Firmele nu vor fi obligate să elibereze bon fiscal cu cod QR până la 1 septembrie 2025
- Amânarea obligativității codurilor QR pe bonurile fiscale este motivată, în baza unei ordonanțe de urgență care va fi aprobată în ședința de astăzi a Executivului de la Palatul Victoria, de provocările și problemele tehnice care ar apărea dacă măsura. Codul QR trebuia să fie prezent pe bonurile fiscale de la data de la data de 1 iulie 2024.
Motivul principal pentru care Guvernul României a decis să amâne obligativitatea codurilor QR pe bonurile fiscale este legat de complexitatea tehnică a procesului de implementare. Instalarea și actualizarea software-ului necesar pentru generarea codurilor QR pe bonurile fiscale implică o serie de etape ce depind nu doar de operatorii economici, ci și de distribuitorii autorizați de aparate de marcat și de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, la începutul ședinței de Guvern, că Executivul va adopta un proiect de ordonanță de urgență care va suspenda sancțiunile pentru emiterea de bonuri fiscale fără coduri QR.
„Am preluat solicitările mediului de afaceri în cazul obligativității firmelor de a folosi automate de produse și case marcat electronice legate la serverele Fiscului. Este vorba de o nouă tehnologie ce tipărește pe bon informații tip cod QR. Este evident că mulți agenți economici din zona IMM-urilor nu sunt pregătiți încă, astfel că am extins termenul-limită până la 1 septembrie 2025”, a anunțat premierul Marcel Ciolacu.
Amânarea
Prin noua ordonanță de guvern, obligația prezenței unui cod QR pe fiecare cod fiscal este amânată nouă luni, din ianuarie 2025 până în septembrie 2025.
Prin Ordonanța de Urgență nr. 28/1999, modificată prin ordonanță din 69/2024, guvernul a încercat să implementeze această nouă cerință fiscală. Pe lângă unitatea de măsură și identificarea beneficiarului, noile bonuri fiscale trebuie să includă și codul de identificare al bonului și alte date fiscale sub forma unui cod QR.
Acest cod QR este, în esență, o formă modernizată de „sigiliu digital”, care oferă autorităților acces la o serie de informații necesare pentru a verifica dacă operatorii economici își îndeplinesc obligațiile fiscale.
Problemele de implementare
Dificultățile tehnice sunt amplificate de faptul că fiecare aparat de marcat necesită intervenția unui tehnician pentru instalarea noului software, ceea ce poate încetini considerabil procesul de implementare la nivelul întregii economii. În condițiile în care numărul de aparate de marcat fiscale este ridicat, iar operatorii economici sunt răspândiți pe întreg teritoriul țării, acest proces devine extrem de dificil de finalizat într-un termen scurt.
Pe lângă dificultățile tehnice, există și o presiune financiară semnificativă asupra companiilor care trebuie să se conformeze acestei noi reglementări. Achiziționarea sau actualizarea aparatelor de marcat fiscale pentru a respecta noile norme reprezintă o investiție considerabilă pentru mulți operatori economici, în special pentru micii antreprenori și pentru companiile din sectorul retail. Aceste costuri vin într-un moment în care mulți dintre acești operatori se confruntă deja cu dificultăți financiare cauzate de inflație și de creșterea costurilor operaționale.
În plus, fiecare aparat de marcat existent pe piață trebuie actualizat manual, iar acest proces implică intervenția tehnicienilor de service. Aceste intervenții, care necesită deplasarea tehnicienilor la fața locului, sunt extrem de consumatoare de timp, în special în condițiile în care România are un număr semnificativ de operatori economici care folosesc astfel de aparate. Așadar, întregul proces este unul complex și lent, ceea ce a determinat guvernul să amâne aplicarea sancțiunilor până la data de 1 septembrie 2025.