Încasările ANAF au crescut cu aproape 18% în primul semestru al lui 2024 față de anul trecut
- În primul semestru al anului, Agenția Națională de Administrare Fiscală a realizat încasări de 218,55 miliarde de lei, în creștere cu 17,8% față de aceeași perioadă de anul trecut, și cu 0,6% peste nivelul preconizat, a anunțat miercuri ANAF.
Astfel, în perioada menționată, creșteri de venituri s-au înregistrat la bugetul asigurărilor sociale de sănătate (+42,6%), respectiv 1,4 miliarde de lei, și la bugetul asigurărilor sociale (+10,4%), 0,49 miliarde de lei.
Încasările din TVA au crescut
Totodată, încasările din taxa pe valoarea adăugată au crescut cu 0,8 miliarde de lei (+11,4% în raport cu aceeași perioadă a anului trecut), iar cele din accize cu 1,03 miliarde de lei (+44,4%). Totodată, sumele provenite din impozitul pe venit au fost mai mari cu 0,74 miliarde de lei (+ 24,4%).
În 2019, Comisia Europeană a declanșat în cazul României procedura de deficit excesiv. Potrivit premierului, Executivul va negocia cu CE un acord pe șapte ani pentru reintrarea în ținta de deficit de 3%, ceea ce ar presupune o scădere cu 0,7 puncte procentuale pe an, pentru acest indicator.
Deficit de 3,6% la jumătatea anului
În ciuda creșterii de venituri peste estimări, deficitul bugetar a ajuns în primul semestru la 3,6% din PIB, după cum a anunțat marți premierul Marcel Ciolacu.
Acesta a explicat că nivelul ridicat al deficitului se justifică prin cheltuielile pentru investiții, inclusiv cofinanțări pentru proiecte cu fonduri UE.