Catalog de mijloace fixe [Actualizat 2020]
În Articol
Mijloacele fixe reprezintă imobilizări corporale care generează beneficii economice viitoare și care sunt deținute de o entitate pentru o perioadă mai mare de un an.
Ce sunt mijloacele fixe?
Mijloacele fixe sunt folosite în producția de bunuri, în prestarea de servicii, dar și pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi folosite în scopuri administrative. Totodată, potrivit definiției redate la art. 28 din Codul Fiscal, mijlocul fix are o valoare fiscală egală sau mai mare decât limita stabilită prin H.G. nr. 276/2013 la data intrării în patrimoniul contribuabilului, respectiv suma de 2500 de lei.
Sunt considerate mijloace fixe următoarele:
- terenurile, precum și investițiile făcute în scopul amenajării acestora;
- construcțiile;
- instalațiile tehnice;
- mijloacele de transport;
- aparatura de birou.
Mijloacele fixe sunt supuse amortizării. Amortizarea constă în recuperarea treptată, atât din punct de vedere contabil, cât și din punct de vedere fiscal, a costurilor aferente achiziției, construirii, producerii, asamblării, instalării sau îmbunătățirii imobilizărilor. Potrivit Ordinului nr. 1802/2014, un mijloc fix trebuie amortizat pe o perioadă în care acesta funcționează în parametri optimi, putând fi astfel utilizat de societate.
Amortizarea este de două tipuri:
- contabilă – durata de viață utilă este stabilită de companie și este astfel înscrisă în politicile contabile ale organizației. Amortizarea contabilă se referă la perioada astfel stabilită, încât, în urma ei, bunul supus exploatării să aducă beneficii economice;
- fiscală – durata de viață este stabilită conform Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004. Acest tip de amortizare se referă la repartizarea treptată a valorii activului pe cheltuieli, conform duratei normale de viață stabilite de catalog.
Este important de știut faptul că nu orice mijloc fix este supus amortizării. De exemplu, mijloacele fixe care nu își pierd valoarea, indiferent de trecerea timpului, nu se amortizează: terenuri, opere de artă etc.
Pe de altă parte, se amortizează mijloace precum: amenajările terenurilor, investițiile efectuate în vederea îmbunătățirii mijloacelor fixe actuale.
Ce reprezintă durata normală de funcționare a mijloacelor fixe?
Durata normală de funcționare a mijloacelor fixe se referă la durata de utilizare în care se recuperează, din punct de vedere fiscal, valoarea de intrare a mijloacelor fixe, pe calea amortizării. Astfel, durata normală de viață este mai scurtă decât durata de viață fizică a mijlocului respectiv.
Cum se clasifică mijloacele fixe?
Mijloacele fixe cuprinse în catalog sunt clasificate în grupe, subgrupe, clase și subclase și, în anumite situații, chiar și familii.
Mijloacele fixe amortizabile se împart în 3 grupe principale, iar clasificarea mijloacelor fixe se realizează astfel:
1. Grupa 1 – construcții
Această grupă are următoarele subgrupe:
- Construcții industriale
- Construcții agricole
- Construcții pentru transporturi poștă și telecomunicații
- Construcții hidrotehnice
- Construcții pentru afaceri, comerț, depozitare
- Construcții de locuințe și social-culturale
- Construcții pentru transportul energiei electrice
- Construcții pentru alimentare cu apă, canalizare și îmbunătățiri funciare
- Construcții pentru transportul și distribuția petrolului, gazelor, lichidelor industriale, aerului comprimat și pentru termoficare
2. Grupa 2 – instalații tehnice, mijloace de transport, animale și plantații
Grupa 2 are următoarele subgrupe:
- Echipamente tehnologice (mașini, utilaje, instalații de lucru)
- Aparate și instalații de măsurare, control și reglare
- Mijloace de transport
- Animale și plantații
3. Grupa 3 – mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale
Grupa 3 are următoarele subgrupe:
- Mobilier
- Aparatură birotică
- Sisteme de protecție a valorilor umane și materiale
Catalogul mijloacelor fixe
Catalogul mijloacelor fixe din anul 2020 cuprinde o serie de informații necesare pentru identificarea mijlocului fix, precum și pentru stabilirea duratei normale de funcționare. Iată care sunt informațiile cuprinse în catalogul mijloacelor fixe:
- codurile de clasificare a mijloacelor fixe
- denumirea grupei, denumirea subgrupei, denumirea clasei, denumirea subclasei, denumirea familiei (după caz) ale mijloacelor fixe amortizabile
- limita minimă și limita maximă a duratei normale de funcționare, exprimate în ani
În funcție de mijlocul fix pe care îl deține, o societate poate să aleagă un anumit număr de ani de amortizare din intervalul prevăzut în catalog.
Catalog mijloace fixe (actualizat 2020)
|
DENUMIREA ACTIVELOR FIXE | DURATE NORMALE DE FUNCŢIONARE (ANI) |
Grupa 1. CONSTRUCŢII | ||
1.1. | Construcţii industriale | |
1.1.1. | Clădiri industriale în afară de clădirile din: | 40-60 |
1.1.1.1. | – industria alimentară, industria materialelor de construcţii, industria metalurgică şi industria siderurgică; | 28-42 |
1.1.1.2. | – industria chimică. | 24-36 |
1.1.2. | Construcţii uşoare cu structuri metalice (hale de producţie, hale de montaj, etc.) în afară de: | 16-24 |
1.1.2.1. | – barăci, şoproane, etc. | 8-12 |
1.1.3. | Centrale hidroelectrice, staţii şi posturi de transformare, staţii de conexiuni, în afară de: | 40-60 |
1.1.3.1. | – construcţii speciale metalice; | 32-48 |
1.1.3.2. | – construcţii speciale din beton | 24-36 |
1.1.4. | Centrale termoelectrice şi nuclearo-electrice, în afară de: | 30-48 |
1.1.4.1. | – clădirea reactorului | 24-36 |
1.1.5. | Piste şi platforme | |
1.1.5.1. | – din beton; | 24-36 |
1.1.5.2. | – din balast, macadam. | 16-24 |
1.1.6. | Sonde de ţiţei, gaze, sare şi platforme marine de foraj şi extracţie. | |
1.1.6.1. | – sonde de ţiţei, gaze şi sare | 8-12 |
1.1.6.2. | – platforme marine de foraj şi extracţie | 24-36 |
1.1.7. | Turnuri de extracţie minieră. | 24-36 |
1.1.8. | Puţuri de mină, galerii, planuri înclinate şi rampe de puţ. | 20-30 |
1.1.9. | Structuri de susţinere, estacade şi culoare pentru transportoare cu bandă. | 24-36 |
1.1.10. | Rampe de încărcare-descărcare. | 25-35 |
1.1.11. | Construcţii miniere subterane: pentru personal; gări şi remize; staţii de pompare; staţii de compresoare; canale pentru aeraj; buncăre; suitori-coborâtori; etc. | 20-30 |
1.1.12. | Coşuri de fum şi turnuri de răcire | 24-36 |
1.1.13. | Iazuri pentru decantarea sterilului | 12-48 |
1.1.14. | Camere de fum, de desprăfuire, de uscare. | 28-42 |
1.1.15. | Lucrări de construcţii de decopertă pentru exploatări miniere | 8-12 |
1.1.16. | Poligoane de încercări experimentale în aer liber sau în încăperi închise. | 12-18 |
1.1.17. | Alte construcţii industriale neregăsite în cadrul subgrupei 1.1. | 24-36 |
1.2. | Construcţii agricole | |
1.2.1. | Clădiri agrozootehnice | 24-36 |
1.2.2. | Construcţii agricole uşoare (barăci, magazii, şoproane, cabane) | 8-12 |
1.2.3. | Depozite de îngrăşăminte minerale sau naturale (construcţii de compostare). | 16-24 |
1.2.4. | Silozuri pentru furaje | 24-36 |
1.2.5. | Silozuri pentru depozitarea şi conservarea cerealelor. | 28-42 |
1.2.6. | Pătule pentru depozitarea porumbului. | 20-30 |
1.2.7. | Construcţii pentru creşterea animalelor şi păsărilor, padocuri. | 20-30 |
1.2.8. | Heleştee, iazuri, bazine; ecluze şi ascensoare; baraje; jgheaburi etc. pentru piscicultură. | 24-36 |
1.2.9. | Terase pe arabil, plantaţii pomicole şi viticole. | 32-48 |
1.2.10. | Sere, solarii, răsadniţe şi ciupercării: | |
1.2.10.1. | – din zidărie, beton, metal sau lemn şi sticlă. | 16-24 |
1.2.10.2. | – construcţie uşoară din lemn şi folie din masă plastică. | 2-4 |
1.2.11. | Alte construcţii agricole neregăsite în cadrul subgrupei 1.2. | 16-24 |
1.3. | Construcţii pentru transporturi poştă şi telecomunicaţii | |
1.3.1. | Clădiri pentru transporturi: autogări, gări, staţii pentru metrou, aeroporturi, porturi, hangare, depouri, garaje, ateliere, în afară de: | 32-48 |
1.3.1.1. | – clădiri uşoare cu structură metalică | 16-24 |
1.3.2. | Infrastructură pentru transport feroviar cu: | |
1.3.2.1. | – ecartament normal şi larg. | 40-60 |
1.3.2.2. | – ecartament normal pentru metrou. | 32-48 |
1.3.2.3. | – ecartament îngust, inclusiv forestier. | 28-42 |
1.3.2.4. | – ecartament îngust minier. | 12-18 |
1.3.3. | Infrastructură şi staţii de tramvaie. | 24-36 |
1.3.4. | Reţele electrice de contact pentru tracţiune electrică: | |
1.3.4.1. | – pentru linii de cale ferată. | 24-36 |
1.3.4.2. | – pentru linii de tramvaie şi troleibuze. | 20-30 |
1.3.4.3. | – pentru linii de cale ferată minieră. | 12-18 |
1.3.5. | Construcţii pentru transport feroviar: peroane; treceri de nivel; port-gabarit; cheiuri de încărcare-descărcare; pentru alimentare şi revizie locomotive; canale de coborât osii; fundaţii de plăci turnante şi pod basculă; canale de zgură, etc. | 24-36 |
1.3.6. | Aparate de cale. | 4-6 |
1.3.7. | Infrastructură drumuri (publice, industriale, agricole), alei, străzi şi autostrăzi, cu toate accesoriile necesare (trotuare, borne, parcaje, parapete, marcaje, semne de circulaţie): | |
1.3.7.1. | – cu îmbrăcăminte din balast, pământ stabilizat sau macadam. | 16-24 |
1.3.7.2. | – cu îmbrăcăminte din beton asfaltic sau pavaj pe fundaţie suplă. | 20-30 |
1.3.7.3. | – cu îmbrăcăminte din beton de ciment. | 28-42 |
1.3.7.4. | – infrastructură drumuri forestiere. | 24-36 |
1.3.8. | Piste pentru aeroporturi şi platforme de staţionare pentru avioane şi autovehicole. Construcţii aeroportuare. | 32-48 |
1.3.9. | Cheiuri, estacade şi docuri pentru nave. | 40-60 |
1.3.10. | Cale pentru montarea şi lansarea navelor: | |
1.3.10.1. | – File din lemn. | 12-18 |
1.3.10.2. | – File din beton, beton armat. | 32-48 |
1.3.11. | Canale pentru navigaţie. | 40-60 |
1.3.12. | Construcţii accesorii pentru transport rutier, aerian, naval. | 24-36 |
1.3.13. | Linii de funiculare pentru exploatări miniere şi industriale: | |
1.3.13.1. | – pe stâlpi din lemn. | 12-18 |
1.3.13.2. | – pe stâlpi din metal sau beton armat. | 24-36 |
1.3.14. | Linii funiculare pentru personal; staţii şi construcţii de protecţie: | |
1.3.14.1. | – cu telecabine, telegondole sau teleschiuri. | 20-30 |
1.3.14.2. | – multilifturi pentru schi. | 9-15 |
1.3.15. | Linii funiculare forestiere de tip uşor. | 4-6 |
1.3.16. | Planuri înclinate supraterane. | 24-36 |
1.3.17. | Poduri, podeţe, pasarele şi viaducte pentru transporturi feroviare şi rutiere; viaducte: | |
1.3.17.1. | – din lemn. | 8-12 |
1.3.17.2. | – din zidărie, beton armat sau metal. | 32-48 |
1.3.18. | Tunele. | 40-60 |
1.3.19. | Clădiri pentru poştă, telecomunicaţii: centrale telefonice, staţii de emisie radio, studiouri pentru radio, televiziune, etc. | 36-54 |
1.3.20. | Linii şi cabluri aeriene de telecomunicaţii (stâlpi, circuite, cabluri, traverse, console, etc.). | 9-15 |
1.3.21. | Reţele şi canalizaţii subterane de comunicaţii urbane şi interurbane, în afară de: | 16-24 |
1.3.21.1. | – Suport de transmisiuni de telecomunicaţii pe sisteme de cabluri cu fibră optică (submarine, subfluviale). | 8-12 |
1.3.22. | Platforme, turnuri şi piloni metalici pentru antene de radiotelefonie, telefonie mobilă, radio şi TV. | 9-15 |
1.3.23. | Cabine telefonice. | 4-6 |
1.3.24. | Construcţii uşoare pentru transporturi şi telecomunicaţii (barăci, magazii, şoproane, cabane). | 8-12 |
1.3.25. | Alte construcţii pentru transporturi, poştă şi telecomunicaţii neregăsite în cadrul subgrupei 1.3. | 20-30 |
1.4. | Construcţii hidrotehnice | |
1.4.1. | Baraje şi construcţii accesorii baraje (ecluze, deversoare, porturi şi fronturi de aşteptare, disipatoare de energie, goliri de fund, canale de derivaţie). | 40-60 |
1.4.2. | Diguri (de apărare; de compartimentare; de dirijare a curenţilor), consolidări de maluri, praguri; pinteni; anrocamente şi căsoaie; cleonaje: | |
1.4.2.1. | – din fascine; lemn cu bolovan sau piatră; | 16-24 |
1.4.2.2. | – din piatră brută; blocuri de beton; zidărie de piatră; beton armat. | 24-36 |
1.4.3. | Canale de aducţiune. | 40-60 |
1.4.4. | Pereuri. | 24-36 |
1.4.5. | Construcţii hidrotehnice, hidrometrice, hidrometeorologice, oceanografice, platforme meteorologice; în afară. | 32-48 |
1.4.5.1. | – construcţii uşoare. | 8-12 |
1.4.6. | Lacuri artificiale de acumulare | 40-60 |
1.4.7. | Alte construcţii hidrotehnice neregăsite în cadrul subgrupei 1.4. | 24-36 |
1.5. | Construcţii pentru afaceri, comerţ, depozitare | |
1.5.1. | Centre de afaceri. | 40-60 |
1.5.2. | Clădiri comerciale pentru depozitare-comercializare şi distribuţie. Magazine. | 32-48 |
1.5.3. | Construcţii pentru depozitarea mărfurilor de larg consum, a mărfurilor industriale, a materialelor de construcţii şi a produselor agricole. | 24-36 |
1.5.4. | Construcţii pentru depozitarea şi comercializarea produselor petrolifere (benzinării, etc.). | 20-30 |
1.5.5. | Construcţii pentru depozitarea explozibililor, carburanţilor şi lubrifianţilor. | 20-30 |
1.5.6. | Silozuri pentru agregate minerale, minereuri, cărbuni, materiale pulverulente (ciment, var, ipsos), etc. | 20-30 |
1.5.7. | Rezervoare şi bazine pentru depozitare, în afară de: | 20-30 |
1.5.7.1. | – rezervoare pentru depozitare cu protecţie catodică | 32-48 |
1.5.8. | Depozite frigorifice pentru alimente. Gheţării. | 20-30 |
1.5.9. | Platforme pentru depozitare şi activităţi comerciale. | 20-30 |
1.5.10. | Tancuri, rezervoare, bidoane şi butoaie pentru depozitarea băuturilor. | 24-36 |
1.5.11. | Rampe de încărcare. | 20-30 |
1.5.12. | Construcţii uşoare pentru afaceri, comerţ, depozitare (barăci, magazii, şoproane, etc.). | 8-12 |
1.5.13. | Camere de tezaur pentru depozitarea valorilor şi datelor. | 20-30 |
1.5.14. | Alte construcţii pentru afaceri, comerţ, depozitare neregăsite în cadrul subgrupei 1.5. | 16-24 |
1.6. | Construcţii de locuinţe şi social-culturale | |
1.6.1. | Clădiri de locuit, hoteluri şi cămine, în afară de: | 40-60 |
1.6.1.1. | – clădiri pentru locuinţe sociale, moteluri şi cămine amplasate în centre industriale. WC publice. | 32-48 |
1.6.2. | Construcţii pentru învăţământ; ştiinţă; cultură şi artă; ocrotirea sănătăţii; asistenţă socială; cultură fizică şi agrement, în afară de: | 40-60 |
1.6.2.1. | – case de sănătate, băi publice şi baze de tratament. | 28-42 |
1.6.3. | Împrejmuiri din: | |
1.6.3.1. | – lemn; | 8-12 |
1.6.3.2. | – zidărie, beton armat, metal. | 20-30 |
1.6.4. | Clădiri administrative. | 40-60 |
1.6.5. | Construcţii pentru centrale termice şi puncte termice | 24-36 |
1.6.6. | Construcţii suport pentru panouri de afişare şi publicitate. | 6-10 |
1.6.7. | Construcţii pentru turnuri de ceas, turnuri de pază şi alte amenajări asemănătoare. | 9-15 |
1.6.8. | Alte construcţii de locuinţe şi social-culturale neregăsite în cadrul subgrupei 1.6. | 20-30 |
1.7. | Construcţii pentru transportul energiei electrice | |
1.7.1. | Reţele de alimentare, de iluminat şi linii de transport a energiei electrice: | |
1.7.1.1. | – aeriene pe stâlpi din lemn. | 9-15 |
1.7.1.2. | – aeriene pe stâlpi metalici sau din beton armat. | 32-48 |
1.7.1.3. | – subterane. | 12-18 |
1.7.2. | Instalaţii electrice de forţă: | |
1.7.2.1. | – aeriene sau aparente. | 9-15 |
1.7.2.2. | – îngropate. | 9-15 |
1.7.2.3. | – în tub, canal sau tunel de protecţie. | 24-36 |
1.7.3. | Alte construcţii pentru transportul energiei electrice neregăsite în cadrul subgrupei 1.7. | 16-24 |
1.8. | Construcţii pentru alimentare cu apă, canalizare şi îmbunătăţiri funciare | |
1.8.1. | Puţuri săpate sau forate. | 24-36 |
1.8.2. | Drenuri pentru alimentări cu apă. | 24-36 |
1.8.3. | Captări şi prize de apă. | 32-48 |
1.8.4. | Canale pentru alimentare cu apă şi evacuarea apelor. | 32-48 |
1.8.5. | Galerii pentru alimentare cu apă şi evacuarea apelor. | 32-48 |
1.8.6. | Conducte pentru alimentare cu apă, inclusiv traversările; reţele de distribuţie. Galerii subterane pentru instalaţii tehnico-edilitare. | 24-36 |
1.8.7. | Conducte pentru canalizare, în afară de: | 32-48 |
1.8.7.1. | – conducte tehnologice pentru ape acide. | 12-18 |
1.8.8. | Staţii de tratare, de neutralizare şi de epurare a apelor. | 24-36 |
1.8.9. | Castele de apă. | 32-48 |
1.8.10. | Iazuri de depozitare; paturi de uscare a nămolului; câmpuri de irigare şi infiltrare, în afară de: | 16-24 |
1.8.10.1. | – canale de irigaţii. | 24-36 |
1.8.11. | Rezervoare din beton armat pentru înmagazinarea apei. | 40-60 |
1.8.12. | Staţii de pompare şi separare a apei, în afară de: | 32-48 |
1.8.12.1. | – staţii de pompare plutitoare | 16-24 |
1.8.13. | Construcţii şi instalaţii tehnologice pentru alimentare cu apă şi canalizare. | 32-48 |
1.8.14. | Construcţii uşoare (barăci, magazii, şoproane, etc.). | 8-12 |
1.8.15. | Alte construcţii pentru alimentare cu apă, canalizare şi îmbunătăţiri funciare neregăsite în cadrul subgrupei 1.8. | 24-36 |
1.9. | Construcţii pentru transportul şi distribuţia petrolului, gazelor, lichidelor industriale, aerului comprimat şi pentru termoficare | |
1.9.1. | Conducte magistrale pentru transportul produselor petrolifere, gazelor şi a lichidelor industriale, inclusiv traversările şi instalaţiile tehnologice, în afară de: | 20-30 |
1.9.1.1. | – conducte magistrale pentru transportul produselor petroliere prevăzute cu protecţie catodică. | 40-60 |
1.9.2. | Conducte de termoficare. | |
1.9.2.1. | – aeriene sau în canale de protecţie vizitabile. | 20-30 |
1.9.2.2. | – în canale nevizitabile. | 16-24 |
1.9.3. | Conducte, branşamente şi instalaţii tehnologice pentru distribuţia gazelor, produselor petroliere şi a lichidelor industriale, apă sărată, din exteriorul şi interiorul construcţiilor. | 12-18 |
1.9.4. | Alte construcţii pentru transportul şi distribuţia petrolului, gazelor, lichidelor industriale, aerului comprimat şi pentru termoficare, neregăsite în cadrul subgrupei 1.9. | 16-24 |
1.10. | Alte construcţii neregăsite în cadrul grupei 1. | 24-36 |
GRUPA 2. INSTALAŢII TEHNICE, MIJLOACE DE TRANSPORT, ANIMALE ŞI PLANTAŢII | ||
2.1. | ECHIPAMENTE TEHNOLOGICE (MAŞINI, UTILAJE ŞI INSTALAŢII DE LUCRU) | |
2.1.1. | Extracţia şi prepararea cărbunilor şi minereurilor metalifere şi nemetalifere | |
2.1.1.1. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru construcţia puţurilor miniere şi forare minieră. | 5-9 |
Maşini de havat, combine miniere şi pluguri de cărbune. | 5-9 | |
Maşini multifuncţionale pe şenile. | 5-9 | |
2.1.1.2. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru susţinerea abatajelor şi pentru tăiere-prelucrare. | 3-5 |
2.1.1.3. | Maşini de încărcat şi utilaje pentru rambleiere. | 4-8 |
2.1.1.4. | Excavatoare cu rotor şi instalaţii de haldat. | 8-12 |
Maşini, utilaje şi instalaţii de sfărâmare şi măcinare. | 8-12 | |
2.1.1.5. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru clasare; pentru separare şi concentrare (gravimetrică, magnetică, electrostatică). | 6-10 |
Maşini, utilaje şi instalaţii pentru flotaţie. | 6-10 | |
2.1.1.6. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru extragerea şi prepararea metalelor preţioase. | 8-12 |
Maşini de tabletat şi brichetat sare. | 8-12 | |
Maşini şi utilaje pentru brichetarea cărbunilor. | 8-12 | |
2.1.1.7. | Maşini de ascuţit sfredele şi maşini de curăţat vagonete. | 4-8 |
2.1.1.8. | Alte echipamente tehnologice neregăsite în cadrul clasei 2.1.1. | 4-6 |
2.1.2. | Prospecţiuni geologice şi geofizice, foraj şi extracţia ţiţeiului şi gazelor | |
2.1.2.1. | Sondeze | 7-11 |
2.1.2.2. | Utilaje şi instalaţii pentru forajul sondelor de tiţei şi gaze | 5-9 |
2.1.2.3. | Trepiede, turle metalice, geamblacuri, macarale, trolii şi mese rotative. | 8-12 |
Agregate de cimentare şi fisurare. | 8-12 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii pentru extracţia ţiţeiului şi gazelor. | 8-12 | |
2.1.2.4. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru carotaj, deviaţii şi perforări | 4-8 |
2.1.2.5. | Alte echipamente tehnologice neregăsite în cadrul clasei 2.1.2. | 6-10 |
2.1.3. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru metalurgia feroasă, inclusiv laminarea şi trefilarea metalelor | |
2.1.3.1. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru producţia de cocs metalurgic; pentru producţia fontei de primă fuziune şi a feroaliajelor. | 11-17 |
Maşini, utilaje şi instalaţii pentru producţia electrozilor de sudură. | 11-17 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii pentru acoperirea şi protecţia suprafeţei laminatelor, ţevilor şi trefilatelor. | 11-17 | |
2.1.3.2. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru producţia de oţel. | 12-18 |
2.1.3.3. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru producţia de laminate. | 9-15 |
Maşini, utilaje şi instalaţii pentru producţia barelor, sârmelor şi ţevilor trase. | 9-15 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii pentru producţia de ţevi sudate. | 9-15 | |
2.1.3.4. | Alte maşini, utilaje şi instalaţii neregăsite în cadrul clasei 2.1.3. | 9-15 |
2.1.4. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru metalurgia neferoasă | |
2.1.4.1. | Maşini şi instalaţii pentru reducere, topire, distilare şi turnare. | 11-17 |
Cuptoare pentru prerafinare; maşini şi instalaţii pentru convertizoare şi rafinare. | 11-17 | |
2.1.4.2. | Maşini şi instalaţii pentru prelucrarea produselor, subproduselor şi deşeurilor din metalurgia neferoasă. | 9-15 |
2.1.4.3. | Alte maşini, utilaje şi instalaţii neregăsite în cadrul clasei 2.1.4. | 9-15 |
2.1.5. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru construcţii de maşini şi prelucrarea metalului | |
2.1.5.1. | Maşini de alezat şi frezat orizontale. | 9-15 |
Maşini de rabotat cu masă mobilă. | 9-15 | |
Ciocane de forjă. | 9-15 | |
Prese de forjă; prese speciale şi specializate; maşini de forjat; maşini de rulat, îndoit şi debitat tablă, profile şi ţevi; maşini auxiliare speciale pentru forjă. | 9-15 | |
Maşini şi instalaţii de încălzire pentru forjă. | 9-15 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii pentru dezbaterea şi curăţirea pieselor turnate. | 9-15 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii pentru tratamente termice. | 9-15 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii specifice pentru producţia de cabluri şi conductoare. | 9-15 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii specifice pentru producţia de materiale electroizolante şi de pulberi. | 9-15 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii specializate de confecţionat produse din sârmă (cuie, ace, ţinte, etc.). | 9-15 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii specializate de confecţionat produse din tablă subţire (jucării, ambalaje, etc.). | 9-15 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii specializate de confecţionat autovehicule, tractoare, locomotive, vagoane. | 9-15 | |
Maşini specializate pentru confecţionat nituri, şuruburi, tirfoane, piuliţe şi caiele. | 9-15 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii specializate pentru construcţia de nave, în afară de: | 9-15 | |
2.1.5.1.1. | Linii automate de formare-turnare. | 12-18 |
2.1.5.2. | Strunguri: | 8-12 |
– paralele; | 8-12 | |
– frontale şi carusel; | 8-12 | |
– revolver, automate şi semiautomate; | 8-12 | |
– specializate. | 8-12 | |
Maşini de alezat. Maşini de frezat. | 8-12 | |
Maşini de rabotat cu cuţit mobil (şepinguri) şi de mortezat, de prelucrat roţi dinţate, de filetat, etc., polizoare fixe. | 8-12 | |
Maşini de găurit, maşini de debitat metale. | 8-12 | |
Maşini agregat; linii automate şi semiautomate; centre de prelucrare a metalului prin aşchiere. | 8-12 | |
Maşini de formare, miezuire şi formare de precizie şi cu modele uşor fuzibile; maşini de turnat; uscătoare pentru forme şi miezuri; maşini, utilaje şi instalaţii pentru elaborarea metalelor şi aliajelor. | 8-12 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii pentru vopsire şi acoperiri metalice. | 8-12 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii comune pentru industria electrotehnică. | 8-12 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii specifice pentru producţia de transformatoare. | 8-12 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii specifice pentru producţia de maşini electrice rotative. | 8-12 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii specifice pentru producţia de aparataj de înaltă şi joasă tensiune, de aparate electrice, telefonice şi de măsurare. | 8-12 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii specifice pentru fabricaţia de produse electrochimice şi surse de iluminat. | 8-12 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii specifice pentru prelucrarea metalului prin procedee speciale (ultrasunete, etc.). | 8-12 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii specializate pentru construcţii aeronautice. | 8-12 | |
Maşini specializate pentru confecţionat armături şi fitinguri. | 8-12 | |
2.1.5.3. | Maşini specializate pentru confecţionat arcuri. | 9-15 |
2.1.5.4. | Maşini, utilaje şi instalaţii specializate pentru confecţionarea ceasurilor. | 6-10 |
2.1.5.5. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru sudarea metalului. | 6-10 |
2.1.5.6. | Maşini, utilaje şi instalaţii specifice pentru producţia componentelor produselor şi sistemelor electronice (semiconductoare, circuite imprimate, aparate audio şi video, aparate şi instrumente electronice de măsurare, calculatoare şi periferice, etc.). | 5-9 |
2.1.5.7. | Maşini portabile de polizat, şlefuit, tăiat, găurit, etc. | 2-4 |
2.1.5.8. | Alte maşini, utilaje şi instalaţii neregăsite în cadrul clasei 2.1.5. | 8-12 |
2.1.6. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru industria chimică şi petrochimică | |
2.1.6.1. | Maşini, utilaje şi instalaţii de uz general în tehnologia chimică. | |
2.1.6.1.1. | Decantoare; | 9-15 |
Separatoare, vase florentine, hidrocicloane filtre şi centrifuge; | 9-15 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii pentru procese de distilare şi rectificare a lichidelor; | 9-15 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii pentru procese de încălzire, răcire şi condensare; | 9-15 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii pentru evaporare, uscare şi cristalizare: | 9-15 | |
a) mediu neutru sau uşor coroziv; | 9-15 | |
b) mediu puternic coroziv | 6-10 | |
2.1.6.1.2. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru procese de separare a sistemelor gazoase; | 8-12 |
Maşini, utilaje şi instalaţii pentru procese de absorbţie şi extracţie; | 8-12 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii pentru reacţii chimice şi electrochimice: | 8-12 | |
a) mediu neutru sau uşor coroziv; | 8-12 | |
b) mediu puternic coroziv. | 5-9 | |
2.1.6.2. | Maşini, utilaje şi instalaţii specifice industriei chimice anorganice. | |
2.1.6.2.1. | Maşini, utilaje şi instalaţii specifice pentru producerea acidului sulfuric şi a îngrăşămintelor fosfatice, a amoniacului, acidului azotic şi a îngrăşămintelor azotoase. | 8-12 |
Maşini, utilaje şi instalaţii specifice producerii sodei; | 8-12 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii specifice producerii carbidului oxigenului, pulberilor şi explozibililor. Alte maşini, utilaje şi instalaţii specifice pentru industria chimică anorganică. | 8-12 | |
2.1.6.2.2. | Maşini, utilaje şi instalaţii specifice producerii clorului şi a compuşilor săi. | 4-8 |
2.1.6.3. | Maşini, utilaje şi instalaţii specifice industriei chimice organice (exclusiv prelucrarea ţiţeiului). | |
2.1.6.3.1. | Maşini, utilaje şi instalaţii specifice producerii fibrelor şi firelor artificiale. | 9-15 |
Vase pentru coagularea latexului, prese de turnare, maşini automate de ambalare în baloturi şi maşini de turnat epruvete de cauciuc. | 9-15 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii specializate pentru confecţionat produse din cauciuc (anvelope, garnituri, tuburi, etc.) | 9-15 | |
2.1.6.3.2. | Granulatoare pentru negru de fum. | 8-12 |
Reactoare pentru dehidrogenarea butanului; polimerizatoare. | 8-12 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii specializate pentru confecţionat produse din mase plastice. | 8-12 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii specializate pentru producerea medicamentelor. | 8-12 | |
2.1.6.3.3. | Instalaţii pentru preparat soluţii, în circuit închis, în vase de sticlă şi vase de cuarţ pentru filtrare. | 2-4 |
2.1.6.3.4. | Alte maşini, utilaje şi instalaţii pentru industria chimică organică. | 9-15 |
2.1.6.4. | Maşini, utilaje şi instalaţii specifice prelucrării ţiţeiului, în afară de: | 9-15 |
2.1.6.4.1. | – coloane de distilare fracţionată şi generatoare de gaz inert; | 12-18 |
– vase pentru propan şi butan; | 12-18 | |
2.1.6.4.2. | – agregate pentru tăierea hidraulică a cocsului, regeneratoare de catalizator şi umectoare: coloane pentru recuperarea SO2 din rafinat şi coloane de solventare cu bioxid de sulf şi cuptoare pentru arderea gudroanelor; | 7-11 |
2.1.6.5. | Maşini, utilaje şi instalaţii specifice producţiei de săpun, detergenţi şi lumânări. | 8-12 |
2.1.6.6. | Alte maşini, utilaje şi instalaţii neregăsite în cadrul clasei 2.1.6. | 8-12 |
2.1.7. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru producerea materialelor de construcţii şi refractare | |
2.1.7.1. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru fasonarea produselor, în afară de: | 9-15 |
2.1.7.1.1. | – maşini de fasonat prin presare; | 8-12 |
– maşini de fasonat prin laminare; | 8-12 | |
– vibroprese şi traverse pentru blocuri din beton. | 8-12 | |
2.1.7.2. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru uscarea produselor. | 12-18 |
Maşini, utilaje şi instalaţii pentru maturizarea produselor. | 12-18 | |
2.1.7.3. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru arderea produselor, în afară de: | 16-24 |
2.1.7.3.1. | – cuptoare electrice pentru elaborarea electrocorindonului şi a carburii de siliciu precum şi pentru ars email. | 11-17 |
2.1.7.4. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru deservirea uscătoriilor şi cuptoarelor. | 12-18 |
Maşini şi instalaţii specifice pentru producerea cimentului, varului şi a ipsosului. | 12-18 | |
Maşini şi instalaţii specifice fabricării produselor din azbociment. | 12-18 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii specifice producerii materialelor hidroizolatoare (carton asfaltat, etc.). | 12-18 | |
Maşini şi instalaţii specifice producerii materialelor termoizolatoare (a vatei minerale, a vatei şi pâslei din fibre de sticlă). | 12-18 | |
Maşini şi instalaţii specifice producerii garniturilor tehnice de etanşare. | 12-18 | |
Maşini şi instalaţii specifice producerii rondelelor, plăcilor izolatoare şi dopurilor din plută. | 12-18 | |
Maşini şi instalaţii specifice pentru extragerea şi prelucrarea marmurei şi a pietrei naturale şi artificiale de construcţii. | 12-18 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii specifice pentru ambalarea produselor. | 12-18 | |
Maşini şi instalaţii specifice pentru prefabricate din beton, cărămizi silico-calcare şi ţigle din ciment, în afară de: | 12-18 | |
2.1.7.4.1. | – tipare metalice şi de beton, încălzitoare; | 4-6 |
– casete verticale. | 4-6 | |
2.1.7.4.2. | – tipare pentru tuburi din beton. | 8-12 |
2.1.7.5. | Alte maşini, utilaje şi instalaţii neregăsite în cadrul clasei 2.1.7. | 12-18 |
2.1.8. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru silvicultură, exploatarea şi prelucrarea lemnului | |
2.1.8.1. | Maşini de cojit, despicat, tocat şi mărunţit. | 8-12 |
Strunguri şi maşini de copiat. | 8-12 | |
Ferăstraie, în afară de: | 8-12 | |
2.1.8.1.1. | – ferăstraie cu lanţ portabile | 2-3 |
2.1.8.2. | Maşini de rindeluit, de frezat, de găurit şi dăltuit, în afară de: | 8-12 |
2.1.8.2.1. | – maşini portabile de rindeluit, de frezat, de găurit şi dăltuit. | 2-4 |
2.1.8.3. | Maşini de şlefuit, de lustruit, maşini combinate, maşini agregat, în afară de: | 8-12 |
2.1.8.3.1. | – maşini portabile de şlefuit şi de lustruit. | 2-4 |
2.1.8.4. | Maşini-unelte pentru prelucrarea lemnului prin tăiere şi maşini de curbat; agregate de înnădire şi asamblare; prese specifice pentru industria lemnului; maşini, utilaje şi instalaţii pentru preparat şi aplicat adezivi şi lacuri, în afară de: | 8-12 |
2.1.8.4.1. | – maşini portabile de tăiat şi de îmbinat prin agrafe, cuie, clame. | 2-4 |
2.1.8.5. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru uscare, aburire şi tratare termică, în afară de: | 9-15 |
2.1.8.5.1. | – maşini şi instalaţii de aburire şi fierbere a lemnului. | 4-6 |
2.1.8.6. | Maşini, utilaje şi instalaţii specifice liniilor de fabricaţie pentru prelucrarea lemnului. | 9-15 |
2.1.8.7. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru silvicultură. | 5-9 |
2.1.8.8. | Alte maşini, utilaje şi instalaţii neregăsite în cadrul clasei 2.1.8. | 8-12 |
2.1.9. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru industria celulozei şi hârtiei | |
2.1.9.1. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru fabricarea celulozei, în afară de: | 10-16 |
2.1.9.1.1. | – putini din lemn pentru spălare. | 5-9 |
2.1.9.2. | Maşini şi instalaţii pentru fabricarea hârtiei, cartonului şi mucavalei. | 8-12 |
Maşini şi utilaje pentru impregnarea şi înnobilarea hârtiei şi cartoanelor. | 8-12 | |
Utilaje pentru exploatarea şi balotarea stufului, în afară de: | 8-12 | |
2.1.9.2.1. | – tractoare speciale pentru recoltat stuf; | 5-9 |
– recoltatoare de stuf. | 5-9 | |
2.1.9.3. | Maşini şi utilaje pentru confecţii din hârtie şi prelucrarea hârtiei. | 10-16 |
2.1.9.4. | Alte maşini, utilaje şi instalaţii neregăsite în cadrul clasei 2.1.9. | 8-12 |
2.1.10. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru producerea sticlei, porţelanului şi faianţei | |
2.1.10.1. | Cuptoare pentru producerea masei de sticlă şi tratarea produselor din sticlă; maşini de format şi de prelucrat sticlă, în afară de: | 11-17 |
2.1.10.1.1. | – cuptoare de topire cu oale; de curbat şi de securizat geamuri; | 9-15 |
– maşini de confecţionat aparatură de sticlă pentru laborator, maşini de gradat, maşini de spart geamuri armate, de îndreptat tuburi din sticlă, de închis termometre, de spălat cioburi, piese de rondele pentru maşinile de tras geam; | 9-15 | |
– maşini de format materiale ceramice; | 9-15 | |
– maşini şi instalaţii de finisat şi decorat produse din sticlă şi ceramică fină. | 9-15 | |
2.1.10.2. | Maşini de ambalat butelii, de spălat şi stors pânză de filtru, instalaţii de dozarea barbotinei, etc. | 11-17 |
2.1.10.3. | Alte maşini, utilaje şi instalaţii neregăsite în cadrul clasei 2.1.10. | 9-15 |
2.1.11. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru industria textilă | |
2.1.11.1. | Maşini pentru prelucrarea primară a fibrelor naturale. | 8-14 |
Maşini, utilaje şi instalaţii pentru prelucrarea primară a fibrelor de lână şi a părului. | 8-14 | |
Maşini pentru prelucrarea preliminară a deşeurilor din fibre şi a zdrenţelor. | 8-14 | |
Maşini şi instalaţii din filaturile de bumbac. | 8-14 | |
2.1.11.2. | Maşini, utilaje şi instalaţii din filaturile de mătase naturală. | 8-12 |
Maşini, utilaje şi instalaţii din filaturile de fibre liberiene şi din filaturile de lână. | 8-12 | |
Maşini şi utilaje pentru prepararea firelor. | 8-12 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii pentru produs materiale textile neţesute şi electropluş. | 8-12 | |
Maşini pentru pregătire în vederea tratamentelor şi finisării. | 8-12 | |
Maşini, aparate şi instalaţii de vopsit şi de imprimat materiale textile. | 8-12 | |
2.1.11.3. | Maşini şi instalaţii de albit. | 8-14 |
Maşini şi instalaţii pentru tratamente umede fără folosire de coloranţi. | 8-14 | |
Maşini de stors şi de uscat materiale textile. | 8-14 | |
Maşini şi instalaţii pentru apretura şi finisarea specială a materialelor textile; de controlat, ajustat şi împachetat. | 8-14 | |
Maşini de ţesut. | 8-14 | |
2.1.11.4. | Maşini de tricotat; de împletit, croşetat şi înnodat. | 6-10 |
2.1.11.5. | Alte maşini, utilaje şi instalaţii neregăsite în cadrul clasei 2.1.11. | 8-12 |
2.1.12. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru industria confecţiilor | 8-12 |
2.1.13. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru industria pielăriei, blănăriei şi încălţămintei | |
2.1.13.1. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru produs talpă artificială. | 8-12 |
Maşini, utilaje şi instalaţii pentru confecţii de încălţăminte din piele şi din înlocuitori din piele. | 8-12 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii pentru confecţionarea încălţămintei din cauciuc; pentru confecţii de: mănuşi, blănărie, marochinărie şi articole tehnice din piele. | 8-12 | |
2.1.13.2. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru tăbăcării, în afară de: | 8-14 |
2.1.13.2.1. | – bazine de înmuiat, cenuşărit, pretăbăcit, tăbăcit şi decolorat. | 16-24 |
2.1.13.2.2. | – haspele de înmuiat, cenuşărit, decalcifiat, semăluire, pielat, tăbăcit şi argăsit şi butoaie de înmuiat, cenuşărit, decalcifiat, semăluire, pielat, tăbăcit, vopsit, retanat, uns, vălcuit, etc.; agregate elicoidale de cenuşărit şi tăbăcit. | 12-18 |
2.1.13.3. | Alte maşini, utilaje şi instalaţii neregăsite în cadrul clasei 2.1.13. | 9-15 |
2.1.14. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru industria alimentară | |
2.1.14.1. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru abatoare şi producerea preparatelor din carne. | 8-14 |
2.1.14.2. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru lapte şi produse lactate. | 8-12 |
2.1.14.3. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru producerea uleiurilor vegetale şi a margarinei; panificaţie şi producerea pastelor făinoase şi a biscuiţilor. | 9-15 |
Maşini, utilaje şi instalaţii pentru producerea spirtului, amidonului, glucozei, dextrinei şi drojdiei comprimate. | 9-15 | |
Maşini şi instalaţii pentru producerea ţuicii, rachiurilor naturale, altor băuturi distilate şi gazoase, esenţelor şi oţetului. | 9-15 | |
2.1.14.4. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru ambalarea produselor alimentare. | 8-12 |
Maşini, utilaje şi instalaţii pentru producerea conservelor de legume şi fructe. | 8-12 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii comune pentru industria alimentară. | 8-12 | |
2.1.14.5. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru morărit. | 13-21 |
2.1.14.6. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru producerea zahărului. | 14-22 |
2.1.14.7. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru producerea produselor zaharoase. | 12-18 |
Maşini, utilaje şi instalaţii pentru producerea vinului. Maşini, utilaje şi instalaţii pentru producerea berii. | 12-18 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii pentru prelucrarea tutunului şi a produselor din tutun. | 12-18 | |
2.1.14.8. | Inventar gospodăresc din industria alimentară. | 6-10 |
2.1.14.9. | Alte maşini, utilaje şi instalaţii neregăsite în cadrul clasei 2.1.14. | 9-15 |
2.1.15. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru industria poligrafică | 8-14 |
2.1.16. | Maşini de forţă şi utilaje energetice | |
2.1.16.1. | Maşini generatoare, în afară de: | 22-34 |
2.1.16.1.1. | – instalaţii de preparare a prafului de cărbune, instalaţii de tratare a apei de alimentare, instalaţii de captare şi evacuare a zgurei şi cenuşii; | 16-24 |
2.1.16.1.2. | – generatoare de energie electrică | |
2.1.16.1.2.1. | – generatoare de curent continuu, de curent alternativ; generatoare de frecvenţă | 12-18 |
2.1.16.1.2.2. | – grupuri electrogene staţionare | 9-15 |
2.1.16.1.2.3. | – grupuri electrogene mobile, grupuri de sudură mobile | 6-10 |
2.1.16.2. | Maşini motrice | |
2.1.16.2.1. | – motoare electrice de curent continuu şi de curent alternativ; | 12-18 |
2.1.16.2.2. | – turbine cu abur, turbine cu gaze; | 12-22 |
2.1.16.2.3. | – turbine hidraulice; | 12-22 |
2.1.16.2.4. | – motoare cu ardere internă, cu piston, stabile; | 6-10 |
2.1.16.2.5. | – motoare eoliene. | 16-24 |
2.1.16.3. | Transformatoare, redresoare, convertizoare, acumulatoare şi compensatoare. | |
2.1.16.3.1. | – transformatoare şi autotransformatoare, în afară de: | 16-24 |
2.1.16.3.1.1. | – transformatoare şi autotransformatoare de sudură. | 8-12 |
2.1.16.3.1.2. | – aparate de sudură electrică portabile. | 4-6 |
2.1.16.3.2. | – instalaţii de redresare; | 12-18 |
– instalaţii de convertizoare, în afară de: | 12-18 | |
2.1.16.3.2.1. | – roboţi de pornire mobili | 4-8 |
2.1.16.3.3. | – baterii de acumulatoare; instalaţii de compensare a puterii reactive; | 8-12 |
2.1.16.3.4. | – baterii de acumulatoare pentru telecomunicaţii. | 5-9 |
2.1.16.4. | Compresoare şi pompe de vid | |
2.1.16.4.1. | – compresoare cu piston, stabile. | 8-12 |
2.1.16.4.2. | – compresoare cu piston, mobile. | 4-8 |
2.1.16.4.3. | – compresoare rotative, elicoidale, cu pistoane rotative, rotative cu inel de lichid şi centrifuge, stabile. | 9-15 |
2.1.16.4.4. | – compresoare rotative, elicoidale, cu pistoane rotative, rotative cu inel de lichid şi centrifuge, mobile. | 4-8 |
2.1.16.4.5. | – pompe de vid. | 8-12 |
2.1.16.5. | Aparataje pentru staţii electrice şi posturi de transformare. Echipamente pentru centrale termice, electrice şi nucleare. | 8-30 |
2.1.16.6. | Alte maşini, utilaje şi instalaţii neregăsite în cadrul clasei 2.1.16. | 12-18 |
2.1.17. | Maşini, utilaje şi instalaţii comune care funcţionează independent | |
2.1.17.1. | Pompe şi aparate pentru vehicularea lichidelor | |
2.1.17.1.1. | – pompe centrifuge, în afară de: | 8-12 |
2.1.17.1.1.1. | – pentru lichide slab corozive; | 5-9 |
2.1.17.1.1.2. | – pentru lichide cu acţiune corozivă sau abrazivă | 4-6 |
2.1.17.1.1.3. | – pentru ţiţei. | 3-5 |
2.1.17.1.2. | – pompe axiale; | 8-12 |
– pompe de injecţie; | 8-12 | |
– pompe cu roţi dinţate; | 8-12 | |
– aparate şi dispozitive pentru vehicularea lichidelor. | 8-12 | |
2.1.17.1.3. | – pompe cu piston: | |
2.1.17.1.3.1. | – pentru lichide necorozive; | 6-10 |
2.1.17.1.3.2. | – pentru lichide cu acţiune abrazivă şi corozivă; | 4-8 |
2.1.17.1.3.3. | – pentru extracţia ţiţeiului. | 2-4 |
2.1.17.1.4. | – pompe cu pistonaşe, pompe cu membrană şi pompe elicoidale, în afară de: | 6-10 |
2.1.17.1.4.1. | – pompe de adâncime cu cavităţi progresive pentru extracţia ţiţeiului. | 2-4 |
2.1.17.2. | Maşini şi utilaje comune pentru prelucrarea mecanică a pământurilor, minereurilor şi a altor materii prime; | 6-10 |
Concasoare, delaioare şi dezintegratoare; Ciururi şi site; | 6-10 | |
Alte maşini şi utilaje (roţi desecatoare, grătare de separare, clasoare); | 6-10 | |
Maşini de echilibrat; | 6-10 | |
Mori, în afară de: | 6-10 | |
2.1.17.2.1. | – morile din industria cimentului. | 12-18 |
2.1.17.3. | Ventilatoare, aeroterme şi microcentrale termice murale sau de pardoseli, în afară de: | 6-10 |
2.1.17.3.1. | – aparate de climatizare. | 4-6 |
2.1.17.4. | Mijloace de depozitare (rezervoare, tancuri, buncăre, butelii industriale, etc.) încadrate în fluxul tehnologic: | |
a) mediu neutru sau uşor coroziv; | 16-24 | |
b) mediu puternic coroziv. | 9-15 | |
2.1.17.5. | Amestecătoare şi omogenizatoare | |
a) mediu neutru sau uşor coroziv; | 12-18 | |
b) mediu puternic coroziv; | 8-12 | |
2.1.17.6. | Maşini şi instalaţii pentru industria frigului. | 9-15 |
2.1.17.7. | Alte maşini, utilaje şi instalaţii neregăsite în cadrul clasei 2.1.17. | 8-12 |
2.1.18. | Utilaje specifice producţiei de electrozi din grafit | 12-18 |
2.1.19. | Unelte, dispozitive, instrumente şi truse de scule specializate folosite în industrie | 2-4 |
2.1.20. | Maşini şi utilaje pentru construcţii | |
2.1.20.1. | Maşini şi utilaje pentru săparea şi pregătirea terenului. | 4-8 |
Screpere, gredere, buldozere, buldoexcavatoare, săpătoare de şanţuri, săpătoare de gropi şi scarificatoare. | 4-8 | |
Excavatoare sub 150 kW, în afară de: | 4-8 | |
2.1.20.1.1. | – excavatoare de peste 150 kW. | 6-10 |
2.1.20.2. | Maşini şi utilaje pentru lucrări de fundaţii, lucrări în stâncă şi pentru tuneluri; | 4-8 |
Instalaţii de forat la secţiune plină; | 4-8 | |
Berbeci mecanici şi extractoare de piloţi; | 4-8 | |
Utilaje pentru executarea lucrărilor sub apă şi maşini de forat şi turnat piloţi, în afară de: | 4-8 | |
2.1.20.2.1. | – sonete. | 6-10 |
2.1.20.2.2. | – ciocane pneumatice. | 2-4 |
2.1.20.2.3. | – scuturi. | 3-5 |
2.1.20.3. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru prepararea, transportul şi punerea în operă a betonului şi mortarului, în afară de: | 6-10 |
2.1.20.3.1. | – betoniere şi malaxoare, autobetoniere, pompe şi autopompe de beton; | 4-8 |
2.1.20.3.2. | – centrale de beton; | 6-10 |
2.1.20.3.3. | – vibratoare de interior şi de exterior pentru compactarea betonului. | 3-5 |
2.1.20.4. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru lucrări de zidărie, tencuieli, finisaje, izolaţii şi instalaţii, în afară de: | 4-8 |
2.1.20.4.1. | – unelte mecanice portabile (electrice, pneumatice, hidraulice); | 2-4 |
2.1.20.5. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru lucrări hidrotehnice, în afară de: | 12-18 |
2.1.20.5.1. | – drăgi; | 12-18 |
2.1.20.5.2. | – greifere plutitoare; | 9-15 |
2.1.20.5.3. | – elevatoare. | 4-8 |
2.1.20.6. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru construcţii şi reparaţii de drumuri, în afară de: | 6-10 |
2.1.20.6.1. | – compactoare tractate şi autopropulsate vibratoare şi mixte, maşini de tăiat asfalt, plăci vibratoare şi maiuri mecanice. | 3-5 |
2.1.20.7. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru construcţii şi reparaţii de căi ferate, în afară de: | 6-10 |
2.1.20.7.1. | – ciocane de burat prin vibrare; | 3-5 |
2.1.20.7.2. | – maşini de burat; | 5-9 |
2.1.20.7.3. | – utilaje pentru îndreptat şi îndoit şine; | 6-10 |
2.1.20.7.4. | – maşini pentru montarea şi sudarea şinei; | 6-10 |
2.1.20.7.5. | – maşini pentru pozarea căii, utilaje de măsurat şi verificat cale şi maşini de rectificat rosturi. | 6-10 |
2.1.20.8. | Maşini pentru executarea armăturilor pentru beton. | 4-8 |
2.1.20.9. | Maşini şi utilaje pentru lucrări de conducte magistrale şi linii de transport electrice. | 4-8 |
2.1.20.10. | Unelte, dispozitive şi instrumente folosite în construcţii. | 2-4 |
2.1.20.11. | Alte maşini, utilaje şi instalaţii neregăsite în cadrul clasei 2.1.20. | 6-10 |
2.1.21. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru agricultură | |
2.1.21.1. | Maşini şi utilaje pentru lucrarea solului. | |
2.1.21.1.1. | – tractoare agricole; | 4-8 |
– maşini pentru administrarea îngrăşămintelor, aparate şi dispozitive pentru tratarea culturilor (stropit, prăfuit). | 4-8 | |
2.1.21.1.2. | – utilaje şi instalaţii pentru irigaţii; | 8-12 |
– maşini pentru recoltat, treierat, curăţat, sortat şi tratat seminţe, adunat şi balotat fân şi paie; | 8-12 | |
– maşini şi echipamente pentru lucrarea şi cultivarea pământului, în afară de: | 8-12 | |
2.1.21.1.2.1. | – grape, netezitoare şi nivelatoare; | 5-9 |
2.1.21.2. | Maşini, instalaţii şi utilaje pentru zootehnie. | 8-12 |
Maşini, instalaţii şi utilaje pentru prepararea hranei animalelor. | 8-12 | |
Maşini, instalaţii şi utilaje pentru adăpatul, distribuirea hranei animalelor şi evacuarea gunoiului. | 8-12 | |
Maşini, instalaţii şi utilaje pentru recoltarea produselor animale. | 8-12 | |
Maşini, instalaţii şi utilaje pentru apicultură. | 8-12 | |
Maşini, instalaţii şi utilaje pentru incubaţii şi pentru avicultură. | 8-12 | |
Maşini, instalaţii şi utilaje pentru dezinfecţie veterinară. | 8-12 | |
2.1.21.3. | Maşini, instalaţii şi utilaje pentru legumicultură, viticultură şi pomicultură. | 8-12 |
2.1.21.4. | Maşini, instalaţii şi utilaje pentru producerea biogazului. | 12-20 |
2.1.21.5. | Unelte, dispozitive şi instrumente folosite în agricultură. | 2-4 |
2.1.21.6. | Alte maşini, utilaje şi instalaţii neregăsite în cadrul clasei 2.1.21. | 6-10 |
2.1.22. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru transporturi şi telecomunicaţii | |
2.1.22.1. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru transport feroviar. | |
2.1.22.1.1. | – maşini, utilaje şi instalaţii pentru mentenanţa liniilor, locomotivelor şi vagoanelor; | 8-12 |
2.1.22.1.2. | – instalaţii speciale pentru siguranţa circulaţiei şi mărirea capacităţii de exploatare în staţii, triaje şi linii curente CF (instalaţii pentru controlul poziţiei macazurilor, instalaţii de comandă centralizată a circulaţiei, de semnalizare automată a liniilor); | 16-24 |
– instalaţii de telecomunicaţii pentru căi ferate. | 16-24 | |
2.1.22.1.3. | – maşini, utilaje şi instalaţii folosite în sistemul comercial; | 11-17 |
– utilaje pentru impregnarea şi ignifugarea lemnului. | 11-17 | |
2.1.22.2. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru mentenanţa mijloacelor de transport rutier. | 9-15 |
2.1.22.3. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru mentenanţa navelor, întreţinerea căilor navigabile şi a lacurilor. | |
2.1.22.3.1. | – bărci pentru scafandri, din metal; | 8-14 |
2.1.22.3.2. | – pompe de aer pentru scafandri; | 4-6 |
2.1.22.3.3. | – pontoane maritime şi fluviale; | 20-30 |
– docuri plutitoare; docuri uscate; | 20-30 | |
2.1.22.3.4. | – maşini, utilaje şi instalaţii pentru întreţinerea căilor navigabile şi a lacurilor; | 16-24 |
– instalaţii pentru întreţinerea şi repararea navelor. | 16-24 | |
2.1.22.3.5. | – uzine electrice plutitoare; nave pentru stins incendii; dormitoare plutitoare pe nave sau pe bacuri fluviale. | 16-24 |
2.1.22.4. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru exploatarea, mentenanţa, protecţia şi servirea aeronavelor şi a traficului aerian. | 8-12 |
2.1.22.5. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru poştă, presă şi telecomunicaţii (telefonie, telegrafie), în afară de: | 9-15 |
2.1.22.5.1. | – centrale automate (telefonice şi telegrafice), analogice de oficiu; | 12-18 |
2.1.22.5.2. | – centrale automate (telefonice şi telegrafice) analogice pentru instituţii. | 8-12 |
2.1.22.5.3. | – echipamente digitale de telecomunicaţii şi instalaţii aferente (electroalimentare, climatizare). | 5-9 |
2.1.22.6. | Maşini, aparate şi instalaţii pentru radio, televiziune şi telecomunicaţii prin sateliţi, telefonie mobilă, în afară de: | 5-9 |
2.1.22.6.1. | – staţii de emisie, emiţătoare, translatoare şi excitatoare, radiorelee; | 9-15 |
– antene; | 9-15 | |
2.1.22.6.2. | – staţii radio, radiotelefoane mobile, rame de radiorelee mobile; | 8-12 |
– receptoare profesionale de trafic de bandă largă; | 8-12 | |
– echipamente pentru telecomunicaţii prin sateliţi; | 8-12 | |
2.1.22.6.3. | – transformatoare de fider pentru monitoare de control video şi audio; – monitoare de control video şi audio; | 4-8 |
2.1.22.6.4. | – receptoare telefonie mobilă. | 2-4 |
2.1.22.7. | Echipamente, utilaje şi aparate pentru studiouri de radio şi televiziune, în afară de: | 4-8 |
2.1.22.7.1. | – echipamente auxiliare pentru controlul şi monitorizarea semnalelor. | 9-15 |
2.1.22.8. | Unelte, dispozitive şi instrumente pentru transporturi şi telecomunicaţii. | 3-5 |
2.1.22.9. | Alte maşini, utilaje şi instalaţii neregăsite în cadrul clasei 2.1.22. | 8-12 |
2.1.23. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru circulaţia mărfurilor | |
2.1.23.1. | Maşini pentru pregătirea alimentelor. | 5-9 |
2.1.23.2. | Maşini de spălat veselă şi tacâmuri. | 8-12 |
Dulapuri pentru uscat şi încălzit veselă şi tacâmuri. | 8-12 | |
Maşini, utilaje şi instalaţii pentru conservarea şi desfacerea preparatelor alimentare şi a băuturilor. | 8-12 | |
Linii de autoservire pentru alimentaţia publică. | 8-12 | |
2.1.23.3. | Maşini şi utilaje pentru prepararea mâncărurilor, în afară de: | 6-10 |
2.1.23.3.1. | – marmite. | 5-9 |
2.1.23.4. | Automate şi semiautomate comerciale. Jocuri de noroc mecanice, electrice, electronice, mese de biliard, etc. | 5-9 |
2.1.23.5. | Unelte, dispozitive, instrumente pentru circulaţia mărfurilor, conteinere şi transconteinere. | 4-8 |
2.1.23.6 | Alte maşini, utilaje şi instalaţii neregăsite în cadrul clasei 2.1.23. | 5-9 |
2.1.24. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru gospodăria comunală şi spălătorii | |
2.1.24.1. | Maşini pentru spălătorii şi curăţătorii chimice. | 6-10 |
2.1.24.2. | Maşini, utilaje şi instalaţii de salubritate şi îngrijirea spaţiilor verzi. | 6-10 |
2.1.24.3. | Maşini, echipamente şi instalaţii pentru stins incendii, în afară de: | 8-12 |
2.1.24.3.1. | – centrale de avertizare şi semnalizare. | 12-18 |
2.1.24.4. | Utilaje şi instalaţii pentru alimentarea cu apă, pentru tratarea apelor de alimentare şi epurarea apelor uzate, în afară de: | 19-29 |
2.1.24.4.1. | – aparate de clorinare. | 5-9 |
2.1.24.4.2. | – poduri racloare. | 24-36 |
2.1.24.5. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru tratarea deşeurilor menajere. | 8-12 |
2.1.24.6. | Recipiente pentru depozitarea deşeurilor menajere, în afară de: | 6-10 |
2.1.24.6.1. | – rampe ecologice. | 4-6 |
2.1.24.7. | Alte maşini, utilaje şi instalaţii neregăsite în cadrul clasei 2.1.24. | 12-18 |
2.1.25. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru ocrotirea sănătăţii | |
2.1.25.1. | Aparate şi instrumente pentru oftalmologie, pentru oto-rinolaringologie. | 8-12 |
Aparate şi instrumente pentru stomatologie. | 8-12 | |
Aparate şi instalaţii pentru fizioterapie. | 8-12 | |
Aparate şi instalaţii de laborator pentru analize medicale. | 8-12 | |
Utilaje, instalaţii şi aparate pentru ocrotire sănătăţii (sterilizare, dezinfecţii, dezinsecţii) | 8-12 | |
2.1.25.2. | Aparate şi instrumente pentru diagnostic, pentru chirurgie, pentru narcoză şi reanimare, în afară de: | 8-12 |
2.1.25.2.1. | – aparate de înaltă tehnologie; | 4-8 |
– aparate pentru măsurarea presiunii arteriale. | 4-8 | |
2.1.25.3. | Aparate, instrumente, utilaje şi instalaţii pentru radiologie. | 9-15 |
2.1.25.4. | Alte maşini, utilaje şi instalaţii neregăsite în cadrul clasei 2.1.25. | 8-12 |
2.1.26. | Alte maşini, utilaje şi instalaţii | |
2.1.26.1. | Maşini, aparate şi instalaţii pentru producerea de filme şi proiecţie cinematografică, în afară de: | 8-12 |
2.1.26.1.1. | – lămpi fulger electronice, proiectoare şi cutii de distribuţie. | 4-8 |
2.1.26.2. | Maşini, utilaje şi instalaţii fotografice; utilaje pentru scene de teatru, cluburi şi cinematografe, în afară de: | 9-15 |
2.1.26.2.1. | – cortine, scene; | 12-18 |
2.1.26.2.2. | – scene metalice demontabile. | 6-10 |
2.1.26.3. | Instrumente muzicale şi automate muzicale, în afară de: | 8-12 |
2.1.26.3.1. | – orgă clasică cu comandă electrică. | 40-60 |
2.1.26.4. | Maşini, utilaje şi instalaţii pentru producerea de discuri fonografice. | 6-10 |
2.1.26.5. | Maşini şi utilaje pentru hidrometrie. | 9-15 |
Maşini şi echipamente pentru saloane de frizerie, coafură şi cosmetică, în afară de: | 9-15 | |
2.1.26.5.1 | – unelte şi instrumente de frizerie, cosmetică şi coafură. | 4-8 |
2.1.27. | Accesorii de producţie | 4-8 |
2.1.28. | Alte echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru) neregăsite în cadrul subgrupei 2.1. | 8-12 |
2.2. | APARATE ŞI INSTALAŢII DE MĂSURARE, CONTROL ŞI REGLARE | |
2.2.1. | Aparate şi instalaţii pentru măsurarea mărimilor geometrice, mecanice şi acustice. | |
2.2.1.1. | Aparate, instrumente şi instalaţii pentru măsurarea mărimilor geometrice. | 8-12 |
Aparate şi instalaţii pentru măsurarea mărimilor mecanice şi acustice, în afară de: | 8-12 | |
2.2.1.1.1. | – bascule romane pod pentru autovehicule şi vagoane. | 12-18 |
2.2.1.1.2. | – aparate de cântărit şi marcat. | 4-6 |
2.2.1.1.3. | – dozatoare, debitmetre, contoare pentru lichide şi gaze. | 4-8 |
2.2.1.2. | Alte aparate şi instalaţii pentru măsurarea mărimilor geometrice, mecanice şi acustice neregăsite în cadrul clasei 2.2.1. | 8-12 |
2.2.2. | Aparate şi instalaţii pentru măsurarea timpului, frecvenţei şi mărimilor cinematice. | |
2.2.2.1. | Aparate şi instalaţii etalon mecanice şi electromecanice pentru măsurarea timpului; cronografe şi calculografe; ceasornice de semnalizare; instalaţii pentru verificarea cronometrelor; etaloane de frecvenţă. | 9-15 |
2.2.2.2. | Punţi de măsurat, comparatoare şi analizoare de frecvenţă; instalaţii pentru verificarea frecvenţmetrelor şi aparate de măsurat deviaţia de frecvenţă, în afară de: | 8-12 |
2.2.2.2.1. | – aparate portabile. | 4-6 |
2.2.2.3. | Alte aparate şi instalaţii pentru măsurarea timpului, frecvenţei şi mărimilor cinematice neregăsite în cadrul clasei 2.2.2. | 8-12 |
2.2.3. | Aparate şi instalaţii pentru măsurarea mărimilor electrice, electromagnetice şi radiometrice. | |
2.2.3.1. | Elemente Waston; aparate portabile. | 4-6 |
2.2.3.2. | Alte aparate şi instalaţii pentru măsurarea mărimilor electrice, electromagnetice şi radiometrice neregăsite în cadrul clasei 2.2.3. | 8-12 |
2.2.4. | Aparate şi instalaţii pentru măsurarea mărimilor termice şi fotometrice. | |
2.2.4.1. | Termometre de sticlă şi de cuarţ; bimetalice şi manometrice; termometre cu rezistenţă şi termocupluri. | 4-6 |
Lămpi etalon de temperatură, de culoare şi luxmetre. | 4-6 | |
2.2.4.2. | Contoare pentru apă caldă şi energie termică. | 4-8 |
2.2.4.3. | Alte aparate şi instalaţii pentru măsurarea mărimilor termice şi fotometrice neregăsite în cadrul clasei 2.2.4. | 8-12 |
2.2.5. | Aparate şi instalaţii pentru măsurarea mărimilor analitice (de materiale, de structură şi de compoziţie); aparate şi instalaţii pentru încercarea materialelor, elementelor şi a produselor. | |
2.2.5.1. | Prese hidraulice, platforme seismice pentru încercări, echipamente pentru încercări electrice de mare putere şi înaltă tensiune. | 24-36 |
2.2.5.2. | Alte aparate şi instalaţii pentru măsurarea mărimilor analitice (de materiale, de structură şi de compoziţie); aparate şi instalaţii pentru încercarea materialelor, elementelor şi a produselor neregăsite în cadrul clasei 2.2.5. | 8-12 |
2.2.6. | Utilaje şi accesorii de laborator | |
2.2.6.1. | Utilaje şi accesorii de laborator executate din sticlă. | 4-6 |
2.2.6.2. | Alte utilaje şi accesorii de laborator neregăsite în cadrul clasei 2.2.6. | 8-12 |
2.2.7. | Aparate şi instalaţii pentru cercetare ştiinţifică. | 4-6 |
2.2.8. | Instalaţii pentru comanda şi reglarea automată a proceselor tehnologice, pentru semnalizare şi telemăsurare. | 8-12 |
2.2.9. | Calculatoare electronice şi echipamente periferice. Maşini şi aparate de casă, control şi facturat. | 2-4 |
2.2.10. | Alte aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare neregăsite în cadrul subgrupei 2.2. | 8-12 |
2.3. | MIJLOACE DE TRANSPORT | |
2.3.1. | Mijloace de transport feroviare | |
2.3.1.1. | Locomotive, locotractoare şi automotoare de ecartament normal. | 12-18 |
Vagoane de marfă şi de călători, de ecartament normal. | 12-18 | |
Locomotive, locotractoare şi automotoare de ecartament îngust sau larg. | 12-18 | |
Vagoane de marfă şi de călători, de ecartament îngust. | 12-18 | |
2.3.1.2. | Locomotive şi locotractoare pentru transport minier. | 6-10 |
Vagonete de ecartament îngust, pentru transport minier subteran. | 6-10 | |
2.3.1.3. | Patraciclete şi triciclete pe linie şi vagonete de ecartament normal sau îngust. | 12-18 |
2.3.1.4. | Alte mijloace de transport feroviar neregăsite în cadrul clasei 2.3.1. | 9-15 |
2.3.2. | Mijloace de transport auto | |
2.3.2.1. | Mijloace de transport pentru persoane. | |
2.3.2.1.1. | – autoturisme, în afară de: | 4-6 |
2.3.2.1.1.1. | – taxiuri; | 3-5 |
2.3.2.1.2. | – microbuze; | 4-8 |
2.3.2.1.3. | – autobuze, în afară de: | 5-9 |
2.3.2.1.3.1. | – autobuze pentru transportul urban; | 4-8 |
2.3.2.1.4. | – motociclete şi biciclete. | 3-5 |
2.3.2.2. | Mijloace de transport auto, pentru mărfuri. | |
2.3.2.2.1. | – autocamioane şi autocamionete cu platformă fixă, autofurgonete, autofurgoane şi autodube de capacitate până la 4,5 t exclusiv. | 4-6 |
2.3.2.2.2. | – autocamioane, autodube şi autofurgoane cu platformă fixă, cu capacitatea de şi peste 4,5 t; | 4-8 |
2.3.2.2.3. | – autocamioane cu platformă basculantă şi dumpere; | 4-6 |
– autocisterne; | 4-6 | |
– autoizoterme şi autofrigorifere. | 4-6 | |
2.3.2.2.4. | – autotractoare şi autotractoare cu şa. | 4-8 |
2.3.2.2.5. | – tractoare pe roţi şi pe şenile. | 4-6 |
2.3.2.2.6. | – remorci cu platformă fixă sau basculantă şi remorci monoaxe. | 4-6 |
– remorci: cisterne, izoterme şi frigorifice. | 4-6 | |
– semiremorci auto: platformă, furgon, cisterne, izoterme şi frigorifice; port transcontainere. | 4-6 | |
– remorci şi semiremorci auto cu destinaţie specifică. | 4-6 | |
2.3.2.2.7. | – remorci cu platformă coborâtă pentru sarcini grele (trailere). | 5-9 |
2.3.2.2.8. | – motociclete şi triciclete pentru transportul de mărfuri. | 3-5 |
2.3.2.2.9. | – autovehicule cu destinaţie specială: | |
2.3.2.2.9.1. | – autoturnuri, autotelescoape, autoateliere şi autodepanatoare | 4-8 |
2.3.2.2.9.2. | – autovehicule pentru transportul materialelor pulverulente; | 4-6 |
– autovehicule cu troliu pentru buşteni. | 4-6 | |
2.3.2.2.9.3. | – alte autovehicule cu destinaţie specială | 5-9 |
2.3.2.3. | Alte mijloace de transport auto neregăsite în cadrul clasei 2.3.2. | 4-8 |
2.3.3. | Mijloace de transport naval | |
2.3.3.1. | Nave maritime de călători, de cursă lungă şi costiere. | 16-24 |
Nave maritime mixte de călători şi mărfuri. | 16-24 | |
Nave maritime pentru mărfuri de masă în vrac (mineraliere) şi pentru produse petroliere (petroliere). | 16-24 | |
Remorchere maritime de linie pentru transport. | 16-24 | |
Nave maritime tehnice şi speciale. | 16-24 | |
Remorchere maritime portuare. | 16-24 | |
Nave maritime depozit; tancuri: de buncheraj, de apă potabile şi mixte. | 16-24 | |
Iahturi maritime. | 16-24 | |
Nave fluviale pentru transport de călători. | 16-24 | |
Nave fluviale cu propulsie, pentru transport de mărfuri diferite. | 16-24 | |
Bacuri, mahoane şi barcaze fluviale pentru mărfuri uscate; ceamuri fluviale cu corp metalic, fără propulsie, pentru stuf. | 16-24 | |
Bacuri, mahoane şi viviere fluviale pentru producţie şi transportat peşte. | 16-24 | |
Pontoane de leasă, cu două flotoare metalice şi platformă din lemn. | 16-24 | |
Nave fluviale de trecere (bacuri de trecere fluviale, cu sau fără propulsie, pentru vehicule şi călători; poduri plutitoare fluviale, pe cablu). | 16-24 | |
Nave fluviale tehnice şi speciale; auxiliare şi de servitute. | 16-24 | |
Nave fluviale, iahturi şi şalupe de agrement. | 16-24 | |
2.3.3.2. | Mahoane maritime, în afară de: | 16-24 |
2.3.3.2.1. | – din lemn. | 9-15 |
2.3.3.3. | Nave maritime de pescuit, în afară de: | 16-24 |
2.3.3.3.1. | – pescadoare cu corp din lemn. | 9-15 |
2.3.3.3.2. | – pescadoare cu corp metalic. | 14-22 |
– cutere cu corp din lemn, pentru producţie şi transportat peşte. | 14-22 | |
2.3.3.4. | Doc plutitor. | 16-24 |
2.3.3.5. | Şalupe maritime pentru călători. | 14-22 |
Şalupe maritime. | 14-22 | |
Nave fluviale fără propulsie pentru transport de mărfuri diferite (şlepuri, ceamuri, platine, barje, tancuri). | 14-22 | |
Remorchere şi împingătoare fluviale cu elice. | 14-22 | |
2.3.3.6. | Pilotine maritime. | 12-18 |
2.3.3.7. | Ambarcaţii maritime auxiliare, bărci maritime şi ambarcaţii maritime sportive şi de agrement: | |
2.3.3.7.1. | – cu corp din lemn. | 9-15 |
2.3.3.7.2. | – cu corp din metal. | 14-22 |
2.3.3.8. | Ambarcaţii fluviale de agrement (bărci de agrement, canoe de agrement, giguri, sandoline şi hidrobiciclete). Ambarcaţii fluviale şi de pescuit (mahoane de taliene, bărci viviere, bărci de furajat, pramuri şi năvodnice). | 8-14 |
2.3.3.9. | Ambarcaţii fluviale auxiliare de deservire generală şi sportive, în afară de: | 8-14 |
2.3.3.9.1. | – cu corp metalic. | 12-18 |
2.3.3.10. | Bărci pescăreşti. | 6-10 |
2.3.3.11. | Alte mijloace de transport naval neregăsite în cadrul clasei 2.3.3. | 12-18 |
2.3.4. | Mijloace de transport aerian | |
2.3.4.1. | Avioane pentru transport de călători, mărfuri şi mixte. | 14-22 |
2.3.4.2. | Avioane pentru destinaţie specială: împrăştierea îngrăşămintelor chimice, insectofungicidelor la lucrări agrosilvice, sanitare. | 4-8 |
2.3.4.3. | Elicoptere pentru transport de călători, mărfuri sau destinaţie specială (împrăştierea îngrăşămintelor, montaj, etc.). | 4-8 |
2.3.4.4. | Alte mijloace de transport aerian neregăsite în cadrul clasei 2.3.4. | 8-12 |
2.3.5. | Mijloace specifice pentru transportul urban de călători | |
2.3.5.1. | Mijloace de transport electric urban pe şine. | 11-17 |
2.3.5.2. | Mijloace de transport electric urban, pe pneuri (troleibuze). | 6-10 |
2.3.5.3. | Alte mijloace specifice pentru transportul urban de călători neregăsite în cadrul clasei 2.3.5. | 8-12 |
2.3.6. | Utilaje şi instalaţii de transportat şi ridicat | |
2.3.6.1. | Mecanisme de ridicat (vinciuri, trolii etc.). | 6-10 |
Macarale diverse şi speciale, în afară de: | 6-10 | |
2.3.6.1.1. | – macarale plutitoare. | 16-24 |
2.3.6.1.2. | – macarale feroviare şi macarale transcontainer. | 12-18 |
2.3.6.2. | Macarale rotitoare; macarale rulante cu platformă şi poduri rulante, în afară de: | 9-15 |
2.3.6.2.1. | – macarale rotitoare staţionare, fixe, cu coloană, macarale turn cu acţionare electrică. | 8-12 |
2.3.6.2.2. | – macarale mobile pe pneuri şi şenile, automacarale. | 6-10 |
2.3.6.3. | Ascensoare: | |
2.3.6.3.1. | – de materiale şi persoane pentru lucrări de construcţii; de mărfuri. | 5-9 |
2.3.6.3.2. | – de persoane pentru clădiri. | 8-12 |
2.3.6.3.3. | – de materiale şi persoane pentru lucrări miniere | 12-18 |
2.3.6.4. | Transportoare şi instalaţii de transport pneumatic, în afară de: | 8-12 |
2.3.6.4.1. | – transportoare cu bandă şi plăci; cu lanţ (cablu), cu ghiare, cu role, suspendate şi cu lanţuri de tracţiune, portante; transportare cu cupe şi sisteme de transportoare utilizate în industrie pentru operaţii de prelucrare, asamblare şi montaj. | 7-11 |
2.3.6.4.2. | – transportoare cu bandă mobile. | 5-9 |
2.3.6.4.3. | – transportoare elicoidale şi cu raclete. | 3-5 |
2.3.6.4.4. | – jgheaburi şi topogane; instalaţii de transport hidraulic. | 8-14 |
2.3.6.5. | Elevatoare, escalatoare şi alimentatoare. | 8-12 |
2.3.6.6. | Încărcătoare, împingătoare şi basculatoare, în afară de: | 6-10 |
2.3.6.6.1. | – încărcătoare frontale cu o cupă. | 4-8 |
2.3.6.7. | Plăci turnante pentru întoarcerea locomotivelor. | 16-24 |
2.3.6.8. | Alte utilaje, instalaţii şi echipamente de transportat şi de ridicat, neregăsite în cadrul clasei 2.3.6., în afară de: | 8-12 |
2.3.6.8.1. | – electro şi motostivuitoare. | 4-8 |
2.3.7. | Mijloace de transport cu tracţiune animală | 4-6 |
2.4. | ANIMALE ŞI PLANTAŢII | |
2.4.1. | Animale | |
2.4.1.1. | Cai de reproducere şi de muncă. Măgari şi catâri. | 8-12 |
2.4.1.2. | Boi şi bivoli de muncă; vaci de lapte şi tauri pentru reproducere. | 5-9 |
2.4.1.3. | Oi, capre şi porci pentru reproducere. | 4-6 |
2.4.1.4. | Păsări de reproducere. | 2-4 |
2.4.1.5. | Câini de pază şi vânătoare | 4-8 |
2.4.1.6. | Alte animale necuprinse în cadrul clasei 2.4.1. | 4-6 |
2.4.2. | Plantaţii | |
2.4.2.1. | Plantaţii de meri, peri, pruni, gutui, duzi, migdali, castani | 16-24 |
2.4.2.2. | Plantaţii de cireşi, vişini, piersici, aluni şi caişi | 9-15 |
2.4.2.3 | Plantaţii de nuci | 24-36 |
2.4.2.4. | Plantaţii de agrişi, coacăzi şi trandafiri de dulceaţă | 6-10 |
2.4.2.5. | Plantaţii de zmeură şi alţi arbuşti şi subarbuşti (muri, căpşuni etc.). | 4-6 |
2.4.2.6. | Plantaţii de viţă de vie: | |
2.4.2.6.1. | – vii altoite (nobile) şi portaltoi vie. | 16-24 |
2.4.2.6.2. | – vii indigene, vii hibride, producători direcţi. | 12-18 |
2.4.2.7. | Plantaţii de hamei. | 13-21 |
2.4.2.8. | Plantaţii de protecţie şi de consolidare a terenurilor: | |
2.4.2.8.1. | – foioase şi răşinoase. | 50-70 |
2.4.2.8.2. | – plopi, salcâmi şi sălcii. | 24-36 |
2.4.2.9. | Răchitării. | 5-9 |
2.4.2.10. | Alte plantaţii neregăsite în cadrul clasei 2.4.2. | 16-24 |
2.5. | Alte instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii neregăsite în cadrul grupei 2 | 20-30 |
GRUPA 3. MOBILIER, APARATURĂ BIROTICĂ, SISTEME DE PROTECŢIE A VALORILOR UMANE ŞI MATERIALE ŞI ALTE ACTIVE CORPORALE | ||
3.1. | Mobilier | |
3.1.1. | Mobilier (inclusiv mobilierul comercial şi hotelier), în afară de: | 9-15 |
3.1.1.1. | – mobilier comercial de prezentare din lemn şi plastic cu structură metalică uşoară. | 3-5 |
3.1.2. | Firme, panouri şi reclame luminoase. | 2-4 |
3.1.3. | Tablouri, gravuri, decoraţiuni interioare, în afara celor înregistrate în patrimoniul cultural naţional. | 8-12 |
3.1.4. | Inventar gospodăresc: tacâmuri din metale preţioase, covoare, oglinzi, candelabre, etc. | 8-12 |
3.1.5. | Aparate electrocasnice; aparate radio-receptoare, televizoare, aparatură video, maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase, frigidere, aspiratoare de praf, etc. | 4-6 |
3.1.6. | Alt mobilier neregăsit în cadrul grupei 3.1. | 6-10 |
3.2. | Aparatură birotică | |
3.2.1. | Maşini de scris, de francat, aparate de dictat şi reprodus, aparate de desenat, heliografe, aparate de copiat şi multiplicat, aparate de proiecţie, aparate de citit microfilme etc. | 4-6 |
3.2.2. | Aparate de telecomunicaţii pentru birou: aparate telefonice, aparate telefax, aparate telex, instalaţii de comandă prin radio, aparate de căutat persoane etc. | 3-5 |
3.2.3. | Maşini de numărat şi identificat bani. | 2-4 |
3.2.4. | Altă aparatură birotică neregăsită în cadrul subgrupei 3.2. | 3-5 |
3.3. | Sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale | |
3.3.1. | Echipamente de protecţie mecanică – grilaje, grătare, uşi blindate, uşi de securitate, ferestre şi panouri de securitate (antiefracţie, antivandal, antiglonţ). | 16-24 |
3.3.2. | Unităţi de depozitare valori şi purtători de date (case de bani, seifuri, dulapuri ignifuge etc.). | 16-24 |
3.3.3. | Automate bancare, bancomate. | 8-12 |
3.3.4. | Sisteme de protecţie la incendiu (elemente de detecţie şi de acţionare, centrale de semnalizare şi acţionare etc.). | 12-18 |
3.3.5. | Sisteme pentru identificare şi controlul accesului supraveghere şi alarmă la efracţie. | 8-12 |
3.3.6. | Alte sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale neregăsite în cadrul subgrupei 3.3. | 12-18 |
3.4. | Alte active corporale neregăsite în cele specificate la grupa 3 | 8-15 |
Te-ar putea interesa și:
[shortcode_newsletter]