România a fost în 2022 țara cu cele mai mari creșteri de preț în sectorul energetic, din Uniunea Europeană. Nu doar că alte țări nu au înregistrat majorările pe care le-au suportat românii, dar există chiar două situații în care prețurile au scăzut.

La nivelul anului trecut, România a înregistrat un nedorit record negativ: a ocupat prima poziție din UE la majorarea prețurilor medii ale energiei electrice pentru uz casnic (cu +112%) și a doua poziție la prețul gazelor (+165%). Informațiile sunt publicate în raportul din luna aprilie al Eurostat, institutul de statistică al Comisiei Europene.

În Ajunul Crăciunului, ministrul Energiei, Virgil Popescu susținea că în 2022 nu vor crește prețurile de 3-4 ori peste nivelul stabilit de lege, însă sigur nu vor mai fi cele din 2020 sau chiar din 2019.

„Dacă vedem piața spot, a zilei următoare, care în această iarnă este foarte volatilă, marcată de prețul gazului, putem spune ca vor fi mai mari prețurile. Dar mă uit și la prețurile care se vând la contractele pe anul viitor, pe un an – doi, și spun că NU se pune problema de creșteri la asemenea prețuri.

Dar este cert că nu ne vom mai întâlni cu prețurile din 2020, an de pandemie, de lockdown, cu prețuri foarte mici. Nici cu preturile din 2019”, explica Popescu la Realitatea TV.

Situația din piață l-a contrazis: conform statista.com, la energie electrică s-a ajuns de la 16.02 euro/ 100 kw în ultimul semestru al anului 2021, când făcea Popescu declarațiile, la 34.11 euro/ 100 kw în S2 din 2022. 

În ceea ce privește gazul, s-a ajuns de la 4,75 eurocenți/ kwh în S2 din 2021 la 12.65 eurocenți/ kwh un an mai târziu.  

Situația europeană

Conform datelor publicate de Eurostat, în a doua jumătate a anului 2022, prețurile medii ale energiei electrice pentru uz casnic din UE au continuat să indice o creștere în comparație cu aceeași perioadă din 2021. S-a trecut de la o medie de 23,5 euro la 100 kWh la 28,4 euro la 100 kWh (România este mult peste, cu 34.11). 

Prețurile medii ale gazelor au crescut, de asemenea, în comparație cu aceeași perioadă din 2021, de la 7,8 euro la 100 kWh la 11,4 euro la 100 kWh în a doua jumătate a anului 2022 (și aici România este peste, cu 12.65 euro). 

„După o creștere semnificativă a prețurilor, care a început înainte de invazia rusă a Ucrainei, dar a crescut vertiginos până în al doilea semestru al anului 2022, prețurile la energie electrică și gaze naturale au dat recent semne de stabilizare, parțial datorită politicilor și intervențiilor guvernelor UE. 

Țările UE au optat pentru diverse măsuri, cum ar fi reducerea taxelor, scutiri temporare de taxe pentru consumatori, plafoane de preț, acordarea de sprijin pentru sume forfetare sau alocarea de vouchere pentru consumatorii finali, iar unele țări au aplicat prețuri reglementate”, se arată în raportul Eurostat.

Comparativ cu a doua jumătate a anului 2021, ponderea taxelor în factura de energie electrică a scăzut brusc de la 36% la 16% (-18,3%) și în factura la gaze de la 27% la 14% (-15,8%), în mai toate țările UE.

Evoluția prețurilor la electricitate în UE

Prețurile energiei electrice de uz casnic au crescut în toate statele membre UE, cu excepția Maltei (-3%, în monedele naționale) și a Țărilor de Jos (-7%), în a doua jumătate a anului 2022, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021. 

Prețurile în Malta sunt reglementate, în timp ce guvernul olandez sprijină consumatorii cu sume forfetare și reduceri de taxe. 

Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în România (+112%), Cehia (+97%), Danemarca (+70%), Lituania (+65%) și Letonia (+59%), în timp ce cele mai mici au fost în Luxemburg (+3%), Austria și Germania (ambele +4%), Polonia și Bulgaria (ambele +5%).

Exprimate în euro, prețurile medii ale energiei electrice pentru uz casnic în a doua jumătate a anului 2022 au fost cele mai scăzute în Ungaria (10,8 euro la 100 kWh), Bulgaria (11,5 euro) și Malta (12,8 euro) și cele mai ridicate în Danemarca (58,7 euro), Belgia (44,9 euro) și Irlanda (42,0 €).

Prețurile gazelor au crescut în toate țările UE

Între a doua jumătate a anului 2021 și a doua jumătate a anului 2022, prețurile gazelor au crescut în toate cele 27 de țări ale UE. 

Cel mai mult au fost majorate în Cehia (+231%), România (+165%), Letonia (+157%), Lituania (+112%) și Belgia (+102%). 

Au fost doar două creșteri sub 20%: Croația (+14%) și Slovacia (18%). Conform raportului Eurostat, toate creșterile de preț sunt determinate în principal de recenta criză energetică.

Exprimate în euro, prețurile medii ale gazelor pentru uz casnic în a doua jumătate a anului 2022 au fost cele mai scăzute în Ungaria (3,5 € la 100 kWh), Croația (4,5 €) și Slovacia (4,9 €) și cele mai ridicate în Suedia (27,5 €), Danemarca (20,8 €) și Țările de Jos (19,3 €). 

Despre Termene.ro

Dacă tot sunteți aici, Termene.ro vă recomandă să vă abonați la newsletterul Cafeaua de la 7, care vă oferă ocazia să citiți tot ce s-a întâmplat important în ziua precedentă. Newsletterul vă recomandă informații care pot fi importante pentru antreprenori, știri utile în viața cotidiană, dar și noutăți de povestit colegilor sau angajaților într-o pauză.

Varianta video a newsletterului, poate fi urmărită pe Facebook, Youtube, Instagram, Tiktok, sau aici, pe blogul de news al platformei Termene.ro

Distribuie mai departe