Business News

Efectele majorării salariului minim brut de la 1 iulie: grila salarială modificată la toată lumea, inflație, firme închise

29 august 2024, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Pentru angajatorii nevoiți să mărească salariul minim, a fost de departe un efort financiar important, pentru că ei au fost nevoiți să schimbe grila salarială la toată lumea. Aceasta în cazul în care mai aveau personal angajat pe salariul minim, pentru că sunt destule domenii în care nu se mai pune de mult această problemă.

Bugetarii, cei mai câștigați după majorarea salariului minim brut

Deși ar părea greu de crezut, printre principalii beneficiari ai acestei prevederi se numără inclusiv bugetarii, șefii din administrație și chiar și politicienii care sunt plătiți cu multiplu de salariu minim pe economie. Nu în ultimul rând, măsura a dus și la încasarea mai multor bani la buget

Majorarea salariului minim brut de la 3.300 lei la 3700 lei brut a fost aprobată prin HG 598/2024 și completată prin OUG 59/2024 care prevede că 300 de lei din noul salariu minim brut nu vor fi taxabili (pentru această sumă nu se va achita impozit sau contribuții sociale). Măsura nu a vizat salariații din IT, construcții, agricultură și industria alimentară, pentru care este valabil un alt act normativ – OUG 93/2023.

Cum se descurcă mediul privat după majorare

Majorarea de la 1 iulie are multiple implicații atât pentru angajați, cât și pentru angajatori, după cum au aratat specialiștii de la Deloitte. Printre acestea se numără creșterea salariului net pentru cei încadrați cu salariul minim brut pe țară, modificarea valorii maxime a deducerii de bază sau a contribuțiilor sociale datorate de angajatori pentru salariații cu program redus.

De asemenea, trebuie menționată majorarea valorii contribuțiilor sociale datorate de angajatori pentru salariile sub minimul pe economie la valorile care există pentru salariul minim pe economie.

Astfel, de la 1 iulie, salariul minim net pe economie a crescut la 2.363 de lei, cu 280 de lei în plus față de nivelul anterior.

În agricultură și industria alimentară s-a menținut nivelul de 3.436 de lei, în timp ce venitul minim brut din construcții a rămas la nivelul de 4.582 de lei. În ambele cazuri, venitul net se situa peste salariul minim net pe economie, nivelurile fiind de: 2.396 lei și, respectiv 3.196 lei.

De majorarea salariului minim urma să beneficieze 1,87 milioane de salariați, potrivit datelor din piață.

Toată grila salarială modificată

Mihai Păsculescu, președintele Federaţiei Patronale a Textilelor, Confecţiilor şi Pielăriei (FEPAIUS) spune că odată cu majorarea salariului minim a trebuit să fie modificată toată grila salarială cu implicațiile de rigoare.

„Problema este nu că trebuie să dai la 2-3 salariați majorarea, ci că trebuie să crești toată grila de salarii cu procentul respectiv. Dacă s-a mărit salariul minim cu 10-15%, s-a majorat tot fondul de salarii. Nu poți să aduci lumea la salariul minim că nu mai stă nimeni, mai ales în condițiile crizei actuale de personal”, a declarat pentru Termene.ro Mihai Păsculescu.

Acesta spune că în ultima perioadă au fost închise multe fabrici mici, într-un context dificil. După pandemia de coronavirus, cu efecte majore în sector, iată că, acum, a venit și majorarea salariului minim. „S-a ajuns în situația că rar se mai găsesc fabrici cu 200 salariați, mai mult cu 100-150 de salariați ce mai sunt în piață”, spune reprezentantul Fepaius.

În prezent, în acest sector mai există undeva la 160.000 de salariați, față de 360 000 angajați în urmă cu vreo cinci ani.
Venituri mai mari la buget

A crescut inflația

Consultantul fiscal Adrian Negrescu consideră că majorarea salariului minim n-a făcut altceva decât să ne aducă pe primul loc la capitolul inflație în UE.

„Suntem campioni europeni, pentru că toate aceste costuri mai mari cu forța de muncă s-au tradus în creșteri de prețuri. Spun aceasta, pentru că inclusiv în zona multinaționalelor, multe salarii sunt construite ca multiplu de salariu minim pe economie, crește salariul minim, această referință din economie, cu siguranță vor crește salariile foarte multor oameni. În unele domenii salariile minime au generat niște costuri, în altele nu, pentru că, într-adevăr, pe fondul crizei de muncă multă lume deja crescuse salariul minim ca să-și păstreze cât decât angajații pe perioadă în care cererea de pe piața forței de muncă este uriașă”, a declarat pentru Termene.ro Negrescu.

El susține că printre principalii beneficiari ai creșterii salariului minim se află bugetarii, șefii din administrație, dar și politicienii care sunt plătiți cu multiplu de salariu minim pe economie. „Din această perspectivă, ei au avut de câștigat și mai puțin economia. Avem 1,6 milioane angajați plătiți pe salariu minim pe economie, iar toate aceste costuri n-au făcut altcvea decât să ducă în inflație”, afirmă Negrescu.

În iulie, România a fost din nou ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, potrivit datelor Eurostat. Dacă rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a crescut în luna iulie până la 2,8%, de la un nivel de 2,6% în iunie, în România a atins 5,4%, față de Belgia (5,4%) şi Ungaria (4,1%).

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro