Business News

Proiect: Se schimbă criteriile de mărime ale firmelor pentru raportări financiare. Modificările se aplică din 2024

16 iulie 2024, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Marți, Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin ce implementează prevederile Directivei delegate (UE) 2023/2775 a Comisiei Europene ce privește ajustarea criteriilor de mărime pentru microîntreprinderi și întreprinderi sau grupuri mici, mijlocii și mari.

Potrivit notei de aprobare a proiectului, prin directiva CE menționată sunt majorate cu 25% citeriile de mărime corespunzătoare indicatorilor „total bilanț” și „cifră de afaceri netă”, utilizați pentru definirea diferitelor categorii de entități/grupuri prevăzute în Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi.

În referat se mai precizează că există operatorii economici aplică fie Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014, fie Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.844/2016. Actualul proiect modifică ambele acte normative.

Modificări ale ordinului 1802/2014

Astfel, proiectul de ordin modifică punctul 9, alineatul (2), literele a) și b) din Ordinul 1802. După modificare, acestea vor avea următorul cuprins:
„a) totalul activelor: 2.250.000 lei;
b) cifra de afaceri netă: 4.500.000 lei;”

Totodată, la punctul 9, alineatul (3), literele a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins: „a) totalul activelor: 25.000.000 lei;
b) cifra de afaceri netă: 50.000.000 lei;”

La punctul 9, alineatul (4), literele a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins:
„a) totalul activelor: 25.000.000 lei;
b) cifra de afaceri netă: 50.000.000 lei;”

La punctul 10, alineatul (2), literele a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins:
„a) totalul activelor: 125.000.000 lei;
b) cifra de afaceri netă: 250.000.000 lei;”

La punctul 10, alineatul (3), literele a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins:
„a) totalul activelor: 125.000.000 lei;
b) cifra de afaceri netă: 250.000.000 lei;”

Modificările ale Ordinului 2.844/2016 privind reglementările contabile

Proiectul modifică de asemenea Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.844/2016 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară.

Modificările intervin cu precădere în Anexa 1, unde sunt precizate criteriile de mărime ale firmelor.

Astfel, în anexa nr. 1, la punctul 48/3 alineatul (1), literele a) și b) ale punctului 2 se modifică și vor avea următorul cuprins: „a) totalul activelor: 25.000.000 lei; b) cifra de afaceri netă: 50.000.000 lei;”

În anexa nr. 1, la punctul 48/14 alineatul (1), literele a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins: „a) totalul activelor: 125.000.000 lei; b) cifra de afaceri netă: 250.000.000 lei;”

Noile prevederi se aplică din acest an

Potrivit draftului, prevederile noului ordin se vor aplica începând cu situațiile financiare anuale aferente exercițiului financiar al anului 2024. Entităţile care au ales un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic aplică prevederile prezentului ordin începând cu situațiile financiare anuale aferente exercițiului financiar astfel ales, care începe ulterior datei de 1 ianuarie 2024.

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro