Persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, chirii, câștiguri de capital, agricultură sau alte forme de venituri au obligația depunerii declarației unice. Însă, mai ales în situațiile complexe când oamenii au mai multe tipuri și surse de venit, chiar dacă contribuabilii trebuie să respecte un termen de depunere declarație unică, formularul este dificil de completat. În plus, multe dintre persoanele care obțin venituri independente nu știu dacă au sau nu această obligație legală, așa că ne-am propus să descoperim mai multe despre modul în care se depune declarația unică în 2020.

 

Ce este declarația unică?

Declarația unică este un formular fiscal, pus la dispoziție de ANAF, ce trebuie completat în scopul declarării impozitului și contribuțiilor pentru veniturile obținute de persoanele fizice autorizate și alte persoane fizice care obțin venituri din drepturi de autor, chirii, dividende, activități independente. Obligația de a depune o declaratie unică a fost introdusă prin OUG 18/2018 și a intrat în vigoare începând cu 23 martie 2018.

 

Practic, contribuabilii au obligația să transmită o declarație unică pentru orice venit obținut care nu a fost impozitat de către plătitor. Persoanele fizice care completează o declarație unică pentru depunere în 2020 au obligația să menționeze impozitul pe veniturile realizate din România și/sau străinătate în anul 2019. De asemenea, ele trebuie să declare și impozitul pe venitul estimat ori norma de venit pe care urmează să o realizeze în țară în anul 2020, precum și venitul estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuții sociale pentru acest an și, după caz, să declare contribuțiile sociale datorate pentru anul fiscal 2019..

 

Cine trebuie să depună declarația unică?

Cu toate că suntem în al treilea an de revoluție fiscală, încă există contribuabili care nu știu cine depune declarația unică. După cum se menționează într-un scurt ghid ANAF, declarația se completează și se depune de către persoanele fizice care realizează, individual ori într-o formă de asociere, venituri sau pierderi din România și/sau din străinătate, care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului Fiscal. De asemenea, trebuie să depună declarație unică la termen și persoanele fizice care nu realizează venituri, dar optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

Declaratia unica

Mai exact, toți cei care au venituri extrasalariale trebuie să completeze formularul, fie că vorbim de declarație unică PFA, pentru persoanele fizice independente, cei care au întreprinderi individuale, cei care au venituri din dobânzi, câștiguri la bursă sau dividende, contribuabilii care obțin venituri din chirii și din proprietăți, care locuiesc atât în România, cât și în străinătate. Totodată, declarație unică de depunere vor completa și persoanele care obțin câștiguri din drepturi de autor și acestea nu au fost impozitate prin stopaj la sursă.

 

Care este termenul de depunere al declarației unice?

Când vine vorba de termen depunere pentru orice declarație unică, contribuabilii trebuie să știe că formularul se depune în cel mult 30 de zile de la data producerii evenimentului. Acest lucru este valabil pentru cei care încep o activitate în cursul anului fiscal şi persoanele care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală şi care nu au avut, până la acea dată, obligaţia depunerii declaraţiei unice.

Termen de depunere declaratie unica

În general, declarația unică se depune până la data de 15 martie inclusiv a fiecărui an  sau a anului următor celui de realizare a veniturilor, în funcție de situația fiecărui contribuabil în parte. Însă, pentru anul 2020, termenul inițial de depunere a declarației unice era 25 mai, după care a fost prelungit până pe 30 iunie 2020. În situația contribuabililor care vor să-și îndeplinească la timp obligațiile fiscale, aceștia pot utiliza un calendar juridic pentru o mai bună organizare a activității.

 

Cum se completează declarația unică?

Deși formularul fiscal se folosește din anul 2018, mulți dintre cei care obțin venituri extrasalariale nu știu cum se completează declarația unică. Una dintre cele mai frecvente greșeli pe care o fac contribuabilii este încadrarea greșită a categoriei de venituri. Pentru a le ușura situația, în anexa declarației unice, care poate fi descărcată de pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, există instrucțiuni de completare declarație unică.

 

Se poate rectifica declarația unică?

Potrivit Ordinului nr.139/2020, declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice se poate corecta din proprie inițiativă. Ori de câte ori informațiile actuale nu corespund cu cele din declarația depusă anterior, se corectează formularul inițial printr-o declarație unică rectificativă.

 

ANAF precizează că declarația rectificativă se întocmește pe același formular și se bifează cu X căsuțele de pe prima pagină a documentului. Declarația rectificativă se completează prin înscrierea tuturor datelor și informațiilor prevăzute la capitolul supus rectificării, inclusiv cele care nu diferă față de declarația inițială. Pentru declarație unică rectificativă se va avea în vedere faptul că declarația inițială este cea care nu are nicio bifă de rectificativă selectată. Este permisă depunerea unei singure declarații inițiale, iar declarația rectificativă are cel puțin o bifă de rectificativă selectată (la capitolul I sau capitolul II ori la ambele capitole). De asemenea, o declarație rectificativă unică menită să corecteze ambele capitole trebuie sa aibă ambele bife de rectificare selectate.

 

Cum și unde se depune declarația unică?

Dacă te numeri printre contribuabilii care trebuie să depună o declarație unică, este important să știi unde și cum o poți face. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, declarația unică se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță. Este vorba despre serviciul “Spațiul Privat Virtual”, disponibil pe site-ul ANAF pe baza credențialelor și serviciul “Depunere declarații”, disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro pe baza certificatului digital calificat.

Contribuabilii care nu folosesc mijloacele de transmitere electronică au posibilitatea să transmită declarația unică pe hârtie direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire. Totodată, persoanele fizice care nu au un calculator personal sau conexiune la internet pot folosi calculatoarele destinate autoservirii din cadrul unităților fiscale, cu ajutorul cărora pot efectua operațiuni pentru înregistrarea în cadrul serviciului Spațiul Privat Virtual, completarea sau depunerea declarației unice.

 

În cazul în care te numeri printre contribuabilii care trebuie să completeze acest formular, este esențial să ții cont de termenul de depunere pentru declarația unică. Consultă informații financiare și juridice actualizate pentru a fi foarte bine informat. Dacă întâmpini dificultăți referitoare la completarea și depunerea formularului, poți solicita sprijin și funcționarilor din cadrul organelor fiscale locale, în cadrul cărora există personal special instruit pentru a acorda îndrumare și asistență.

 

Dacă ți se par utile informațiile de pe blogul Termene și vrei să afli când publicăm un nou articol, te poți abona la newsletterul nostru săptămânal.

Vreau să primesc newsletterul

 

Despre Termene.ro

Dacă tot sunteți aici, Termene.ro vă recomandă să vă abonați la newsletterul Cafeaua de la 7, care vă oferă ocazia să citiți tot ce s-a întâmplat important în ziua precedentă. Newsletterul vă recomandă informații care pot fi importante pentru antreprenori, știri utile în viața cotidiană, dar și noutăți de povestit colegilor sau angajaților într-o pauză.

Varianta video a newsletterului, poate fi urmărită pe Facebook, Youtube, Instagram, Tiktok, sau aici, pe blogul de news al platformei Termene.ro

Distribuie mai departe