Condițiile din Ghidul Solicitantului pentru ca firmele să primească ajutorul de stat de până la 10 milioane de euro destinat bateriilor de stocare a energiei
În Articol
- Ordinul 1.626 al ministrului Energiei pentru aprobarea Ghidului solicitantului privind sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii) cu finanțare din Fondul pentru modernizare a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1135 din 13 noiembrie 2024. În aceeași zi, în Monitorul Oficial nr.1135 bis a fost publicat și ghidul care stabilește condițiile de finanțare.
Ghidul include informații referitoare la condiţiile de finanţare, procedurile de evaluare şi selecţie a proiectelor, procedura de contractare şi informaţii generale privind implementarea proiectelor. Ministerul Energiei nu a stabilit o dată de lansare a programului, respectiv de depunere a cererilor de finanțare pentru că mai este nevoie de acordul Comisiei Europene.
Programul este o schemă de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii) cu finanțare din Fondul pentru modernizare.
Bugetul total estimat este de 150.000.000 euro, reprezentând sume nerambursabile din Fondul pentru modernizare. Dacă bugetul nu este consumat integral, Ministerul Energiei va organiza o nouă procedură de ofertare.
Sunt eligibili operatorii economici de tip societăți (microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii și mari, exclusiv cele nou-înființate), precum și regiile autonome, constituite legal și înregistrate la ONRC. Nu sunt eligibili solicitanții din sectorul pescuitului și acvaculturii.
Investiția trebuie realizată în 24 de luni
Investițiile vor fi finalizate, respectiv instalate și conectate la rețea, inclusiv punerea în funcțiune, nu mai târziu de 24 de luni de la semnarea contractului de finanțare și de 31 decembrie 2029.
Sprijinul financiar acordat pentru investițiile ce vizează capacitățile de stocare a energiei electrice conectate la o instalatie existenta de producere a energiei din surse regenerabile, inclusiv centrale hidroelectrice, contribuind la atingerea obiectivelor asumate de România în cadrul Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC), se bazează pe procedură de ofertare concurențială.
Obiectivul general urmărit este sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii) conectate la o instalaţie existentă de producere a energiei din surse regenerabile, inclusiv centrale hidroelectrice.
Capacitatea de stocare absoarbe anual cel puţin 75% din energia sa din instalaţia de producţie de energie din surse regenerabile la care este conectată direct.
Intensitatea ajutorului de stat este de până la 100% din cheltuielile eligibile. Ajutorul nu poate depăși 10 milioane de euro per întreprindere și maximum 100.000 EUR per MWh de stocare instalat.
Activitățile proiectului nu trebuie să înceapă înainte de depunerea cererii, cu excepția terenurilor și lucrărilor pregătitoare.
Perioada de depunere a proiectelor
Prezentul ghid descrie procedura de finanțare pentru capacitățile de stocare a energiei electrice (baterii) conectate la o instalație existentă de producere a energiei din surse regenerabile, inclusiv hidrocentrale, în concordanță cu obiectivele Fondului pentru Modernizare și în limita bugetului alocat. Acordarea ajutoarelor de stat se bazează pe art. 41 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014, cu modificările ulterioare, denumit în continuare „Regulamentul.”
Apelul de proiecte va fi lansat după publicarea pe site-ul Ministerului Energiei a unui anunț dedicat cu detaliile derulării apelului. Cererile de finanțare, împreună cu anexele, se vor depune pe platforma MySMIS 2021 la https://mysmis2021.gov.ro/. Ministerul Energiei, în calitate de autoritate națională de implementare a Fondului pentru modernizare, poate prelungi termenul de depunere, în funcție de solicitările primite sau alte considerente.
Ce se finanțează
Vor fi finanțate proiecte ce vizează implementarea unor capacități noi de stocare a energiei electrice în spatele contorului, conectate la o instalație existentă de producere a energiei din surse regenerabile. Proiectele depuse în afara perioadei de depunere sau cu ajutorul unor programe automate vor fi respinse. În cazul modificărilor aduse de solicitant după depunerea cererii de finanțare, Ministerul Energiei va respinge cererea.
Investițiile finanțate se vor axa pe stocarea energiei din:
- Exclusiv energie produsă de instalația de surse regenerabile la care este conectată direct;
- Energie mixtă din surse regenerabile și energie extrasă din SEN, cu condiția ca instalația de stocare să absoarbă minimum 75% din energia sa din sursele regenerabile.
Nu sunt eligibile la finanțare:
- Proiectele care propun înlocuirea de capacități vechi de stocare;
- Proiectele combinate de producție și stocare sau neconectate la o instalație existentă de producere;
- Proiectele ce propun baterii pe bază de plumb, NiCd sau NiMH;
- Proiectele axate exclusiv pe stocarea energiei din SEN;
- Proiectele ce au beneficiat de finanțare din alte programe nerambursabile;
- Proiectele în parteneriat.
Cheltuieli eligibile
Sunt eligibile următoarele activități:
- Achiziționarea de echipamente noi pentru capacități de stocare;
- Construcțiile aferente proiectului.
Costurile eligibile sunt cele de investiții, conform Anexei 4.
Beneficiarii trebuie să aplice măsurile minime de vizibilitate conform Regulamentului (UE) nr. 2020/1001 și Manualului de identitate vizuală al Ministerului Energiei.
Solicitantul trebuie să dețină dreptul asupra instalației de producere la care va fi conectată instalația de stocare și să prezinte notificarea pentru punerea sub tensiune.
Proiectele vor contribui la:
- Capacitatea nou instalată de stocare (MWh);
- Energia absorbită anual de instalația de stocare (minim 75% din energia de la instalația de producție regenerabilă).
Pentru monitorizare, solicitantul va prezenta anual un raport de audit electroenergetic, incluzând emisiile de gaze cu efect de seră evitate, calculat cu un factor de emisie de 0,6177 tCO2/MWh.