Ce faci in cazul in care se defectează turbina la mașina de serviciu?
În Articol
Mașina de serviciu nu este un autoturism personal, în sensul că nu este înregistrată pe numele tău și nu plătești taxele aferente. Însă dacă angajatorul îți pune la dispoziție această facilitate, obiectul revine și în grija ta, având obligația de a-l întreține ca pe propriul bun. Până la urmă, funcționarea adecvată a mașinii înseamnă o mai bună calitate a muncii tale.
Desigur, o mașină de serviciu înregistrează poate zeci de mii de kilometri într-un an, așa că, inevitabil, pot apărea anumite defecțiuni chiar pe tura ta, cum se spune. Dar ce faci dacă ți se defectează turbina la mașina de serviciu?
Situații neprevăzute pot interveni în timp ce conduci
Dacă ai o mașină de serviciu, ai și responsabilitatea de a o întreține, adică de a folosi produse de calitate, de a conduce cu grijă și de a merge cu ea la inspecții periodice.
E adevărat și că politicile companiilor diferă de la caz la caz. Unele companii predau responsabilitatea vizitelor în service angajaților, altele au contractate cu servicii sau departamente auto care se ocupă de mentenanța mașinii și caută ele un preț turbine adecvat.
Cine se ocupă de reviziile tehnice?
Dacă te numeri printre cei care trebuie să se descurce pe cont propriu, (chiar dacă se decontează ulterior cheltuielile) un prim sfat ar fi să previi. Adică să urmărești orice lucru ce ar putea semnala eventuale probleme, odată la 1000 de kilometri parcurși. Dacă auzi zgomote în timpul deplasării sau se aprinde des martorul în bord, mai bine anunță-ți superiorii că urmează să programezi o diagnoză specializată.
Cum procedezi când descoperi că turbina e defectă
Un scenariu frecvent ce se produce atunci când șoferii își dau seama că turbina s-a stricat este cel când aceștia se află la un drum lung și aud deodată un zgomot ciudat dinspre motor. Ulterior observă și foarte mult fum ieșind din țeava de eșapament. În acest caz, una din greșeli este să continui să conduci până la destinație, cu gândul că vei remedia acolo problema la un service.
Ei bine, gândește-te că probabilitatea de a tura motorul în următorii kilometri este mare. Asta înseamnă o cantitate și mai mare de fum evacuat, de o consistență mai groasă. Astfel, pui în pericol și ceilalți participanți la trafic.
Apoi vei observa că turbina va începe să scoată zgomote tot mai insuportabile și va fi tot mai greu să controlezi motorul. Chiar dacă vei opri mașina, motorul va funcționa alimentat fiind de uleiul ajuns în admisie până când se va epuiza, iar asta înseamnă deteriorarea și a motorului.
Dacă turbina se strică în mijlocul drumului și mai ai mult de condus până la cel mai apropiat service, ideal ar fi să apelezi la un centru de tractări. Cel mai bine este să rămâi în siguranță.
Ce reparații și proceduri sunt necesare dacă se defectează turbina la mașina de serviciu
Cert este că defecțiunile pot apărea oriunde te-ai afla și în orice moment al zilei. Unele se remediază cu o serie reparații simple pe care le poți realiza și singur pentru a continua să te deplasezi, dar pentru altele e nevoie de îndemânare și cunoștințe mecanice amănunțite.
Odată ce ai ajuns cu mașina la un centru specializat și se identifică problema turbinei, de regulă ai două soluții, în funcție de gravitatea problemei:
- mecanicul face mici reparații și îți înapoiază mașina în câteva ore;
- mecanicul constată că problema este mai gravă decât credeai ți îți recomandă să schimbi turbina, ceea ce poate dura câteva zile;
În cel de-al doilea caz, în funcție de bugetul pe care ți-l oferă compania ta, poți achiziționa o turbină nouă, sau poți alege varianta de a merge la un centru unde se recondiționează turbine. Avantajul în acest caz este că nu te vei mai reocupa de alegerea unui model exact pentru autoturismul pe care îl conduci. Recondiționarea se face pe aceeași carcasă.
Așadar, dacă ți se strică turbina mașinii de serviciu, cel mai bine este să raportezi asta companiei pentru care lucrezi deoarece nu este o defecțiune minoră pe care să o poți rezolva cu un set de chei. De cele mai multe ori turbina trebuie schimbată, ceea ce înseamnă buget suplimentar ce trebuie aprobat, acte de constatare semnate și blocarea ei în service câteva zile.