Business News

Ultimul practician

30 iulie 2020, de

, in Finanțări

Citește articolul

În Articol

Am folosit inovațiile tehnologice ca să ajutăm mintea biologică să lucreze mai bine. De acum o vom folosi ca s-o înlocuiască. În cursa om-mașină, omul concurează pentru locul 2. Doar că locul 2 nu mai contează.

1. Capra vecinului

Ne umflă râsul dacă ne imaginăm un strămoș roman, mergând să cumpere o pâine, azi, la supermarket. N-ar pleca de la casa de marcat fără să țintească drept în ochi casierul, rostind solemn incantații, în prezența unor vecini aduși ca martori. Contractul nu se putea face altfel. Ba chiar privim cu compătimire cum, pentru întârzierea la plata facturii la telefon, același strămoș ar organiza o ambuscadă. Rău-platnicul ar fi răpit din fața blocului și pus în lanțuri în garajul romanului, până ce s-ar găsi cumpărători interesați. Recuperarea datoriei nu se putea face decât prin vânzarea la propriu a datornicului. „Ce formalism inutil!”, ne zicem noi. Apoi învârtim cheia în contact, șofăm câte 100 km până la Tribunal, unde așteptăm cuminți măcar 2 ore, ca să vină rândul nostru să-i amintim sindicului că am depus un raport de activitate la dosar și-ar fi grozav un nou termen. 70% dintre toate termenele din procedura insolvenței sunt termene la care lichidatorii merg ca să lectureze public ceea ce au scris deja. Glumesc, nimeni nu știe procentul. Deși fiecare avem în buzunar de 1 miliard de ori mai multă putere de calcul decât suma calculatoarelor ce au trimis omul pe lună cu Apollo 11, un abac care să numere termenele tuturor încă n-am găsit.

2. Revelația inutilității

A trebuit ca porțile Tribunalului să fie zăvorâte de un liliac chinez ca să ne întrebăm ce căutam acolo din capul locului? Pare că procedura insolvenței merge bine-merci înainte fără ca lichidatorii să facă drumeții până la casa judecătorilor. Urgentul „Ce facem?” s-a transformat în „De ce facem?”. Prizonieri ai „că așa zice legea”, am uitat că progresul nu pornește de la schimbarea răspunsului, ci de la schimbarea întrebării. Revelația inutilității acțiunilor prezente s-a făcut forțat: nu o înțelepciune ascunsă, ci un instinct primar de supraviețuire. Doar pentru că a devenit imposibilă întâlnirea față în față, ne-am amintit că avem internet. Schimbări pe care n-am reușit să le facem în 10 ani, le-am realizat la foc automat în 24h. Adăugarea sufixului online la demersurile pe care le aveam de făcut reprezintă rezolvarea perfectă: ne întărește imaginea că suntem pionieri în revoluția digitală; apoi e suficient de confortabilă încât nu ne obligă să schimbăm nimic. În fond, dacă putem prelua actele debitoarei prin e-mail, ține adunarea creditorilor prin Zoom și înlocui semnătura fizică cu una digitală, n-am rezolvat problemele? Nu suntem noi suficient de revoluționari încât să luăm cafeaua cu Elon Musk la o conferință hi-tech? În fond, cum să nu fie progres, doar în anul 2020, art. 155 din Legea 85/2014 zice că pentru lectura raportului de evaluare creditorii trebuie să se deplaseze la locația indicată de practician. Și că e musai să publicăm anunțurile într-un ziar de largă circulație, deși ultima dată când am văzut unul a fost la muzeu.

3. Cărăuși pentru date

Ce este practicianul în insolvență? Dacă dăm la o parte vălul magic ce ne încețoșează mințile, cu mandatari de justiție, manageri de criză, salvatori profesioniști și toate titlurile la auzul cărora ne tremură sufletul de plăcere, rămânem cu o bucată de sârmă. Suntem cablul prin care sunt preluate datele de la debitoare și transmise creditorilor. Fie că vorbim de inventarul bunurilor și valorificarea lor, de inventarul pasivului și îndestularea lui, care acte au adus plus și care minus, ce trebuie schimbat acum și ce facem în viitor – totul înseamnă date. Debitoarea egal date.

N-am pomenit nimic de judecător fiindcă acesta nu e decât vocea legii, iar legea reprezintă limitele înăuntrul cărora practicianul colectează datele. În cazul în care aceste limite nu sunt respectate, iar legea nu se auto-impune (deocamdată), este chemat un om care s-o impună manual. Dacă această reflecție pare să minimizeze rolul judecătorilor, aceștia se pot simți mai bine aflând că practicienii îndeplinesc același rol anost: pun în practică legea. Departament de lucrători manuali, creat recent pentru a prelua sarcinile administrative ale judecătorilor, practicienii sunt secretariatul dintr-o companie cu judecător în rol de CEO, având ca acționari legile.

Datele debitoarei se împart în 2:

a) Datele Scrise:

i) pe hârtie (minoritare)

neintroduse într-un calculator; ex: citația pentru o acțiune în revendicare; preavizul pentru o demisie.

ii) digitale (majoritare)

introduse direct în calculator: situații contabile, rapoarte scrise; contracte.

b) Datele Nescrise

diferența între datele scrise și realitatea faptică

acte sau fapte ascunse voit sau involuntar; ex: infiltrația de apă la acoperișul unei clădiri; timpul petrecut la țigară de angajați; ficțiunea unor cheltuieli; caracterul angajaților.

La ce se rezumă atribuțiile practicianului?

1. colectează de la debitoare (uneori și de la creditori) datele enumerate de lege;	ex: face o copie după toate contractele în derulare și adună informații (inclusiv verbale) privind stadiul de execuție.
2. transformă datele colectate în date scrise digitale;	ex: face o sinteză în excel a contractelor, după obiect, preț și gradul de realizare.
3. procesează datele, identificând tipare (comparând cu datele altor debitoare);	ex: stabilește dacă prestația debitoarei o depășește pe cea primită, dacă există clauze păgubitoare, raportându-se la condițiile din piață (e rezonabil ca prețul unui pix să fie 100 lei?)
4. verifică dacă tiparele obținute se suprapun peste tiparele enumerate de lege iar în caz afirmativ dă întâietate tiparului legii;	ex: dacă sunt îndeplinite condițiile de la art. 123 alin. (1) din Legea 85/2014 (contract neexecutat substanțial, păgubos) emite notificarea de denunțare.
5. acolo unde nu există tipar legal, comunică creditorilor datele procesate în vederea luării unei decizii	ex: convoacă Comitetul Creditorilor ca să supună la vot aprobarea unui contract propus de debitoare, care depășește sfera activității curente, în baza art. 87 alin. (2) din Legea 85/2014.

Demistificarea rolului practicianului necesită o testare prin raportarea la câteva atribuții extreme. Unde-i rolul de colector și transmițător de date, atunci când …

a) practicianul conduce activitatea debitoarei, fiindcă dreptul de administrare a fost ridicat? Nu se iau acum decizii sofisticate de business, fără ca activitatea să se rezume la colectarea de date? Doar acum practicianul produce el însuși date! Categoric, acum intervine o componentă decizională (4 de mai sus), însă minimă, dacă raportăm la lipsa de autonomie a debitoarei generată de deschiderea procedurii. Practicianul nu face decât să execute tiparele oferite de lege. N-are libertatea de a alege să facă nimic (spre exemplu să sisteze activitățile debitoarei), nici măcar libertatea de a alege orice (spre exemplu să vândă sediul debitoarei), ci doar obligația de execuție oarbă a unor tipare de conservare. Decizie e când poți alege, nu când execuți tiparul altcuiva. Perioada de observație înseamnă conservare, nu schimbare. În calitate de conducător al activității, practicianul colectează date, execută pe cele care se suprapun peste tiparul legii și dă creditorilor pe cele care nu corespund (activități extraordinare). Deciziile sunt amânate pentru eventuala reorganizare sau, în caz de urgență, pentru hotărârea creditorilor (momente când legea nu oferă tipare de urmat, creditorii putând alege orice).

Capacitatea practicianului de a lua decizii, adică de a verifica existența tiparelor legii, este invers proporțională cu cantitatea de date culese de la debitoare. Cu cât ai mai multe date, cu atât ți-e mai greu să știi ce să faci cu ele. Ai nevoie de mult timp pentru procesare. Norocul e că tiparele sunt servite de-a gata de personalul activ al debitoarei, singurul care cunoaște în profunzime activitatea acesteia. În practică, activitatea decizională a practicianului, conducător al activității, se reduce adesea la contrasemnarea deciziilor luate tot de angajații debitoarei (contabili, directori generali).

b) practicianul denunță contracte și inițiază acțiuni în anulare, antrenare, contestație? La fel, aparentul moment singular decizional este mai degrabă un proces continuu de culegere de date și execuție a unui tipar predefinit (4). Dacă datele colectate bifează premisa unui contract în derulare, care aduce pierderi și care n-a fost executat substanțial, atunci butonul legal, cu opțiunea denunțării, devine vizibil. Tiparul legii este activat. Are libertatea practicianul de a nu da click? Doar art. 117 alin. (1) și art. 123 alin. (1) zic că poate, nu că trebuie! Este tot o chestiune ce ține de tipar. Așa cum art. 48 alin. (7) zice că hotărârea poate fi anulată pentru nelegalitate, de parcă judecătorul sindic ar avea real vreo opțiune în situația în care constată el însuși formarea tiparului legal de anulare a deciziei creditorilor, așa și aici. Practicianul și judecătorul sunt obligați să constate umplerea cofrajului legii și să inițieze actele cerute. Sunt doar executanți ai legii, iar legea nu e opțională.

c) lichidatorul valorifică activele debitoarei? Poate lichidatorul să vândă cui dorește în condițiile stabilite de el însuși? Nu. Acesta colectează datele privind activele debitoarei (inventar și evaluare), după care le comunică creditorilor ca să ia o decizie (regulamentul de vânzare). Apoi, lichidatorul execută decizia creditorilor, intermediind transferul drepturilor de proprietate și distribuirea prețului.

Practicianul ia datele debitoarei ca să le dea creditorilor. Aceștia trebuie să fie informați când dau răspuns la prima întrebare a insolvenței: cum plătim mai mult din datorii? Răspunsul nu este încastrat într-o formulă legală pre-existentă, creditorii putând decide chiar contrar principiului de maximizare. Spre exemplu, dacă simularea de faliment arată că se vor recupera 10% din creanțe, iar reorganizarea, 100%, creditorii au deplină libertate să voteze falimentul. De ce? Fiindcă dreptul lor de dispoziție asupra propriei creanțe este sfânt. O lege contrară echivalează cu încălcarea proprietății private.

4. Sârme cu date

Ce înseamnă digitalizarea? Să plecăm acasă și să lăsăm un calculator să facă treaba. Dacă creditorii ar putea colecta datele debitoarei fără un intermediar, ar face-o începând de ieri.

Ne place tare mult să primim o scrisoare scrisă de mână, personalizată, de ziua noastră, doar că noi n-o trimitem niciodată. Dincolo de visele noastre romantice, istoria e pragmatică: tot ceea ce poate fi făcut mai simplu va fi făcut. Evoluția tehnologiei arată că, dacă descoperim azi o modalitate de a atinge un rezultat cheltuind mai puțin timp și bani, schimbarea e ireversibilă; nu ne mai întoarcem la cum era înainte, fiindcă uităm cum era înainte. Automatizarea nu ia ostatici. Dacă azi ne bazăm pe algoritmul Facebook să ne amintească pe tot parcursul zilei că trebuie să tastăm aceleași 3 cuvinte de ziua de naștere a unui prieten, cine-și va mai aminti de perioada asta când, peste 5 ani, același algoritm Facebook va trimite automat o urare scrisă de mână, de 100 de cuvinte, auto-generată după stilul și preferințele noastre? Oricum, destinatarul nu și-ar putea da seama dacă e scris de tine sau de algoritmul tău. Apoi, ai o scuză că n-ai zilnic inspirație și oricum trebuia să întrebi codul când e ziua de naștere, fiindcă mintea ta și-a pierdut abilitatea memorării.

Munca umană are o limită fizică indiferent de super capacitățile intelectuale ale posesorului. Chiar dacă într-o zi de lucru, un practician poate face un raport de activitate, o întâmpinare și 3 adrese, iar un Einstein al practicienilor emite 10 rapoarte de activitate, 3 întâmpinări, 10 adrese și participă la o conferință, tot există o limită. Măcar temporală. Nu-ți ajunge timpul să le faci pe toate, chiar dacă te lauzi că ai putea. Apoi, mai există problema datelor. Degeaba ai toate datele posibile și imposibile despre debitoare, deoarece nu știi ce să faci cu ele: capacitatea de sinteză este invers proporțională cu volumul de date. Fizic, ți-e imposibil să identifici tipare acolo unde informația te copleșește. Degeaba ai 3 milioane de hotărâri judecătorești, dacă singura modalitate de căutare este să începi cu cititul primului biblioraft. După ce ai terminat să-l citești, constați că nu-ți mai amintești nimic din prima hotărâre.

Munca unui calculator n-are limită fizică. Sau e atât de superioară minții umane încât n-are rost s-o căutăm. Mâine va fi minune dacă-ți vei aminti o idee din acest articol. Dar codul nu uită niciodată. Va putea reproduce acest articol, la virgulă, și peste 100 de ani.

40 de zile termen pentru întocmirea unui raport de cauze cu concluzia învinovățirii crizei economice? Ce-ai zice dacă l-ai primi pe email la data deschiderii procedurii, împreună cu istoricul interactiv al tuturor deciziilor și efectelor calculate la nivel de zecimale? Un plan de reorganizare bazat pe experiența actuală impresionantă a practicianului de 100 de reorganizări? Ce-ai spune de unul bazat pe toate planurile de reorganizare din lume, actualizat automat zilnic în funcție de trendurile de vânzări de pe Amazon și indicii bursieri de pe Wall Street? Ai mai alege să plătești munca umană cu 3000 euro/lună când poți avea munca siliconului pentru o aplicație pe telefon cu 2 euro/lună?

Toate par fantezii până admitem că tehnologia suficient de avansată nu poate fi deosebită de magie. Părțile mașinii ce înlocuiesc practicienii în insolvență sunt deja aici, în fașă și neasamblate:

Datele

Dacă acum 30 de ani erau noutăți, azi calculatoarele reprezintă regula de stocare a datelor. Contabilitatea are mai mult nevoie de un calculator decât de un contabil, în timp ce pentru plata unei creanțe e mai util să știi PIN-ul la contul tău online, decât cum arată o bancnotă fizică de 100 lei. Evoluția e gradată și-ți dai seama de ea dacă privești retrospectiv, nu cum era ieri, ci cum era acum 5 ani, și tot așa. Încotro? Din ce în ce mai multe date sunt colectate. Înainte era suficientă notarea valorii veniturilor și datoriilor, azi avem exceluri cu scorurile angajaților și mii de emailuri ticsite cu suficiente informații încât să se realizeze cele mai precise profilări psihologice criminalistice.

Interconectarea datelor

Internetul e autostrada care leagă bazele de date. Deocamdată circulă destul de puține mașini. Majoritatea algoritmilor sunt interni. Însă numărul e în creștere pentru algoritmii care fac naveta între mai multe baze de date. Rolii.ro este un algoritm care lucrează cu bazele de date ale tuturor instanțelor din țară interconectate. Căutarea unei anume jurisprudențe pe rolii.ro este mai eficientă decât scotocirea doar în arhiva judecătoriei Suceava.

Una este să construiești un plan de reorganizare pornind doar de la datele debitoarei și alta e să utilizezi datele de la încă 1000. Iar cu totul altceva este ca tiparele să fie identificate de un calculator, iar nu de un om lent, uituc, cu pauză de masă și cu copii acasă.

Algoritmi automați de procesare a datelor (codul)

Prețiozitatea termenului eclipsează banalitatea lui. Am avut dintotdeauna algoritmi. Algoritmul înseamnă ordinea acțiunilor ca să obții un rezultat. Rețeta de preparare a zacuscăi (prima dată trebuie să faci focul, apoi trebuie să tai legumele, presari 10 mg sare, apoi trebuie să amesteci etc.) e un algoritm. De fapt, toate acțiunile noastre zilnice sunt etape dintr-un algoritm inconștient, fie că sunt acțiuni simple (ne legăm la șireturi) sau complexe (identificăm partenerul de viață).

Cât privește o firmă, însăși existența ei înseamnă un algoritm: cum să faci ca 1 + 1 să-ți dea 3. Dacă ți-ar da 2, n-ar mai exista profit. Succesul unei afaceri e dependent de capacitatea de subevaluare a propriilor active, umane sau materiale. Trebuie să plătești un om de 3000 lei, niște logistică de 2000 lei, ca să vinzi un produs de 5001 lei. Activitatea zilnică a unei firme e o înșiruire de algoritmi. La același volum de date, câștigă cine are algoritmi mai ieftini și mai rapizi. Dacă vrei să-ți duplici un document, folosești o imprimantă nu postezi anunț de angajare pentru caligrafi. Dacă vrei să-i spui furnizorului să înceapă producția pentru o anume piesă, îi dai un telefon, nu pornești în drumeție cu armăsarul companiei.

E o relație simbiotică între algoritmi și date. Datele sunt combustibilul algoritmilor, iar folosirea algoritmilor produce și mai multe date, care sunt folosite de alți algoritmi. Cu cât ai multe date la dispoziție, cu atât ai nevoie de un algoritm mai puternic. Când faci o căutare în 3 milioane de hotărâri judecătorești, întrebi o mașină ce-ar putea să-ți fie de folos. Calculatorul îți găsește pe loc acul din hambarul cu fân, în timp ce omul se pierde în el căutându-l o viață.

Mașinile sunt net superioare minții umane la analiza datelor digitale. Sunt excelente la descoperirea tiparelor în volume imense de date, capitol la care noi suntem modești. Apoi, algoritmii automați sunt rapizi. Ai nevoie să te gândești cum distribui banii, să verifici dacă legislația și jurisprudența nu s-au modificat, să impuți pro rata cheltuielile de procedură, să aștepți termenul de contestație, să cauți contul bancar, dar o mașină poate face toate aceste operațiuni în secunda următoare încasării prețului.

Creșterea cantității de date colectate de la debitoare, gradul de interconectare cu alte baze de date și nivelul automatizării algoritmilor sunt noile borne din cursa dintre practicieni. Asta nu înseamnă că primul lucru ce-l fac dimineața lichidatorii este să răsfoiască Jurnalul Inteligenței Artificiale. Nu trebuie să-nțelegem tehnologia, nici măcar să fim conștienți de ea, ca s-ajungem să fim acaparați de mașini. În fond, când a fost ultima dată când ai condus spre o adresă necunoscută fără să folosești Waze sau Google Maps? Îți amintești ziua în care ți-ai propus ca, de mâine, să știi totul despre tehnologia GPS și să renunți la simțul tău de orientare în favoarea unui ecran vorbitor? Nici eu.

Digitalizarea e făcută din fragmente care nu înseamnă nimic luate separat, dar adunate schimbă totul. Într-o zi te gândești că n-ar rost să mai printezi atașamentul de la e-mail; excelul cu formule în care ai calculat cota falimentară la distribuirile pe art. 161 poate fi refolosit și distribuirile viitoare; nu trebuie să scrii de mână fiecare destinatar al notificării pentru deschiderea procedurii, poți programa wordul să-ți culeagă automat datele; introduci emailurile creditorilor în calendarul tău digital, astfel încât să primească toți reminder automat privind data ședinței; cumperi un soft care-ți face analiza SWOT de capul lui, tu trebuind doar să introduci niște cifre, fără să fie nevoie să le înțelegi; setezi imprimanta să-ți convertească automat actele scanate în text editabil; consulți BPI ca să te inspiri fiindcă acolo sunt publicate actele din toate procedurile; postezi anunțurile de licitații pentru bunurile debitoarei pe site-ul UNPIR; vrei ca negocierile tale cu creditorii să fie bazate pe cifre, așa că lași un soft să-ți updateze automat totalul distribuirilor și timpul mediu de plată.

Toți vrem să facem lucrurile mai bine. Dincolo de jocurile de culise, cafteala demnă de Game of Thrones, în numele inimii creditorilor, și sutele de litigii pe cine are prioritate la numire, zicem cavaleresc că e loc pentru toți.

5. Un singur cablu cu date

De 25 de ani, suntem într-o goană permanentă să luăm fața concurenței. Ca să avem oferte competitive de preluare a dosarelor, căutăm să ne eficientizăm activitatea. Câștigă cine închide procedurile cheltuind cât mai puțin timp și bani. Poate intra în cursă oricine, cât timp motoarele sunt identice. Chiar dacă există practicieni mai productivi decât alții, real, diferențele sunt neglijabile, limita fiind puterea de procesare a minții umane. Aceasta are un IQ maxim de 200. Poți face încă 10 MBA-uri și-ți poți încrucișa romantic genele cu Einsteinul practicienilor, că trăsura ta, trasă de cai, nu va putea depăși o rachetă. Paradoxal, tocmai lipsa unor diferențe notabile încurajează competiția. Azi sunt cam 3000 de practicieni activi și are sens să-ți dorești să fii al 3001-lea fiindcă știi că om ca tine e și cel de pe locul 1. Cu suficient noroc și efort, un practician proaspăt licențiat poate fi la fel de productiv ca un SPRL cu zeci de ani de experiență. Apoi, nici măcar nu trebuie să țintești podiumul, ca să ai acces la o feliuță din plăcintă. O minte, două mâini și două picioare au și ceilalți, așa că ce te-mpiedică pe tine să faci și tu ca ei?

Dar ce se va întâmpla la apariția codului cu un timid IQ de 10.000? Pentru încălzire doar, fiindcă n-are o limită maximă și crește de la o zi la alta. Va mai fi loc pentru numărul 2?

Se zice că este loc pentru toată lumea, dar asta nu-i adevărat când vorbim de mașini. Când numărul 2 nu mai înțelege ce face numărul 1 de are atâta succes, competiția s-a încheiat. În cel mai bun caz, numărul 2 va fi cumpărat de numărul 1, ca să fie dezmembrat pentru datele deținute. În cel mai rău caz, datele vor fi considerate irelevante, astfel că numărul 2 va sfârși ignorat. Nu mai vezi sensul în a vrea să fii al 3001-le practician, când știi că cel de pe locul 1 nu e om. Ziceam că e loc pentru toată lumea, dar acum nimeni nu mai are loc. A fost nevoie de un singur Youtube, ca toate milioanele de magazine de casete și DVD-uri să dea faliment.

Numărul 1 va deveni unicul număr, fiindcă nimeni nu va mai dori să numească alt practician, care face treaba mai scump și mai lent. Astăzi invocăm concurența neloială și facem reclamații pentru oferte derizorii, fiindcă putem demonstra matematic că nu poți plăti cu 500 lei cheltuielile lunare de 5000 lei impuse de gestionarea dosarului. Dar ce te faci când funcționarea mașinii costă doar 200 lei? Nu mai ai drept de apel. Și nici un argument pentru care creditorii ar trebui să te prefere pe tine, într-o procedură cu scopul unic de plată a banilor. Degeaba ai tu 10 colaboratori experți cu o viață dedicată insolvenței, diplome și succese răsunătoare, când celălalt face o muncă mai bună la o zecime din costuri cu un calculator și un IT-ist.

Cine va fi numărul 1? Practicianul suficient de curajos în a da pe mâna unei mașini sarcina colectării și procesării datelor debitoarei și suficient de capabil să-i ofere acces la surse terțe de date. Cât mai multe date despre activitățile comerciale din piață, fiindcă algoritmii machine-learning devin mai buni, proporțional cu volumul de informații la care au acces. Este ceva să corelezi datele colectate cu baze de date de la alte 10 debitoare și cu totul altceva să le corelezi cu informațiile de la alte 1.000.000. Tiparele rezultate, în cel din urmă exemplu, devin mult mai precise. Sau sunt relevate tipare noi, la care o minte umană nu s-ar fi gândit niciodată.

Azi, competiția e încă deschisă. Cele 2 elemente de departajare, mașina și baza de date, sunt la îndemâna oricui, fiindcă nu sunt proprietatea nimănui. Dar ce se va întâmpla când ele vor fi patentate? În timp ce funcționalitatea unui soft poate fi reprodusă cu alt soft (dacă nu ne place Windows, putem trece la iOS sau Android), sursa de date nu poate fi înlocuită fiindcă este unică. Istoricul activităților firmelor din România este unul singur. Nu va exista o platformă socială care să înlocuiască Facebook, fiindcă Facebook deja a minat și minează trilioane de date personale și-și îmbunătățește continuu algoritmii pe baza lor. Ca să poți concura Facebook, ar trebui să poți dezvolta algoritmi care să provoace o dependență superioară. Dar cu ce date să-i hrănești? La acele date are acces doar numărul 1. Facebook a cumpărat Instagram și Whatsapp, iar Google a cumpărat Youtube și Waze. Yahoo a murit. Învingătorii nu lasă loc pentru pretenții la locul 2.

Problema dreptului de folosință a datelor privind companiile din piață este esențială. Ar trebui construită de UNPIR o bază de date care să garanteze utilizarea acestora de toți practicienii sau ar trebui respectată inițiativa privată și dreptul primului servit în a le acapara?

6. Ultima procedură

Am folosit inovațiile tehnologice ca să ajutăm mintea biologică să lucreze mai bine. De acum o vom folosi ca s-o înlocuiască. Procedura insolvenței, așa cum e reglementată, are sens cât timp pionul principal este omul. Conține harta cu instrucțiuni pentru plata manuală a unor datorii. Dar dacă creanțele ajung să se achite singure?

Conlucrarea omului cu mașina e posibilă cât timp omul înțelege ce face mașina. Dar pe măsură ce algoritmii automați devin din ce în ce mai buni, consumând cantități tot mai mari de date, dispare însăși dorința de a înțelege cum fac ceea ce fac. Și nici nu va mai fi nevoie să înțelegi, ci doar să te descurci să introduci date. Îndeletnicirile nefolosite se pierd. Ai butonat atâta tastele la calculator, încât te simți dezorientat când trebuie să scrii cu un stilou pe o foaie. Folosești excelul pentru înmulțirea unor numere mari, dar ajungi să aduni pe degete cât fac 9 x 6 dacă n-ai un calculator la îndemână.

Invazia tehnologiei e gradată. La început ai fost sceptic și ai ținut o analiză în paralel, privind rezultatul verificării de către cod a primei declarații de creanță. Dar după primele 50, în care ți-ai dat seama că le rezolvă pe toate identic ca tine (asta ca să nu pomenim de cele 4 la care te-a făcut să te simți jenat că ai uitat cunoștințe de bază din anul 1 de drept), capeți încredere. Te-a convins! În fond, de ce să mai pierzi tu 7 zile ca să ajungi la același rezultat, când aplicația îți calculează creanțele admise și redă motivarea celor respinse în doar 5 secunde? Și ce rost are să mai înveți tu să pui cap la cap tonele de documente justificative, să înțelegi obligațiile dintr-un contract și forța juridică a probațiunii? Îți vei aduce aminte cu nostalgie de vremurile în care chiar citeai declarațiile de creanță înainte să publici tabelul, așa cum îți aduci aminte acum de vremurile în care pentru publicarea unui act în BPI, trebuia să mergi până la ONRC cu cererea în original.

Azi verificarea creanțelor, mâine întocmirea planului de reorganizare, poimâine inventarierea, răspoimâine introducerea acțiunilor în anulare. Înainte să fie un tot, prima dată au fost segmente. Înainte ca omul să-și piardă rolul de jucător, ultima dată a fost spectator. Valabil pentru toți participanții la procedură. Creditorul își ia un asistent, un soft, să-l întrebe ce e de făcut în diferitele faze ale procedurii. Inițial, decizia finală rămâne la om, dar încurajat de acuratețea previziunilor algoritmului, ajunge să dea „OK. Accept all”, așa cum noi dăm click pe căsuțele kilometrice, cu drepturi și obligații, ce ne apar la instalarea unui soft nou. Vrei să pierzi o zi întreagă participând la o ședință a Adunării Creditorilor ca să te cerți cu administratorul judiciar și cu ceilalți creditori, care deja-s asistați de algoritmi? Chiar dacă urăști tehnologia și prevezi un viitor sumbru, nu vei avea ce face decât să-ți delegi și tu dreptul de vot către un algoritm.

Dacă nu ești convins de revoluția în curs generată de tehnologiile cu inteligență artificială, tot ce trebuie să știi este că algoritmul AlphaZero a devenit cel mai bun jucător de GO (mai complex decât șahul de 1 milion de trilioane de trilioane de trilioane de trilioane ori) din lume, după ce-a învățat să joace de unul singur. N-a avut nevoie de un om care să-l învețe strategii. Nici măcar acces la o bază de date cu partide disputate de campioni. În 3 zile a jucat 4.9 milioane de meciuri împotriva lui însuși. I-au fost programate doar regulile jocului. Ce altceva înseamnă procedura insolvenței dacă nu o serie de reguli? Seturi de instrucțiuni care trebuie bifate manual ca să genereze un anume rezultat: acoperirea pasivului debitorului. Dar dacă pasivul ajunge să se acopere singur, mai e nevoie de o procedură?

Înainte, ca să poți suna de pe un telefon fix pe alt telefon fix, cineva trebuia să-ți facă legătura manual, dintr-o centrală. Hai, că-ți amintești pupitrele acelea pline de ghemotoace de cabluri și butoane, descâlcite de doamne cu slujbe respectabile! Odată cu apariția conexiunii directe, n-a mai fost nevoie de intermediari. A dispărut cu totul procedura.

Din dorința nobilă de a o face mai bună, an de an bibilim procedura insolvenței, cu tot felul de modificări. La rândul nostru, practicienii, zi de zi, suntem într-o cursă de simplificare a activității. Inovăm și digitalizăm. Nu vrem blocaje, timpi morți, bani pierduți aiurea și inechitate! Dar te-ai gândit vreodată la relația între defecte și existența procedurii? Cu cât lucrurile se fac mai simplu și mai bine, cu atât procedura devine mai inutilă! Altfel zis, existența procedurii insolvenței este condiționată de facerea lucrurilor cât mai prost! Dacă remediezi toate imperfecțiunile, dispare procedura.

„Creanța mea se recuperează singură!” – e ultima replică dintr-un dialog dintre un creditor și un practician. Iar acesta din urmă încearcă să-și amintească „ce e aceea o creanță”? E obosit, cu mintea în toate părțile. Tocmai a ieșit de la un curs IT. Mâine are examenul de definitivat UNPIR, iar materia principală este programarea algoritmilor.

Un articol scris de Adrian Ștefan Clopotari, avocat în cadrul Baroului Cluj și membru UNPIR, publicat de Universul Juridic.

data science