Două programe de afaceri sociale, prin care se oferă granturi de până la 100.000 de euro, nu sunt privite cu prea mult entuziasm de către experții din domeniu. Suma relativ mică, faptul că trebuie asigurate cel puțin patru locuri de muncă iar antreprenorul trebuie să fie tânăr, implicit cu o experiență limitată sau inexistentă, sunt principalele reproșuri aduse.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene  (MIPE) a lansat în dezbatere publică două ghiduri de solicitant pentru granturi destinate unor afaceri sociale care se vor deschide în mediul rural și în mediul urban. 

Aparent, un lucru bun, dar există și destule motive ca antreprenorii să nu fie atrași.

„Nu m-aș lega la cap”

Principala problemă identificată este numărul relativ mare de angajați ce trebuie menținut, raportat la suma oferită. În condițiile în care s-ar oferi doar salariul minim pe economie, (dificil de găsit atâtea persoane dispuse la oraș să se implice) ar fi din start o cheltuială lunară de minimum 12.000 de lei, respectiv peste 2.400 euro.  

„Să ții patru angajați, pe o perioadă determinată, e foarte dificil pentru o persoană la început. Dacă nu reușești, riști să dai banii înapoi, acesta e principalul risc”, ne-a declarat expertul în fonduri europene Radu Oprea, președintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători din Regiunea Sud – Est. 

Din punctul său de vedere, este importantă și direcția către care tinde afacerea: implicarea în catering, de exemplu, se poate dovedi mai ușoară decât cea în producția de mobilier, unde a devenit tot mai dificil să găsești muncitori calificați.  

În plus, Structurile de Economie Socială (SES) nu sunt bine văzute de mediul de afaceri cu experiență, care ar putea fi reticent în a colabora cu ele.

„În general, este o percepție că sunt probleme în zona asta de SES-uri. Eu, de exemplu, nu m-aș lega la cap să iau 100.000 de euro dar să fiu obligat să păstrez șase luni salariații”, mai spune Oprea. 

Argumentele sale țin de faptul că, din totalul banilor, o bună parte e direcționată din start pe salarii (chiar dacă nu trebuie să depășească pragul de eligibilitate de 10.000 de euro), sume consistente se mai duc apoi pe chirii și poate chiar pe publicitate, în cazul celor care vor să aibă succes rapid. 

Singurul avantaj este dat de faptul că antreprenorul poate să rămână cu echipamente/ utilaje dar numai dacă s-a gândit ca acestea să reprezinte un procent cât mai mare din grant.

Radiografia eșecurilor afacerilor sociale

Un program similar, de finanțare a unor întreprinderi sociale nou înființate în limita a 100.000 de euro, a fost lansat și în septembrie 2019. Diferența majoră era că numărul angajaților era de doi, nu patru, ca în prezent.

Au existat companii care nu au reușit să reziste nici măcar un an pe piață sau au intrat în mari datorii, din cauza faptului că programul de atunci nu a fost bine definit. 

Câteva exemple: 

Radnic SRL din București, una dintre firmele cu cel mai mare punctaj (96,5) declara în 2020 o cifră de afaceri netă de 92.363 și o pierdere de 356.056 lei. Nu a mai depus alt bilanț.

Alexandrion Education Center S.R.L. din Sinaia (Prahova) raporta în 2021 o cifră de afaceri zero și o pierdere de 44.011 lei.

Verifield SRL București declara în 2021 o cifră de afaceri netă de 759.235 lei și o pierdere de 314.746 de lei.

Condițiile care sperie

Câteva dintre condițiile care fac neatractive granturile se referă la vârstă (tineri de peste 30 de ani) și la faptul că, după înființare, întreprinderile nou create trebuie să-și continue activitatea, pe durata implementării proiectului, pentru o perioadă de minim 18 luni de la data obținerii atestatului de întreprindere socială, la care se adaugă o perioada minimă obligatorie de 6 luni de sustenabilitate, ulterior finalizării implementării proiectului. În total, cel puțin doi ani. Abaterile se sancționează cu returnarea banilor primiți.

„În situația în care o întreprindere nou creată îți încetează activitatea, pe durata implementării proiectului, în perioada de minim 18 luni de la data obținerii atestatului de întreprindere socială, se va aplica o corecție financiară de 100%.

Toate plățile aferente înființării și funcționării întreprinderilor nou create trebuie efectuate în cadrul celor 18 luni de funcționare obligatorie, pe durata implementării proiectului. 

În perioada ulterioară celor 18 luni de funcționare obligatorie, pe durata implementării proiectului, respectiv pe durata celor 6 luni de sustenabilitate obligatorie după finalizarea implementării proiectului, beneficiarul ajutorului de minimis va asigura continuarea funcționării întreprinderii și va menține ocuparea locurilor de muncă nou create. 

În situația în care o întreprindere nou creată își încetează activitatea în perioada de sustenabilitate sau nu va menține ocuparea locurilor de muncă nou create (așa cum au fost acestea asumate în planul de afaceri aprobat), se va aplica o corecție financiară, după cum urmează:

  •  25% din valoarea ajutorului financiar aferent planului de afaceri pentru încetarea activității/nemenținea locurilor de muncă ocupate cu maximum 2 luni înainte de perioada de sustenabilitate asumată;
  • 50% din valoarea ajutorului financiar aferent planului de afaceri pentru încetarea activității/nemenținea locurilor de muncă ocupate cu maximum 4 luni înainte de perioada de sustenabilitate asumată;
  • 100% din valoarea ajutorului financiar aferent planului de afaceri pentru încetarea activității/nemenținea locurilor de muncă ocupate cu maximum 5 luni înainte de perioada de sustenabilitate asumată”, se arată în ghiduri de solicitant pentru granturi destinate unor afaceri sociale lansate de MIPE.

Reguli privind ajutorul de stat

Pentru înființarea de întreprinderi sociale valoarea sprijinului financiar acordat în cadrul acestei scheme va fi de maximum 100.000,00 Euro/întreprindere. 

Pentru fiecare întreprinderi socială înființată în cadrul proiectului, persoana din grupul țintă care înființează întreprinderea socială trebuie să asigure o cofinanțare proprie de minimum 10% din valoarea sprijinului financiar primit. 

Valoarea cofinanțărilor proprii asigurate de persoanele din grupul țintă care înființează întreprinderi sociale nu se cuprinde în bugetul proiectului. Cofinanțarea proprie de minimum 10% din valoarea sprijinului financiar acordat pentru o întreprindere socială înființată poate fi asigurată în bani sau în natură.

Administratorul de schemă de antreprenoriat social va acorda punctaj suplimentar planurilor de afaceri care prevăd o cofinanțare proprie mai mare de 10% din valoarea sprijinului financiar primit.

Valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate va reprezenta minim 70% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Despre Termene.ro

Dacă tot sunteți aici, Termene.ro vă recomandă să vă abonați la newsletterul Cafeaua de la 7, care vă oferă ocazia să citiți tot ce s-a întâmplat important în ziua precedentă. Newsletterul vă recomandă informații care pot fi importante pentru antreprenori, știri utile în viața cotidiană, dar și noutăți de povestit colegilor sau angajaților într-o pauză.

Varianta video a newsletterului, poate fi urmărită pe Facebook, Youtube, Instagram, Tiktok, sau aici, pe blogul de news al platformei Termene.ro

Distribuie mai departe