Business News

MIPE pregătește ghidurile de finanțare de 2 miliarde de euro pentru reabilitarea, construirea și dotarea spitalelor

4 mai 2023, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) pregătește două programe în valoare totală de 2 miliarde de euro pentru reabilitarea, construirea și dotarea a 27 de spitale. Calendarul acestora este prezentat în ședința de Guvern de joi, 4 mai.   

Printr-un memorandum prezentat în Executiv se solicită crearea premiselor necesare lansării ghidurilor de finanțare pentru:

– investiții de mică amploare în infrastructura publică a spitalelor mici, orășenești și municipale, respectiv servicii de reabilitare, paliație și spitalizări pentru boli cronice adaptate fenomenului demografic de îmbătrânire a populației, impactului dizabilității și profilului de morbiditate;

– investiții în infrastructuri spitalicești noi (spitale județene/ județene de urgență și monospecialitate).

Ce se finanțează

Autoritatea de Management Program Sănătate intenționează lansarea următoarelor intervenții:

– investiții de mică amploare în spitale mici, orășenești sau municipale cu alocare totală de 425 milioane euro, din care 42.500.000 euro contribuție UE și 382.500.000 euro asigurați prin împrumut contractat de la Banca Europeană de Investiții (BEI);

– investiții în infrastructuri spitalicești noi – spitale județene/ județene de urgență/spitale monospecialitate cu o alocare totală de 1,550 miliarde euro, din care 276.821.981 euro contribuție UE și 1.273.633.019 euro asigurați prin împrumut contractat de la Banca Europeană de Investiții (BEI). 

În privința spitalelor monospecialitate, vor fi excluse de la finanțare spitalele de reabilitare, recuperare, psihiatrie și alte spitale care beneficiază de finanțare distinctă în cadrul altor intervenții ale Programului Sănătate.

Îngrijorări privind eventuale întârzieri

Din cauza lipsei unui sistem informatic care să asigure depunerea și evaluarea proiectelor în cadrul acestor apeluri, pentru a nu înregistra întârzieri în procesul de lansare, s-a decis utilizarea formularului electronic pentru depunerea cererilor de preselecție. 

În perioada februarie-aprilie, AM POS a colaborat cu Serviciul de Telecomunicații Speciale în vederea dezvoltării formularului electronic pentru depunerea și evaluarea cererilor de preselecție și, începând cu data de 14 martie 2023 și cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru obținerea datelor aferente indicatorilor medicali de performanță pentru posibilii aplicanți. 

„În acest moment la nivel AM POS au fost elaborate ghidurile solicitantului pentru cele 2 apeluri, iar în perioada următoare acestea vor fi translatate pe macheta aprobată prin Ordin al ministrului MIPE.

La momentul negocierii Programului Sănătății, reprezentanții Comisiei Europene au transmis necesitatea contractării acestor investiții pana la finalul anului 2023. Prin adresa transmisă în data de 28 aprilie 2023, COM, prin DG Regio, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la posibile întârzieri în contractarea proiectelor în contextul în care metodologia și criteriile de selecție prezentate în cadrul Comitetului de Monitorizare necesită îmbunătățiri minore”, se arată în memorandumul transmis Guvernului de ministrul Boloș.

Calendarul proiectelor

În acest context, Autoritatea de Management a planificat următoarele acțiuni:

Metodologia de evaluare și selecție actualizată va fi transmisă serviciilor Comisiei Europene și celorlalți membrii cu minimum 15 zile înaintea reuniunii Comitetului de Monitorizare a Programului Sănătate;

Obiectivele proiectelor

Rezultatele preconizate ale celor două proiecte sunt:

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro