Știrile zilei, 21 octombrie. Valoarea accizei la băturile spirtoase ar putea crește cu peste 50%. Cel mai mare proiect fotovoltaic din Europa, contestat în instanță
În Articol
- Azi e luni, 21 octombrie, iar platforma Termene.ro prezintă cele mai importante știri ale zilei. Platforma Termene.ro monitorizează zilnic mediul de afaceri, instituțiile publice, dar și mass-media de specialitate pentru a oferi administratorilor și acționarilor de firme doar știrile importante din punct de vedere economic sau antreprenorial.
Monitorizarea începe de la 08.00 dimineața și se continuă din 3 în 3 ore până ora 22.00.
-
Greenpeace atacă în instanță avizele pentru Neptun Deep
Greenpeace anunţă, luni, că atacă în instanţă avizele emise de către Ministerul Culturii pentru proiectul Neptun Deep, reclamând că că nu a fost respectată procedura prevăzută de lege pentru declasarea siturilor arheologice subacvatice. Potrivit organizaţiei, zona afectată de proiectul Neptun Deep include vestigii arheologice de o valoare inestimabilă, care ar putea fi grav afectate sau distruse. „Greenpeace România cheamă în judecată Ministerul Culturii, solicitând instanţelor suspendarea şi anularea ordinului prin care situl arheologic subacvatic «CT-I-s-A-02561»situat în Platforma continentală a Mării Negre îşi pierde statutul de monument istoric. Greenpeace reclamă că nu a fost respectată procedura prevăzută de lege pentru declasarea siturilor arheologice subacvatice. Organizaţia de mediu susţine că proiectul Neptun Deep primeşte un tratament preferenţial din partea instituţiilor române, ameninţând patrimoniul cultural şi dreptul românilor la un mediu curat şi la sănătate”, a transmis, luni, Greenpeace, conform Economedia.ro.
-
Primul contract colectiv semnat la nivel de sector în domeniul bancar din România
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță că a fost semnat primul contract colectiv la nivel de sector în domeniul bancar din România, de prevederile acestuia urmând să beneficieze toți angajații din acest sector de activitate. ”În urma discuțiilor din cadrul Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social din care fac parte Guvernul, sindicatele și patronatele, s-a finalizat și semnat primul contract colectiv la nivel de sector în domeniul bancar din România. Acesta marchează o premieră în domeniul dialogului social, fiind primul contract colectiv care se aplică erga omnes, adică tuturor salariaților din sectorul de activitate, indiferent de afilierea lor sindicală sau de angajator”, au transmis oficialii Ministerului Muncii, conform Profit.ro.
-
Finanțări europene
Comisia Europeană a acordat luni peste 380 de milioane de euro unui număr de 133 proiecte noi din întreaga Europă în cadrul programului LIFE pentru mediu şi politici climatice, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar citat de Agerpres. Pentru a asigura tranziţia către o energie curată, în cadrul celor 59 de noi proiecte anunţate luni, LIFE DiVirtue, un program de formare digitală cu o durată de trei ani, în valoare de 1,25 milioane de euro, va consolida capacităţile pentru un sector al construcţiilor mai eficient şi mai inovator, potrivit inițiatorilor proiectului. Acesta utilizează în special realitatea virtuală (VR) şi realitatea augmentată (AR) pentru a ajuta studenţii şi profesioniştii din domeniul construcţiilor să livreze clădiri şi renovări cu emisii zero în Bulgaria, Cehia, Grecia, Croaţia şi România, anunță Economedia.ro.
-
Valoarea accizei la băturile spirtoase ar putea crește cu peste 50%, din 2025
Actualizarea cu inflația a valorii accizei pentru alcoolul etilic, așa cum prevede forma actuală a Codului Fiscal, înseamnă că taxa ar putea crește cu peste 50% în anul 2025, atrage atenția Spirits România care reprezintă interesele principalilor producători și importatori de băuturi spirtoase din România. Majorarea se va vedea în prețurile finale cu „impact catastrofal asupra producătorilor locali de băuturi spirtoase”, pierderea câtorva mii de locuri de muncă și creșterea pieței negre, nefiscalizate. În consecință, producătorii solicită Guvernului adoptarea unui calendar de creștere graduală și pentru acciza la alcoolul etilic, anunță Economica.net.
-
Cel mai mare proiect fotovoltaic din Europa, contestat în instanță de o organizație ecologistă
Proiectul de construire în România a celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, pe teritoriile comunelor arădene Pilu și Grăniceri, estimat la 800 milioane euro, a fost blocat de procese în instanță, intentate de o asociație neguvernamentală de protecție a mediului, care susține că specii de păsări ar fi afectate de construcții. Primarul comunei Grăniceri, Petru Claudiu Bătrînuț, a declarat, pentru Agerpres, că deși autorizația de construire pentru parcul fotovoltaic pe suprafața de 1.064 de hectare a fost emisă anul trecut, când urmau să înceapă lucrările, proiectul a fost blocat de Asociația „Societatea Carpatină Ardeleană” din Satu Mare, care a atacat în instanță avizele de mediu, anunță Profit.ro.
- 300 de milioane de euro din PNRR, factura pentru numirile politice din energie
Comisia Europeană descrie, în scrisoarea trimisă Guvernului prin care suspendă 1,1 miliarde de euro din a treia cerere de plată din PNRR, un întreg lanț de conflict de interese și influențe politice prin care au fost numiți șefii companiilor de stat din Energie, arată documentul obținut în exclusivitate de Economedia. Comisia a decis, astfel, să suspende o plată de 300 de milioane de euro pentru acest jalon, conform informațiilor Economedia.
-
Românii muncesc cel mai mult ca timp
Țările mai puțin bogate din Europa (după PIB-ul pe cap de locuitor) tind să aibă săptămâni de lucru mai lungi, relevă datele analizate de Profit.ro. De exemplu, în Balcani — inclusiv Turcia, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Grecia și România — oamenii lucrează, în medie, peste 40 de ore pe săptămână la locurile lor de muncă principale. În contrast, cei din Olanda muncesc în medie 32 de ore pe săptămână. O hartă Visual Capitalist arată numărul mediu de ore lucrate săptămânal de europeni, pe țări, conform Sondajului Forței de Muncă realizat de Eurostat (2023). Setul de date acoperă persoanele angajate cu vârste între 20 și 64 de ani, în „ocuparea principală” și include munca cu normă întreagă și cu normă parțială, anunță Profit.ro.
-
Proprietarii Militari Residence cumpără terenul unei foste fabrici
Oamenii de afaceri Iulian Robu și Constantin Căpățână, cunoscuți pentru dezvoltarea complexului rezidențial Militari Residence, din vestul Bucureștiului, au cumpărat, la licitație, terenul din cartierul bucureștean Pantelimon al fostei fabrici de construcții metalice Nimb Pipera, a familiei Monceanu, iar acum pregătesc actele pentru demolarea halelor, potrivit documentelor analizate de Profit.ro. Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider Firma Nimb Pipera este moștenitoarea Trustul de Instalații și Montaj București, fiind specializată în construcții metalice. Emilian Monceanu, tatăl cunoscutului cântăreț George Monceanu, deține 98,58% din firmă, potrivit datelor furnizate de termene.ro. Încă din 2019, acționarii firmei au decis să vândă terenul de circa 9.300 de metri pătrați de pe Șoseaua Vergului, nr. 8, din cartierul bucureștean Pantelimon, anunță Profit.ro.