Business News

Executare silită: ANAF va institui noi proceduri pentru cazurile speciale

1 august 2024, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Potrivit referatului proiectului, direcţia generală executări silite cazuri speciale, va prelua, la nivel central, rolul de coordonare și îndrumare a structurilor regionale și județene, în timp ce aceste structuri vor prelua atribuțiile operative de ducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită, precum şi valorificarea bunurilor sechestrate şi/sau confiscate în materie penală/civilă.

Cum vor fi organizate executările silite în cazurile special

Cazurile speciale vizează recuperarea de creanțe bugetare ca urmare a unor hotărâri judecătorești definitive în materie penală, instituirea de măsuri asiguratorii pe baza înscrisurilor emise în materie penală de către instanţele de judecată, dar și blocarea fondurilor sau a resurselor economice care se află în proprietate, sunt deţinute sau se află sub controlul persoanelor fizice ori juridice ce fac obiectul sancţiunilor internaţionale.

Ce atribuții revin structurilor fiscului, în cazul acestor operațiuni?

Proiectul prevede că ”la nivelul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, Serviciul/compartimentul executări silite cazuri speciale va fi structura abilitată cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită în cazurile speciale”… ”prin care s-a dispus recuperarea unor creanţe bugetare de la debitori persoane fizice, juridice sau de la orice alte entităţi” ca urmare a unor hotărâri judecătorești de natură penală.

Organizarea evidenței creanțelor prevăzute mai sus ”precum și emiterea deciziilor prin care se stabilesc obligaţii fiscale accesorii, inclusiv modul de stingere al acestora, se realizează de către organul fiscal central competent în administrarea contribuabililor”.

Titlurile executorii vor fi comunicate contribuabililor de către ”serviciul/compartimentul executări silite cazuri speciale”, excepție făcând titlurile în care sunt individualizate obligaţii fiscale accesorii. Totodată, titlurile executorii, însoțite de dovada comunicării, se transmit organelor fiscale centrale competente în administrarea contribuabililor.

Proiectul mai prevede totodată că ”la nivelul Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili, structura abilitată cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită în cazurile speciale” ce țin de recuperarea unor creanțe bugetare ca urmare a unor hotărâri judecătorești în materie penală este Serviciul de executare silită din cadrul acestei structuri.

Care sunt cazurile de executare silită specială

Potrivit aceluiași draft, cazurile de executare specială sunt:

-hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală, prin care s-a dispus recuperarea unor creanţe bugetare de la debitori persoane fizice, juridice sau de la orice alte entităţi;

– înscrisurile emise în materie penală de către instanţele de judecată, privind ducerea la îndeplinire de către organele de executare silită din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a măsurilor asigurătorii sau, după caz, de ridicare a acestora;

– ordinele președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală prin care s-a dispus blocarea fondurilor sau a resurselor economice care se află în proprietate, sunt deţinute sau se află sub controlul persoanelor fizice ori juridice care au fost identificate ca fiind persoane sau entităţi desemnate, ce fac obiectul sancţiunilor internaţionale, potrivit legii;

– alte titluri executorii prin care se stabilesc dobânzi, penalităţi de întârziere, majorări de întârziere sau alte sume, dispuse, dar neindividualizate, prin hotărâri judecătoreşti definitive, cele prin care se stabileşte cuantumul cheltuielilor de executare silită, precum şi cele prin care se stabileşte suma reprezentând diferenţa de preţ şi/sau cheltuielile prilejuite cu urmărirea bunului.

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro