintre câteva activități bine definite, clasificate conform unor coduri CAEN. Acestea sunt construcțiile de clădiri, lucrările de geniu civil și lucrările speciale de construcții.

 

Fiecare cod CAEN are, la rândul său, o serie de alte coduri care fac parte din aceeași categorie. În cadrul construcțiilor de clădiri, sunt incluse dezvoltarea și promovarea imobiliară și lucrările pentru clădiri rezidențiale și nerezidențiale. 

 

Lucrările de geniu civil includ construcții de proiecte utilitare, de diverse proiecte inginerești sau construcția de drumuri și căi ferate. În cele din urmă, lucrările speciale se referă la demolări, instalații tehnico-sanitare și electrice, finisări sau alte operațiuni de acest gen.

 

Așadar, înainte de înființarea firmei, va trebui să alegi unul dintre aceste domenii în care vei dori să activezi.

Pasul 3: Construiește o echipă și achiziționează materiale de calitate

Calitatea muncitorilor este esențială în firmele de construcții, de aceea trebuie să alegi oameni harnici și dedicați, despre care să știi că sunt profesioniști. Astfel, vei putea fi sigur că lucrările vor fi unele de calitate. De asemenea, ar fi ideal să găsești angajați pentru toate tipurile de servicii pe care vrei să le oferi.

 

Dacă nu îți poți crea o echipă completă, poți lua legătura cu firme care întreprind doar anumite activități și să colaborezi cu aceștia. Deși este o soluție mai economică, acest lucru poate fi riscant. Chiar dacă firma respectivă ți-a fost recomandată sau ai citit recenzii pozitive despre ea, nu poți fi complet sigur de calitatea angajaților.

 

În plus, va trebui să te asiguri că le pui acestora la dispoziție materiale și utilaje de calitate. Înainte de a le achiziționa, fă o listă cu ceea ce ai nevoie. Utilajele de bază pentru activitatea ta, indiferent că vorbim despre un buldozer Caterpillar de talie medie, un miniexcavator sau o macara, le vei cumpăra sau închiria de la început, dar pentru materiale va trebui să găsești un distribuitor de încredere care să ți le livreze periodic.

Pasul 4: Implică-te în promovare

Odată ce vei înființa firma, vei avea nevoie de clienți, de aceea este important să începi promovarea din timp. În afara publicității, pe care o poți organiza atât în mediul online, cât și în cel offline, vei avea nevoie și de un site. Acolo vei putea descrie serviciile oferite de către tine și, odată cu acumularea de proiecte, vei putea crea un portofoliu.

 

Pentru a te asigura că obții rezultatele dorite, poți lua legătura cu o firmă de marketing. Aceștia te vor sfătui despre ce strategii sunt potrivite pentru tine și se vor putea ocupa de promovare pe toate canalele din online și offline.

Acte necesare pentru înființarea firmei

Pentru ca firma ta să fie oficial înregistrată și pentru a putea să funcționezi, va trebui să depui un dosar la Registrul Comerțului. Pentru acesta, vei avea nevoie de o serie de acte:

  • copie după actul tău de identitate și ale tuturor acționarilor firmei
  • cererea de înregistrare către Registrul Comerțului
  • anexa de înregistrare fiscală, pe care o poți găsi pe site-ul Registrului Comerțului
  • dovada că firma are un sediu social și acordul semnat al asociației de proprietari al clădirii unde se află acesta
  • dovada de verificare și de înregistrare a numelui
  • act constitutiv
  • cazierul tău fiscal și al tuturor asociaților tăi, împreună cu cel al administratorului
  • împuternicire avocațială
  • dovada depunerii de capital social
  • dovada de plată a tuturor taxelor legale

 

Deși există multe firme care activează în domeniul construcțiilor, cererea va fi întotdeauna mare. De aceea, decizia de a deschide o astfel de companie poate fi cu adevărat profitabilă. Cu o atitudine potrivită și angajați de nădejde, afacerea ta cu siguranță va deveni una de succes.

Despre Termene.ro

Dacă tot sunteți aici, Termene.ro vă recomandă să vă abonați la newsletterul Cafeaua de la 7, care vă oferă ocazia să citiți tot ce s-a întâmplat important în ziua precedentă. Newsletterul vă recomandă informații care pot fi importante pentru antreprenori, știri utile în viața cotidiană, dar și noutăți de povestit colegilor sau angajaților într-o pauză.

Varianta video a newsletterului, poate fi urmărită pe Facebook, Youtube, Instagram, Tiktok, sau aici, pe blogul de news al platformei Termene.ro

Distribuie mai departe