Bun e vinul ghiurghiuliu: repere din istoria vinului mioritic și a antreprenoriatului autohton
Rivali și competitori în antreprenoriatul românesc (V)
“Am băut un vin atât de bun, încât îmi venea să-i spun dumneavoastră!” (Fănuș Neagu)
Vinul după bere, e plăcere
Nu există băutură care să se identifice mai profund, mai plenar, cu spiritul românesc așa cum o face vinul. Denumit de către grecii antici drept “licoarea zeilor”, vinul a însoțit constant sufletul valah din cele mai vechi timpuri, laolaltă cu speranțele, visele, dezamăgirile și înfăptuirile lui.
Pentru că acest articol este publicat chiar în cea de-a doua zi a sărbătorilor pascale, nu putem să nu amintim faptul că însăși Sfânta Scriptură vorbește despre cultivarea viței de vie încă de pe vremea lui Noe. Bunăoară, în cartea Numeri (13/24), vița de vie apare ca simbol al fericirii și al bunăstării materiale. După miracolul întrupării, vinul și pâinea simbolizează hrana esențială și sunt folosite în ritualul pomenirii lui Iisus Hristos: “Asta să faceți întru pomenirea mea” – spune Mântuitorul (Luca,22/19) la capătul unui termen ecumenic care poate figura drept unul dintre cele mai frumoase cuvinte din limba română: cuminecătură.
Cuminecarea apostolilor, fresca din sec XVI, sursa Wikipedia
Și apropos de termeni: pe filiera semantică, moștenim de la geto-daci câteva cuvinte emblematice care sunt intim legate de universul viticol: “butuc” și “strugure.”
În materialul de față, ne propunem să povestim romanțat despre istoria vinului românesc și despre antreprenoriatul viticol. De bună seamă, tema – fiind extrem de grasă (precum una de Cotnari) n-o putem epuiza la capătul unui singur articol. De fapt, povestea vinului, oricât de mult am depăna despre ea, nu se consumă și nu se săvârșește niciodată.
Povești viticole, deloc ridicole
Istoria vinului pe meleagurile valahe începe cu mii de ani în urmă, motiv pentru care apariția viței de vie în actualul spațiu geografic al României nu poate fi plasată în timp decât cu o foarte mare aproximație. Istoricii admit că (pre)specii ale genului Vitis au fost prezente încă de la începutul erei neozoice, perioadă cunoscută și drept ‘era vieții recente’. Dacă ne gândim că tot cam pe-atunci au dispărut dinozaurii, putem spune că natura a făcut un negoț avantajos: l-a scos din joc pe Tyrannosaurus Rex și ne-a dat la schimb vița de vie.
Ciorchine de strugure, sursa: Pixabay
Odată cu epoca bronzului, cultura strugurilor și producerea de vinuri au devenit îndeletniciri curente ale locuitorilor din această parte a Europei. Tracia era respectată și pomenită de cronicari pentru calitatea vinurilor sale. Geto-dacii aveau un cult al vinului și obișnuiau să-l consume fără să fie diluat cu apă (încă nu se descoperise “șprițul”), din ulcele, coarne de bou sau alte vase din argint sau aur. Ba mai mult, Platon pomenește că tracii își stropeau corpul și hainele cu vin ca să miroasă frumos. Probabil că această cutumă este responsabilă și de zicala din popor care punctează excesul de alcool cu formularea “A băut de și-a turnat și-n cap.”
Prima mențiune scrisă despre viticultură datează din timpul regelui Burebista, întemeietorul statului dac centralizat. Tot el este și primul conducător care a promovat, cum o titrează azi reclamele, “consumul responsabil de alcool”, întrucât printre reformele sale statale s-au numărat și ample defrișări viticole. Cucerirea Daciei de către romani aduce o dezvoltare semnificativă a culturilor de viță de vie, laolaltă cu tehnici noi de îngrijire a plantațiilor.
Podgorii și vinuri vii
În perioada Evului Mediu, viticultura a continuat să se dezvolte beneficiind de condițiile climatice favorabile și de diversitatea solurilor din regiune, care au permis cultivarea mai multor soiuri de struguri. În Moldova, de pildă, zonă recunoscută mai cu seamă pentru calitatea vinurilor albe (Cotnari, Panciu, Odobești, etc.) primele relatări scrise sosesc din timpul domniilor lui Petru al II-lea și al lui Ștefan Cel Mare, cel din urmă voievod, mare iubitor de vin și cultivator de podgorii, figurând drept părinte al soiului Grasă de Cotnari, soi pe care l-a cultivat în Moldova după ce a primit câțiva butași cadou de la Matei Corvin drept mulțumire pentru aportul său militar din bătălia de la Baia (1467).
Ștefan cel Mare după Evangheliarul de la Humor, sursa Wikipedia
Conform cronicarilor, mărturiile scrise despre istoria viticolă încep să apară odată cu secolul XV., când fiecare regiune își face cunoscută specificitatea vițelor de vie. Amintim aici, pe scurt: în Muntenia, faimoasa podgorie Dealul Mare, cunoscută pentru vinurile sale roșii aromate (Fetească Neagră), Dobrogea, cu podgoriile: Ostrov, Babadag, Murfatlar (cel din urmă domeniu devenind în 1936 furnizor oficial al Casei Regale), locul unde s-a născut celebra marcă: “Lacrima lui Ovidiu”, în Oltenia (podgoria Drăgășani cu faimosul nume: Tămâioasa Românească) sau Transilvania, podgoria Târnave, cu soiuri celebre din regiune precum Fetească Regală sau Muscat Ottonel.
Oenologia salvează România
Odată cu secolul XIX industria vinicolă cunoaște o creștere semnificativă, atât prin extinderea domeniilor de cultivare a viței de vie, cât și prin perfecționarea tehnologiile de fabricare. În spațiul valah al anului 1862 existau aproximativ 100.000 de hectare de viță de vie, suprafață care a crescut în 1883 la circa 150.000 de hectare.
Necazul vine în anul de grație 1884, când, în data de 14 mai, este semnalată, oficial, prezența filoxerei pe teritoriul României. La doar trei ani după existența acestui parazit dăunător, doar podgoria Dealu Mare situată atunci în Vechiul Regat, pierde 6.493 de hectare.
Filoxera, sursa: Pixabay
Suprafața contaminată se extinde și în podgoriile Buzăului, în centrul și sudul Moldovei, apoi și în celelalte regiuni viticole, fapt care a condus la deprecierea ireversibilă a unor soiuri de vinuri tradiționale românești. Ca o măsură de revitalizare a viilor, sunt aduse începând cu anul 1885 peste 150 de soiuri străine, multe dintre ele greu adaptabile la condițiile naturale din țara noastră. Refacerea viticulturii se reface treptat abia în perioada interbelică când statul elaborează și implementează o serie de măsuri apte să protejeze culturile de viță de vie.
Spumante licori și mari antreprenori
Anii din perioada interbelică sunt similari cu renașterea viticulturii, după urgiile filoxerei și al Primului Război Mondial. Nu putem să nu-l amintim aici, la nivel de antreprenor inovator, pe Nicolae S. Basilescu, avocat, profesor universitar și industriaș român, personalitate plurivalentă cu care ne-am mai întâlnit și în episoadele trecute consacrate istoriei berii și a avocaturii autohtone. Acesta începe în 1898 replantarea a 50 de pogoane de viță-de-vie de sorginte americană pe domeniile sale viticole din Urlați-Dealu-Mare. Încercând să găsească soluții la vânzarea stocurilor de vin, lui Nicolae Basilescu îi vine ideea (vizionară) de a procesa vinul și de a-l transforma în șampanie. După propria mărturie: „norocul m-a ajutat, căci, după multe căutări, am găsit în fine pe omul care putea să realizeze idealul meu: pe specialistul champenois Paul Poittvin”. Așa se face că, că în 1912, apare pe piață șampania “Capșa’ considerată cea mai bună șampanie autohtonă. Felul de a gândi antreprenoriatul al acestui legendar personaj poate funcționa oricând drept model.
Nicolae S. Basilescu, unul dintre primii antreprenori din industria vinului, sursa: Wikipedia
Tot în acea perioadă, Basilescu își transformă uzina de bere în fabrică de șampanie (o mutare extrem de curajoasă în contextul în care industria berii exploda și se vindea foarte bine) și își listează portofoliul industrial la Bursa de la Bruxelles, decizie care îi aduce obținerea unui capital important.
Intrate deja în conflictul Primului Război Mondial, trupele române pierd Bătălia Pentru București (30 noiembrie- 3 decembrie 1916) în fața armatelor germano-austro-ungaro-bulgaro-turce. Instituțiile statului laolaltă cu Familia Regală se refugiază în Moldova, iar toată afacerea antreprenorului Basilescu pică în mâinile ocupantului care o transformă în fabrică de vin propriu schimbând doar eticheta: din “Capșa”, în concurentul și competitorul: ”Rhein”.
Restaurantul Capsa, fotografie din perioada interbelica
În sfârșit, povestea fabuloasă a acestui creator de școală în antreprenoriatul românesc ar merita, cu siguranță, un episod dedicat. Ca un soi de încheiere victorioasă a acestei evocări, simbol al continuității lucrului temeinic făcut, putem spune că, după două războaie mondiale și o naționalizare, brandul Basilescu continuă să existe pe piața românească și astăzi.
Vinul în perioada comunistă: o poveste puțin tristă
Naționalizarea adusă de comunism a contribuit la devalorizarea calității vinului produs pe teritoriul româniei. Centralizarea deciziilor privind producția, distribuția și comercializarea, eliminarea antreprenorilor privați care dețineau crame și mărci cu istorii, iar de acolo, mai departe: distrugerea brandurilor vechi și convertirea lor sub deviza nerostită, dar făptuită: “cantitate împotriva calității”, au condus la deprecierea valorii vinului mioritic. Handicapul industriei din perioada secerii și a ciocanului s-a văzut limpede imediat după Revoluție când vinul românesc nu a putut concura, cu succes, pe piața occidentală. Dintre mărcile comuniste prizate de români amintim: Tămâioasa Românească, Galbenă de Odobești, Muscat Ottonel, Busuioaca de Bohotin, etc. Se pare că nomenclaturiștii apreciau vinurile de pe domeniile Sâmburești, poate și pentru că însuși marele Stalin (tătucu lor) aprecia un soi recoltat de acolo (Cabernet Sauvignon).
Pictura Omagiala, Dan Hatmanu, sursa Wikipedia
Dacă în episodul dedicat berii am aflat că tovarășului Ceaușescu îi plăcea să guste din berea Azuga, trebuie să vă spunem că, la nivel de struguri fermentați, acesta adora, în tinerețe, Grasa de Cotnari, iar mai târziu, pe când avea diabet, consuma un vin vasluian care fermenta fără zahăr, numit: “Zghihara de Huşi”.
Democrație și vin: hai să mai trăim puțin
Anii ’90 au adus o liberalizare a pieței vinului în România, permițând noului val de antreprenori din domeniu să exploreze și să investească în cramele abandonate, să creeze altele noi și să cultive, cu mijloace tehnologice moderne, terenurile apte producției viticole. După prima decadă destul de tulbure, aidoma unui vin de sorginte îndoielnică, lucrurile au început să se limpezească treptat, iar debutul anilor 2000 au marcat un veritabil boom în industrie.
Așa se face că, în debutul noului mileniu, apar marile companii occidentale care achiziționează branduri cu tradiție și investesc masiv în tehnologie (Halewood, Carl Reh Winery, Cramele Recaș, etc.) Laolaltă cu ele, antreprenorii mai vechi sau mai noi (Aurelia Vișinescu, Radu Timiș, Valer Blidar, Raul Ciurtin, etc.) găsesc oportună, la nivel de afacere, piața vinului. Concomitent se nasc și micile crame (Crama Ferdi, Crama Jitar, Crama Maier, etc.), iar industria turismului viticol și a vinului artizanal, prind aripi. De exemplu, în 2023, vinurile românești au obținut peste 120 de medalii la concursuri internaționale, demonstrând calitatea și complexitatea acestora.
Vin medaliat, Crama Ferdi
În perioada relativ recentă, anul 2021 a fost unul dintre cei mai buni ani pentru podgoriile românești. Vremea bună, dar și scăderea producției din alte state a făcut ca România să urce pe locul șase în topul producătorilor europeni de vin și până pe locul 12 în topul celor mondiali, conform unui raport livrat de către Organizația Internațională a Viei și Vinului.
Podgoriile Cotnari, sursa foto: restograf
Tot atunci, piața vinului românesc a produs afaceri între 1 și 1,5 miliarde de lei, în funcție de modul de calcul al afacerilor companiilor din domeniu. Astfel, cei mai mari producători, în funcție de cifrele de afaceri raportate la Ministerul Finanțelor au fost: Cramele Recaș, din județul Timiș, a raportat o cifră de afaceri de 200 de milioane de lei. Acționari principali sunt: Gheorghe Mihai Iova (30%), Ioan Georgiu (30%) și soții Philip Andrew Cox și Elvira Cox (30%). Vinuri mai cunoscute ale companiei: Cramele Recaș, Recaș, Recaș Cabernet Sauvignon, Recal Sauvignon Blanc. Jidvei, din județul Alba, a raportat afaceri de 144 de milioane de lei Acționarul majoritar este Claudiu Necșulescu. Mărcile mai importante ale companiei: Vinul Cetății, Jidvei Tradițional, Vinul Viu. Cotnari, din județul Iași, afaceri de aproape 120 de milioane de lei prin cele două firme din grup care se ocupă de vin. Cele două firme din grup care se ocupă de vinuri au ca acționari la: Casa de Vinuri Cotnari SA, pe: Remus Ionuț Deleanu (22%), Victor Ioan Deleanu (22%), Neculai Carja (22%), Ștefan Matei (10%), Theodor Matei (10%) și Ioan Maluțan (10%); Cotnari Vin SA, pe Ala Procopenco (45%) și Radu Iepuraș (54%, prin intermediul Alpro United Recovery) Vinuri mai cunoscute: Cotnari, Colocviu, Simpozion.
In vino veritas
În sfârșit, În 2023, consumul de vin în România a crescut, ajungând la o medie de 23.7 litri per locuitor, un salt considerabil față de anii anteriori. Această creștere a fost susținută de reluarea evenimentelor publice și deschiderea restaurantelor după pandemie. Majoritatea producției de vin, peste 95%, este consumată pe piața internă, ceea ce indică o preferință puternică pentru vinurile autohtone.
Referitor la comerțul exterior, principalele piețe de export pentru vinurile românești în 2023 au fost Țările de Jos, Germania și Regatul Unit, care împreună au reprezentat 62% din totalul exporturilor. Prețul mediu la export pentru vinul românesc în 2022 a fost de 2.1 dolari per litru, marcând o scădere de 10.4% față de anul anterior. Pe de altă parte, prețul mediu la import a fost de 2.2 dolari per litru în 2022, înregistrând o creștere de 12% față de anul precedent.
Pentru 2024, se estimează o creștere de aproximativ 4% a producției de vin în România, chiar și în condițiile unei secete semnificative, ceea ce subliniază reziliența și adaptabilitatea sectorului viticol românesc. România se menține astfel ca al șaselea producător de vin din Europa, demonstrând o evoluție pozitivă și o adaptare continuă la cerințele pieței globale.
PS: Dacă în debutul acestui material am livrat un citat dintr-un mare scriitor (Fănuș Neagu) mare iubitor de licori dionisiace, o să încheiem tot cu o vorbă de-a lui: “Un vin bun trebuie să aibă cinci calități: să fie alb, sec, rece, mult și gratis!”
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Bibliografie Online:
https://lucruribune.blogspot.com/2015/03/despre-problemele-vinului-in-1910-cu.html
https://winetrips.ro/viticultura-de-la-inceputuri-pana-in-prezent/
https://docs.google.com/document/d/1Hla-XG6Yql9Wd4h8nL0_xYOdd1Dnyrrl_7PcTw-C3QM/edit
https://romanian.cri.cn/961/2016/11/03/1s174111.htm
https://www.aiprom.ro/articole/istoria-viticulturii-in-romania
https://coverstories.ro/70-de-branduri-romanesti-de-vin-si-cateva-podgorii-cu-prestigiu/
https://www.forbes.ro/claudiu-necsulescu_0_227-14170