Raportarea contabilă semestrială, un rău necesar?

O recentă modificare a Legii Contabilității a provocat o reacție de bucurie în rândul departamentelor financiar-contabile și a profesioniștilor din domeniu. Astfel, prin Legea 238/2020 publicată în M.O. 1041/2020, obligația depunerii unor situații financiare sau raportări contabile, altele decât cele anuale, revine doar persoanelor care au realizat o cifră de afaceri mai mare de 1.000.000 euro la sfârșitul exercițiului financiar precedent. Este vorba în esență de raportarea contabilă semestrială – la 30 iunie – pe care Ministerul Finanțelor Publice o impunea majorității entităților economice, cu excepția celor care realizau o cifră de afaceri mai mică de 220.000 lei.

Potivit termene.ro, peste 700.000 de persoane care organizează și conduc contabilitatea financiară vor fi exonerate de la obligația depunerii raportării contabile începând cu anul 2021.

La prima vedere, există motive rezonabile aduse ca argument al acestei modificări:

•  O obligație în plus văzută de contabili ca fiind în sarcina lor;
•  Termenul limită de raportare care coincidea de regulă cu vacanțele estivale – 14 august;
•  Amenzile însemnate prevăzute de lege, atât pentru nerespectarea prevederilor legate de întocmire și semnare, cât și cele pentru nedepunerea în termenul legal;
•  Informații suplimentare stufoase prevăzute în formularele de raport fără însemnătate pentru utilizatorii principali;
•  Nepublicarea datelor din raportare ca și informații publice de către Minister.

În același timp însă, mai ales în contextul unui an 2020 plin de provocări, nevoia de informații actualizate este mai vizibilă ca oricând. Activitatea mea profesională a înregistrat anul acesta un maxim de cereri venite din partea IMM-urilor pentru servicii cu mai puțină însemnătate în trecut, pe lânga cele de consultanță fiscală, contabilitate sau payroll. Astfel, reviziile fiscale, auditurile sistemelor și proceselor pe diverse fluxuri de business, evaluarea departamentelor financiar contabile, evaluarea indicatorilor și indicilor financiari, analizele de cash-flow, organizările și restructurările de afaceri au devenit provocările anului. Foarte mulți antreprenori au devenit conștienți de faptul că doar o analiză empirică a afacerii în contextul unei lipse de predictibilitate asumată nu este suficientă. Au devenit mai atenți ”la cifrele” care până acum păreau necesare doar pentru calculul taxelor și al impozitelor.

De aceea, raportarea contabilă semestrială era utilă pentru mulți utilizatori, deoarece reprezenta:

• Pentru antreprenori, o oglindă a situației patrimoniale intermediară, necesară luării deciziilor pe termen scurt și mediu;
• Pentru contabili, o oportunitate de reverificare a înregistrărilor și de identificare a unor eventuale erori; de asemenea, ușor de întocmit cu ajutorul ERP-urilor care au implementat standardizat această raportare;
• Tot pentru contabili, o sursă de venituri în condițiile în care serviciile de întocmire erau sau ar fi trebuit să fie tarifate suplimentar;
• Pentru bănci, societăți de leasing și alte IFN-uri, o raportare financiară intermediară primită în vederea analizei, nu atât pentru calculele indicatorilor financiari, cât mai ales pentru că aceste situații, prin depunerea lor la Minister, erau certificate și asumate de către contribuabili;
• Pentru numeroase instituții publice, o sursă primordiala de date necesare construcției indicatorilor macroeconomici.

În acest context, consider că o astfel de raportare ar fi trebuit să rămână ca instrument intermediar obligatoriu pentru majoritatea persoanelor raportoare, cu modificări de substanță, cum ar fi:

• Un termen limită mai rezonabil pentru întocmire și depunere ( 30 septembrie așa cum s-a întâmplat anul acesta, în contextul pandemiei COVID 19);
• Simplificarea formularelor prin eliminarea unor date cerute doar în scopuri statistice dubioase;
• Eventual ”alinierea” cifrei de afaceri pentru care este obligatorie raportarea cu cea a obligativității înregistrării în scopuri de TVA (deși modul de calcul al acestei sume – 300.000 lei – este diferit);
• Si cel mai important, publicarea acestor raportări contabile intermediare astfel încât ele să devină un instrument util pentru întreaga comunitate antreprenorială din România.

Mi-e teamă în același timp că bucuria contabililor va fi umbrită de măsuri viitoare care vor compensa această eliminare. Atât Institutul Național de Statistică cât și Banca Națională vor majora numărul de companii ”prinse” în eșantioanele de pelucrare a datelor. Raportările cerute de aceste instituții vor ajunge în mare parte tot la departamentele financiar contabile, iar conținutul acestora este mult mai elaborat. Amenzile pentru nedeclararea acestor date sunt de asemenea mari. Este posibil ca și alte ministere sau alte instituții cheie să elaboreze formulare de raportare pe care să le impună contribuabililor. Dosarele de finanțare ale bancilor sau IFN-urilor vor fi mult mai complexe, iar analiza și certificarea datelor mult mai birocratică.

Nu în ultimul rând, acționarii și administratorii companiilor vor solicita rapoarte intermediare, bilanțuri periodice, analize de P&L, tabele comparative cu perioadele precedente. În situația actuală, nevoia de atenție la cifre este mai acută ca niciodată.

[shortcode_newsletter]