Guvernul se opune reducerii TVA la energie pentru consumatorii casnici și economici
Propunerea de reducere a TVA la energie la 5% până în 2024 pentru toți consumatorii, inclusiv agenții economici, nu are sprijinul Guvernului, deși este permisă de legislația europeană.
Inițiativa la care se opune Executivul se numește „Propunere legislativă pentru protejarea românilor și întreprinderilor românești de criza energetică” și a fost depusă de 41 de parlamentari în septembrie, anul trecut.
A fost deja respinsă de Senat cu 85 de voturi împotrivă, 21 pentru și 13 abțineri. Mai are o șansă la Camera Deputaților, dar mai mult teoretic, în condițiile în care avizul Guvernului este nefavorabil.
Printre principalele reglementări dorite se numără „instituirea unor măsuri în vederea protejării persoanelor fizice și juridice de criza energetică”. Cea mai importantă este aplicarea cotei reduse de TVA de 5% pentru energia electrică și gazele naturale livrate în perioada 01.10.2022 și 31.12.2024.
Argumentele inițiatorilor
„Comparativ cu alternativa plafonării prețurilor, setul de măsuri propuse prin prezentul proiect nu distorsionează piața, nu are un impact incert asupra bugetului de stat și aduce beneficii”, susțin inițiatorii.
Printre beneficiile enumerate sunt:
- se adresează consumatorilor casnici și non-casnici;
- încasările de stat din TVA pot rămâne similare cu cele precedente deoare prețul energiei electrice a explodat. Un procent mai mic de TVA poate aduce la fel sau mai mulți bani ca un procent de TVA aplicat la un preț mai mic;
- nu distorsionează piața de energie electrică și de gaze, nu creează impredictibilitate legislativă și nu descurajează investițiile în producția de energie electrică și nici explorarea gazelor în România.
Contraargumentele guvernamentale
„La propunerea care vizează aplicarea cotei reduse de TVA de 5% pentru livrarea de energie electrică și gaze naturale către consumatorii finali, menționăm că, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, România are obligația de a respecta acquis-ul comunitar în domeniul TVA, a cărui componentă principală este reprezentată de Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (Directiva TVA). Astfel, cotele reduse de TVA aplicabile în România sunt stabilite cu respectarea prevederilor Directivei TVA”, susține premierul Nicolae Ciucă în punctul de vedere al Guvernului.
Conform Directivei TVA, statele membre pot aplica maximum două cote reduse de TVA doar pentru livrările de bunuri și prestările de servicii. Cotele reduse se fixează ca procent din baza de impozitare, care nu poate fi mai mic de 5%.
Punctul 22 din anexa III a Directivei 2006/112/CE prevede că se pot reduce cotele de TVA și la
- livrarea de energie electrică, de încălzire centralizată și de răcire centralizată, precum și de biogaz produs din materiile prime;
- livrarea și instalarea de sisteme de încălzire cu emisii scăzute de înaltă eficiență și cărora li s-a atribuit o etichetă energetică a UE;
- și, până la 1 ianuarie 2030, de gaze naturale și de lemn utilizat ca lemn de foc.
„Prin urmare, cota redusă de TVA de 5%, potrivit propunerii legislative, se poate aplica pentru livrarea de energie electrică, precum și pentru livrarea de gaze naturale (până la 1 ianuarie 2030). Cu toate acestea, având în vedere că aplicarea cotelor reduse din Directiva TVA are caracter opțional și nu obligatoriu, precizăm că, potrivit principiului subsidiarităţii, fiecare stat membru este liber să aleagă din anexa Directivei TVA, în funcție de criteriile sale economice, politice şi sociale, bunurile și serviciile pentru a căror livrare/prestare dorește să aplice cotele reduse de TVA”, motivează Ciucă.
Acesta consideră că măsura privind aplicarea cotei reduse de TVA de 5% pentru livrarea de energie electrică și gaze naturale nu este de natură să asigure obiectivul avut în vedere de inițiatori, respectiv protejarea românilor și a întreprinderilor românești de criza energetică.
„Reducerea TVA cu 14 puncte procentuale nu este de natură a suplini majorarea prețurilor la energia electrică și gazele naturale. Reducerea TVA nu garantează reducerea prețului către beneficiari. Mai mult, în cazul beneficiarilor persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA, măsura propusă nu se justifică, întrucât nu reprezintă un cost pentru aceștia, fiind deductibilă”, mai spune premierul.
Pe baza acestor considerente, Guvernul nu susține adoptarea reducerii TVA la 5% pentru energia electrică și gazele naturale.