Lista definitivă a finanțărilor din programul „Femeia Antreprenor” ar urma să fie finalizată până la sfârșitul primăverii. Nu există buget pentru decontări în 2025
În Articol
- Ministerul Economicei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) încă mai verifică primele 1.000 de firme care au obținut punctajul maxim și care, în forma inițială a listei, ar urma să primească granturi de câte 40.000 de euro, 200.000 de lei.
Conform informațiilor obținute de Clever News Center, reprezentanții Ministerul Economicei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) ar urma să termine verificările dosarelor de finanțare cât mai curând în această primăvară. „Luna mai ar fi poate cel mai corect termen, colegii au terminat mare parte din treabă, dar mai sunt semnături și reverificări de realizat”, a explicat un reprezentant al ministerului de resort.
Programul Femeia Antreprenor a fost lansat anul trecut, iar lista inițială a beneficiarilor a fost publicată în luna octombrie. Bugetul total al finanțărilor este de 200 de milioane de lei. Valoarea unui grant obținut de o firmă deținută majoritar de minim o antreprenoare este de maximum 40.000 de euro sau 200.000 de lei.
„În cazul programului Femeia Antreprenor, tot ce știm este că a apărut o listă cu punctajele acordate proiectelor depuse, dar nu se știe nici acum dacă este lista finală sau va mai exista o rundă de evaluare. Atât Femeia Antreprenor, cât și Start-Up Nation, sunt programe ce se derulează cu fonduri europene, așadar care au fost destinate mediului de afaceri. Prin urmare, banii trebuie să ajungă la antreprenori”, explica, la începutul anului, Elena Coandă, președintele Patronatului Național al Femeilor de Afaceri din IMM-uri și totodată membru în comitetul de monitorizare al programului Femeia Antreprenor.
Acțiuni
Pentru acest an, MEDAT și propus în cadrul programului Femeia Antreprenor să realizeze:
- transmiterea formularelor de înscriere prin aplicația informatică
- verificarea veridicității informațiilor înscrise în formularul de înscriere
- emiterea Deciziei privind acceptarea de principiu la finanțare
- semnarea acordurilor de finanțare în limita creditelor de angajament -deschiderea de conturi curente distincte la instituțiile de credit partenere -efectuarea cheltuielilor -transmiterea cererii de rambursare și a documentelor justificative -întocmire Procese Verbale de certificare a cheltuielilor eligibile, prin vizită la fața locului sau online.
- emitere acord de plată
- virarea efectivă a AFN
- monitorizarea beneficiarilor
Femeia Antreprenor 2024, o poveste de peste un an
Pe 1 martie 2024, de „Mărțișor”, Ministerul Economiei anunța că în 2024 pregătește o nouă ediție a programului Femeia Antreprenor.
Sesiunea de înscrieri în programa fost lansată pe 30 iulie, fiind deschisă timp de 45 de zile lucrătoare.
În octombrie 2024, Ministerul Economiei a publicat lista RUE cu clasamentul intermediar automat al firmelor ce au aplicat pentru finanțare.
Ministerul a anunțat atunci că au fost atribuite numere unice de identificare în registrul unic electronic (RUE) în cadrul Programului Femeia Antreprenor 2024. Primele 5599 de proiecte din cele 6.818 depuse au avut punctaj maxim de 100 de puncte. Ordinea s-a făcut descrescător în funcție de profitul și cifra de afaceri din 2022 și 2023.
Numele unice de identificarea din registrul unic electronic vor asigura și ordinea în care se vor face plățile până la epuizarea bugetului de 200.000 de milioane de lei. Doar firmele care sunt în primele 1.000 ca număr RUE pot fi sigure de finanțări, asta pentru la edițiile anterioare ale programului societățile aplicante au cerut mai toate bugetul maxim.
Asta înseamnă că granturile de 200.000 de lei vor ajunge la maximum 1.000 de firme până la epuizarea bugetului de 200 de milioane de lei.
Conform procedurii aprobate pentru programul „Femeia Antreprenor”, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului publică lista în ordinea RUE a aplicantelor înscrise în cadrul sesiunii 2024 a programului național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM.
Documentul este disponibil la următorul link: https://minimis.imm.gov.ro/fa2024/ordine_evaluare.
Nu este buget pentru decontări în 2025
În acest proiect, bugetul alocat „Programului național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM” este de 220 de milioane de lei. Suma alocată este trecută ca și credite de angajament, iar la credite bugetare este trecută zero lei.
Asta înseamnă că Ministerul Economicei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) va semna contracte de finanțare de 220 de milioane de lei în 2025, dar plățile efective din programele Femeia Antreprenor se vor realiza în anii următori. Asta dacă nu se va face o relocare bugetară în semestrul al doilea din acest an.
Mai exact, programul Femeia Antreprenor lansat în 2024, finanțat prin Ministerul Economiei, este de 20 de milioane de lei. Ediția lansată în 2022 are un buget de 200 de milioane de lei.
Femeia Antreprenor – ediția 2024
Programul și-a propus finanțarea unui număr aproximativ de 1000 de afaceri dezvoltate de femeile antreprenor din România.
Obiectiv general al programului este „dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM”.
Obiectivele specifice sunt:
- stimularea înființării și dezvoltării structurilor economice private înființate și conduse de către femei,
- îmbunătățirea performanțelor economice ale acestora,
- realizarea unei creșteri economice inteligente, sustenabile și incluzive, bazate pe digitalizare, dezvoltare durabilă, inovare și pregătire antreprenorială, în contextul problemelor legate de menținerea echilibrului dintre obligațiile familiale și cele profesionale și ale prejudecăților existente încă la nivel local.
Tipul de ajutor financiar este de alocație financiară nerambursabilă (grant) de maximum 200.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 90% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului.