Business News

Când să ceri clientului o scrisoare de garanție

23 aprilie 2021, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Criza economică generată de criza sanitară pe care a provocat-o noul coronavirus a lovit numeroase companii. Nevoia de lichidități și fragilitatea fluxurilor de numerar îi determină pe mulți directori de companii să coboare standardele de siguranță.

Dacă analizezi un pic mai atent, ai să vezi că o astfel de decizie e doar o capcană. În realitate, cu cât fluxul tău de numerar este mai strâns, cu atât trebuie să fii mai precaut, fiindcă nu-ți permiți să pierzi bani sau să încasezi plățile cu întârziere.

 

Din fericire, există instrumentele bancare de garanție. Le vom discuta pe toate și vom vedea împreună când e de preferat să le folosești pe fiecare în parte.

 

Instrumente de garantare a plăților

Scrisoarea de garanție bancară reprezintă un document prin care o bancă (bancă garantă) se angajează în mod irevocabil ca, în cazul în care debitorul principal nu își va executa la termen obligațiile asumate în contractul încheiat, să plătească suma indicată expres în acest document către beneficiarul garanției”, conform definiției date de Prof. Univ. Vlad Barbu, de la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza.

 

Executarea garanțiilor se face după o procedură de drept comun care este foarte rapidă. Odată primit dosarul, executorul judecătoresc verifică valabilitatea înscrisurilor și deschide dosarul de executare.

 

Dacă tu ești beneficiarul scrisorii, îți vei primi banii de la banca emitentă a scrisorii, iar aceasta va executa garanțiile debitorului. Pentru tine este o procedură sigură. Nu riști nimic din momentul în care o bancă emite o garanție bancară în favoarea ta.

 

Și societățile financiare nebancare (IFN) pot emite scrisori de garanție, conform Ordonanței Guvernamentale nr. 30/2017. Ordonanța pune, așadar, semnul egalității între scrisorile de garanție emise de bănci și cele emise de entități financiare nebancare, în codițiile autorizării conform legilor și a regulamentelor BNR.

Tipuri de scrisori de garanție

Există mai multe tipuri de scrisori de garanție, care se folosesc în situații diferite:

 

Tip scrisoare de garanție Când se folosește
Scrisori de garanție de participare la licitație Sunt necesare pentru participare la licitații, în special la licitațiile din fonduri publice
Scrisori de garanție de bună plată Le poți solicita ca să garantezi plata unor mărfuri sau servicii livrate în avans
Scrisori de garanție de bună execuție Sunt utile în cazul investițiilor care se desfășoară pe etape, cu plăți intermediare numeroase. Această scrisoare asigură clientul împotriva costurilor cauzate de excuția defectuoasă.
Scrisori de garanție de mentenanță Te asigură că vei primi mentenanță la echipamente/achiziții a căror funcționare depinde de întreținerea lor
Scrisori de garanție (restituire) a avansului (avans primit în cadrul unui contract comercial) Este un tip de garanție care te asigură că avansurile înaintate furnizorului se restituie în cazul în care acesta nu reușește să livreze ceea ce a promis, în termenii contractați.
Scrisoare de garanție pentru confirmarea disponibilităților financiare Este o scrisoare care este solicitată în general la începutul unei relații de afaceri de anvergură.
Scrisoare de garanție pentru cofinanțarea proiectelor europene Este o scrisoare de garanție care asigură că obligația de co-finanțare va fi îndeplinită
Scrisoare de garanție pentru garantarea solvabilității în cazul câștigării licitației Garanţia depusă la dosar atestă dovada solvabilităţii pentru cazul câştigării licitaţiei. Prin acest instrument se garantează că societatea, dacă va câştiga licitaţia, va încheia contractul.
Scrisoare de garanție pentru eșalonarea plăților către instituții de stat (ANAF) Banca se obligă să efectueze plățile în locul debitorului, în cazul în care acesta nu plătește conform eșalonării.
Emiterea de scrisori de garanție de vamă și plată a taxelor Garanții utilizate în cazul importurilor de valori mari.
Emiterea de contragaranții ca suport pentru emiterea de alte scrisori de garanție. Sunt scrisori prin care se preiau obligații și garanții de plată.
Scrisori de garanție pentru acordarea de credite Asigură garanția că vor fi returnate creditele.

 

Unele scrisori de garanție sunt emise de unele bănci și IFN fără costuri, cum ar fi cele pentru participarea la licitații. Pentru alte scrisori de garanție se percep garanții care pot fi executate și comisioane calculate proporțional cu valoarea garanției.

 

Când trebuie să ceri o scrisoare de garanție din partea clienților?

Garanțiile mută riscul de la creditor (furnizorul, adică tu, în cazul nostru), la banca clientului. Atunci când ceri unui client o scrisoare de garanție, trebuie să știi că ea nu va fi gratuită, ci reprezintă un cost suplimentar pentru clientul tău. Prin urmare, trebuie să reanalizezi poziția competitivă și să fii gata să oferi compensații negociate.

 

Este evident că poți pierde clienți dacă soliciți garanții bancare, dar este la fel de adevărat că poți da faliment dacă nu primești plata cuvenită pentru serviciile și produsele livrate.

 

Solicită garanții bancare atunci când suma pusă în joc este mare și vrei să te protejezi de un risc mare de neplată sau de întârziere a plăților.

 

Cum știi cui trebuie să-i soliciți o scrisoare de garanție?

Nu ai cum să știi cum arată fluxul de numerar al unui potențial partener la momentul deciziei și cu atât mai puțin cum va arăta în viitorul apropiat. Ceea ce poți face este să verifici serios fiecare client căruia îi livrezi servicii sau produse cu plata la termen. Există informații publice despre evoluția în timp a oricărei firme, până la data ultimului bilanț depus. O firmă care avea o poziție financiară delicată înainte de criză probabil se găsește într-o situație chiar și mai delicată acum.

 

Primul pas e să verifici compania în platforma termene.ro. Dacă nota generată de platformă este mică sau dacă e afișată o capacitate de plată sub valoarea achiziției, atunci ar fi bine să soliciți o scrisoare de garanție.

 

scrisoare degarantie

Prima regulă după care se ghida magnatul J. Paul Getty era ”Nu pierde bani!”. Probabil știa el ce spune, din moment ce în 1966 a fost declarat cel mai bogat om din lume, așa că merită să-i urmezi sfatul. Folosește scrisorile de garanții pentru că sunt instrumente financiare de încredere, verificate în timp.

 

Citește și:

Analiza riscului comercial și de creditare – un criteriu important de alegere a surselor de informare

 

[shortcode_newsletter]

 

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro