Ministerul Economiei a modificat schema de ajutor de minimis în cadrul „Programului de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii”
- Ordin prin care se modifică procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis în cadrul Programului de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri)a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 918 din 11 septembrie.
Modificările au fost aprobate prin Ordinul ministrului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului nr. 2.883/2024 și aduc îmbunătățiri semnificative în vederea eficientizării procesului de accesare a finanțărilor pentru IMM-uri.
Această decizie vine în contextul prevederilor legislației naționale și europene, care sprijină dezvoltarea IMM-urilor. În primul rând este vorba de modificările aduse de Regulamentul (UE) 2023/2.831 al Comisiei Europene privind aplicarea ajutoarelor de minimis. Cunatumul multianual al ajutorului de minimis a crescut la 300.000 de euro pe o perioadă de trei ani consecutivi.
Altfel spus, IMM-urile care primesc finanțări europene și ajutoare de stat nu trebuie să depășească 300.000 de euro ca valoare a acestora într-un intreval de trei ani consecutivi.
Mai trebuie punctat că ordinul publicat în această săptămână modifică „Programului de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii”, aprobat prin Ordinul ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului nr. 1.341/2023.
Principalele modificări aduse de Ordinului 2.883/2024
Printre cele mai importante modificări aduse procedurii de implementare se numără următoarele:
- Termenul de finalizare a analizei bancabile și încheierea contractului de credit:
Conform noii prevederi, pentru aplicanții care au obținut notificarea de principiu la finanțare de la Agenția pentru Întreprinderi Mici, Mijlocii și Turism (AIMMT), băncile partenere trebuie să finalizeze analiza bancabilității și să încheie contractul de credit în maximum 45 de zile lucrătoare de la primirea documentației necesare.
- Durata și structura acordului de finanțare:
Acordul de finanțare se va încheia pe o perioadă maximă de 5 ani, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2028. Acesta va cuprinde două perioade succesive:
– O perioadă de efectuare a cheltuielilor și depunere a decontului, de maximum 12 luni de la intrarea în vigoare a acordului, dar nu mai târziu de 15 septembrie 2025.
– O perioadă de 3 ani de monitorizare, începând de la data virării sumelor aferente primelor de capital în conturile beneficiarilor.
Aceste perioade succesive alcătuiesc un termen contractual maxim de 5 ani pentru implementarea și monitorizarea schemei de ajutor de minimis.
Despre program
Programul implementat de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) în calitate de furnizor de ajutor de minimis, prin intermediul Agențiilor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii(AIMM) și al instituțiilor de credit partenere, are ca obiectiv susținerea investițiilor în sectoarele economice prioritare stabilite prin procedura programului, creșterea volumului de activitate și a competitivității IMM din aceste sectoare.
În cadrul Programului sunt eligibile societățile care desfășoară activități autorizate în condițiile prezentei proceduri de implementare, pe codurile CAEN Rev. 2 aferente următoarelor diviziuni:
- 41 Construcții de clădiri ;
- 63 Activități de servicii informatice;
- 74 Alte activități profesionale, științifice și tehnice;
- 79 Activități ale agențiilor turistice și a tur-operatorilor; alte servicii de rezervare și asistență turistică ;
- 86 Activități referitoare la sănătatea umană.
Măsura de sprijin este complementară programelor de microindustrializare, comerț și servicii, acoperind astfel finanțarea tuturor activităților eligibile din economia națională și oferind șanse de dezvoltare egale tuturor întreprinderilor românești care își propun să acceseze schemele de ajutor dedicate lor.
Investițiile eligibile se referă, printre altele, la echipamente tehnologice, cum ar fi mașini, utilaje și instalații de lucru, la soluții și sisteme de eficientizare energetică, la echipamente pentru colectarea, reciclarea și reutilizarea deșeurilor industriale, la achiziția autoutilitare și autovehicule speciale sau de spații de lucru și producție, precum și la realizarea de site-uri de prezentare a activității.