Termenul limită de depunere a situațiilor financiare este 29 mai. Care sunt amenzile
În Articol
- Ultima zi de depunere, fără a risca amenzi, a situațiilor financiare ale anului 2023 pentru firmele care au exercițiul financiar identic cu anul calendaristic este 29 mai 2024, reamintesc consultanții PWC, într-o analiză publicată recent.
Potrivit analizei, nedepunerea declarațiilor poate conduce la aplicarea de amenzi de peste 10.000 de lei. Totodată, firmele care nu se conformează obligației de auditare a situațiilor financiare sunt pasibile de amenzi de până la 100.000 de lei. În plus, accesul la credite și participarea la licitații este mult îngreunată în cazul firmelor care nu se conformează cu această obligație, atrag atenția consultanții fiscali.
Aceștia reamintesc totodată că responsabilitatea pentru întocmirea declarațiilor revine administratorilor, ordonatorilor de credite sau unei alte persoane în atribuțiile căreia stă gestionarea firmei respective. Cu toate astea, amenzile prevăzute în legea contabilității vor fi suportate de toți cei implicați în acest proces.
Cine, ce și unde trebuie sa depună
Potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, art. 28 (1), societățile comerciale și celelalte persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) – (4) au obligația să întocmească situaţii financiare anuale.
Situațiile financiare anuale trebuie însoțite de următoarele documente:
- raportul administratorilor care poate sa includa și o declarație nefinanciară, în funcție de anumite criterii;
- raportul de audit, daca este cazul
- raportul comisiei de cenzori, după caz
- raportul privind plăţile către guverne, dupa caz
- propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile
- o declaraţie scrisă a administratorului, ordonatorului de credite sau a altei persoane care are obligaţia gestionării entităţii respective, prin care își asumă răspunderea pentru întocmirea Situațiilor Financiare anuale.
Referitor la declarația nefinanciară, atât Ordinul 1802/2014, cât și Ordinul 2844/2016 menționează că entitățile care, la data bilanţului, depăşesc criteriul de a avea un număr mediu de 500 de salariaţi în cursul exerciţiului financiar includ în raportul administratorilor o declaraţie nefinanciară care include mai multe detalii menționate de aceste Ordine emise de Ministerul de Finante.
Potrivit Legii contabilității nr.82/1991, persoanele prevăzute de aceasta depun un exemplar al situațiilor financiare anuale la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, prin intermediul portalului pentru acces la servicii de guvernare electronică – http://www.e-guvernare.ro.
Persoane responsabile
Persoanele cărora le revine responsabilitatea pentru întocmirea situațiilor financiare sunt administratorul, ordonatorul de credite sau o altă persoană care are obligația gestionării entităţii respective. Responsabilul emite o declarație scrisă și confirmă faptul că:
- politicile contabile utilizate la întocmirea Situațiilor Financiare anuale sunt în conformitate cu reglementările contabile aplicabile;
- situaţiile financiare anuale oferă o imagine fidelă a poziției financiare, performanței financiare şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată;
- persoana juridică îşi desfăşoară activitatea în condiţii de continuitate.
Analiștii PwC atrag însă atenția că amenzile din legea contabilității sunt suportate de toate persoanele vinovate, deci nu doar de administrator sau persoanele cu atribuții similare.
Noutăți 2024. Amenzile de peste 10.000 de lei pentru nedepunerea declarațiilor
Spre deosebire de anii anteriori, noutatea în 2024 este că amenzile nu mai pot fi plătite la jumătate din valoarea lor, facilitatea fiind eliminată prin Legea nr. 296/2023, și, prin urmare, pot depăși 10.000 lei.
Potrivit consultanților, amenzile pot ajunge până la 4.500 lei pentru depunerea cu întârziere sau până la 5.000 lei dacă nu sunt deloc depuse. Totodată, amenzile pentru nedepunerea rapoartelor ce însoțesc situațiile financiare ajung până la 5.000 lei, iar cele pentru nerespectarea prevederilor referitoare la întocmirea declarației privind asumarea răspunderii pentru întocmirea situațiilor financiare anuale de către administrator (sau o altă persoană cu atribuții similare) sunt de până la 10.000 lei.
Contravenţiile menționate anterior și amenzile aferente sunt prevăzute la art. 41, respectiv art. 42 din Legea contabilităţii nr. 82/1991.
Amenzi de până la 100.000 de lei pentru nerespectarea obligațiilor de auditare
Prezentarea de situații financiare care conțin date eronate sau necorelate, inclusiv cu privire la identificarea persoanei raportoare, este amendată contravențional cu sume cuprinse între 200 și 1.000 de lei. De asemenea, nerespectarea obligativității cu privire la auditarea situațiilor financiare și organizarea auditului intern poate duce la amenzi de până la 40.000 lei și respectiv 100.000 lei.
Nedepunerea situațiilor financiare îngreunează relația cu banca și participarea la licitații
Însă nu doar amenzile pot avea impact negativ asupra activității unei firme în cazul nedepunerii situațiilor financiare și a rapoartelor însoțitoare, în termenele legale. Consecințele sunt multiple, de exemplu:
- îngreunarea accesului la credite bancare;
- îngreunarea achiziționării unor bunuri in leasing;
- potențiale complicații în desfășurarea unui control fiscal;
- îngreunarea obținerii unui certificat fiscal;
- potențial impact negativ în activitatea operațională în cazul participării la licitații.
Având în vedere faptul că în unele licitații sunt cerute cazierele fiscale ale companiilor participante, înscrierea în aceste caziere a faptelor care constituie contravenţii ar putea avea impact negativ în evaluarea ofertelor depuse, atrag atenția consultanții.