Costul forței de muncă din România a crescut mai mult decât în majoritatea statelor UE

• Datele Eurostat arată că România se situează printre țările cu cele mai reduse costuri ale forței de muncă din comunitatea europeană. Însă, în anul precedent s-a înregistrat unul dintre cele mai mari salturi ale costurilor cu forța de muncă dintre statele membre ale Uniunii Europene.

5,13 milioane de persoane alcătuiau forța de muncă din România în luna noiembrie 2023, așa cum reiese din datele comunicate la acel moment de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul de angajați a înregistrat atunci de 49.000 de persoane față de noiembrie 2022. INS raporta o nouă valoare record la care a ajuns acest indicator în ultimii 24 de ani.

Creșteri mari

În anul 2023, România a înregistrat o creștere semnificativă a costurilor cu forța de muncă, inclusiv salariile și taxele asociate, cu o majorare medie de 16,5% față de anul precedent, arată Eurostat, agenția de statistică a Uniunii Europene. Costul cu forța de muncă este de 11 euro pe oră în România.

Această creștere a plasat România pe locul doi în UE în ceea ce privește majorarea procentuală a costurilor cu forța de muncă, fiind urmată doar de Ungaria, unde creșterea a fost de 17%. Aceste date reflectă o tendință generală de creștere a costurilor cu forța de muncă în regiunea europeană și pot avea un impact semnificative asupra competitivității economice și a strategiilor de angajare ale companiilor din România.

Costurile rămân mici

Datele Eurostat arată că România se situează printre țările cu cele mai reduse costuri ale forței de muncă din Uniunea Europeană. Pe baza acestor date, țara noastră ocupă locul al doilea în clasament cu 11 euro/oră, imediat după Bulgaria 9,3 euro. Acest lucru este semnificativ mai mic decât media europeană, care se apropie de 32 de euro pe oră pentru servicii similare. 

Comparativ cu alte state, precum Luxemburg, Danemarca și Belgia, unde costurile sunt de aproximativ 54, respectiv 48 și 47 de euro pe oră, România oferă o opțiune atractivă pentru investitori din punct de vedere al costurilor pe care aceștia le au cu forța de muncă.

„Faptul că sunt creșteri mari ale costurilor forței de muncă, dar costul general rămâne mic nu este neapărat un paradox. E chiar o legătură logică. Pentru că un angajat român este relativ mai ieftin decât unul din Franța, este mai ușor ca pragurile de creștere pentru un salariat român să fie mai mare în procente decât pentru unul din Franța. Dacă ambii angajați primesc 100 de euro în plus de la an la an, pentru român este posibil ca majorarea costurilor să fie și cu 25%. Pentru un francez, creșterea este cu maximum 7,8%”, este analiza lui Tiberiu Stan, expert în recrutare și resurse umane.

Costurile nesalariale

Privind aceste date putem observa că este o discrepanță semnificativă între regiunile estice și vestice ale Uniunii Europene în ceea ce privește costurile cu forța de muncă. Totuși, atunci când comparăm aceste cifre cu veniturile efective ale angajaților, trebuie să luăm în considerare atât salariul cât și costurile nesalariale, cum ar fi contribuțiile sociale ale angajatorilor.

În economia europeană în ansamblu, costurile nesalariale reprezintă în medie 25% din costurile totale cu forța de muncă, însă există diferențe semnificative între statele membre. De obicei, statele cu cele mai mari costuri ale forței de muncă au și cele mai mari cheltuieli nesalariale. Această diferență poate influența competitivitatea între statele membre și poate afecta deciziile de investiții și strategiile de angajare ale companiilor.

Costurile forței de muncă sunt alcătuite din două componente principale: costurile salariale și costurile nesalariale.

Costurile salariale includ remunerațiile directe, precum salariile, bonusurile, contribuții sociale și indemnizațiile plătite de angajator în numerar sau în natură pentru munca prestată. De asemenea, acestea pot include plăți către sistemele de economisire ale angajaților, compensații pentru zilele nemuncite și remunerații în natură, cum ar fi alimente, băuturi, combustibil sau mașini de serviciu.

Pe de altă parte, costurile nesalariale cuprind taxele de muncă, asigurarea unor condiții de muncă minus eventualele subvenții primite. Acestea sunt plăți făcute în numele angajatului, care nu se reflectă direct în veniturile acestuia, dar contribuie la costul total al muncii.

În Uniunea Europeană, ponderea costurilor nesalariale în costurile totale cu forța de muncă a fost în medie de 24,7%, în timp ce în zona euro a fost de 25,5%.

Cele mai scăzute ponderi ale costurilor nesalariale au fost înregistrate în Malta (1,4%), România (5,0%) și Lituania (5,4%), în timp ce cea mai mare pondere a fost înregistrată în Suedia (32,2%) și Franța (31,9%). Aceste cifre evidențiază variația semnificativă a costurilor nesalariale între statele membre ale Uniunii Europene, reflectând diferențele în modelele de protecție socială și în sistemele fiscale din regiune.

43% din costul salarial este reprezentat de taxe pentru angajat

Aproape 43% din salariul brut al unui angajat din România ajunge la bugetul statului sub formă de taxe și impozite. Drept urmare, încasăm cei mai puțini bani comparativ cu angajații din alte 15 țări europene incluse într-un studiu realizat de Romanian Business Leaders.

Dacă vorbim de un angajat din România care are un salariu brut de 5.000 de lei, adică aproximativ 1.000 de euro, acesta rămâne după impozitare cu doar 2.860 de lei net. Asta pentru că aproape 43% sau 2.140 de lei din veniturile lui brute ajung la stat, sub formă de taxe obligatorii: impozit pe venit, dar și contribuții pentru sănătate și pensie. Avem, așadar, printre cele mai mari poveri fiscale pe muncă, dacă este să ne raportăm la alte 15 țări europene analizate.

O nouă forță de muncă: AI-ul

Schimbările constante pe piața muncii, influențate puternic de pandemie, continuă să modeleze mediile de lucru și în 2024, iar iată principalele tendințe care vor marca acest an:

• Inteligența Artificială: Integrarea tot mai profundă a tehnologiei AI în procesele de lucru va spori eficiența muncii, permițând automatizarea sarcinilor și utilizarea AI în diversele activități de muncă.
• Sustenabilitate: Creșterea preocupării pentru sustenabilitate va continua și în 2024, odată cu accentuarea importanței muncii sustenabile pentru crearea unui viitor dorit. Economia circulară va înregistra o dezvoltare crescândă, iar tot mai multe organizații și indivizi vor fi preocupați de utilizarea eficientă a resurselor și reciclare.
• Salariile: Într-un context economic marcat de inflație și scumpiri, angajații vor acorda o importanță din ce în ce mai mare salariilor. O directivă UE va obliga companiile să transparentizeze salariile pentru anumite poziții, astfel încât organizațiile relevante vor trebui să ofere nu doar condiții de muncă bune, ci și salarii competitive.
• Abilități adaptabile: Având în vedere fluiditatea pieței muncii și ritmul rapid al schimbărilor tehnologice, adaptabilitatea abilităților profesionale devine esențială. Angajații care pot să-și adapteze continuu cunoștințele și să învețe lucruri noi rămân căutați de companii.
• Munca la distanță vs. fizic: Dezbaterile legate de munca la distanță versus prezența fizică la birou vor continua și în 2024. Flexibilitatea va fi crucială, iar companiile vor trebui să analizeze clar beneficiile și motivele pentru care ar trebui să-și aducă angajații înapoi la birou, luând în considerare și modelele de lucru hibride sau remote.

În concluzie, dinamica pieței muncii în 2024 „va fi influențată de o serie de factori, printre care se numără evoluțiile tehnologice rapide, accentul crescut pe sustenabilitate, tendințele în creșterea salariilor și schimbările în modalitățile de lucru, inclusiv în contextul muncii la distanță. Costurile forței de muncă reprezintă un element crucial în această ecuație, iar creșterea acestora, în special în domenii precum construcții, învățământ și transport, reflectă schimbările profunde din piața muncii. În acest context, adaptabilitatea și flexibilitatea devin calități esențiale pentru angajați și angajatori, iar capacitatea de a gestiona eficient aceste schimbări și de a se adapta rapid noilor cerințe devine o componentă vitală pentru succesul într-o piață a muncii în continuă evoluție”, susțin experții Eurostat.