Ioana a terminat facultatea de Știinte Economice și face parte din Termene de doi ani. În acest timp a devenit unul dintre membrii de bază ai echipei.

Care e rolul tău în echipa Termene?

Acum sunt liderul echipei de customer succes. Rolul meu este să mă asigur că toți clienții noștri sunt mulțumiți de serviciile Termene și că primesc tot sprijinul de la colegii mei ca să folosească la maximum toate datele și toate facilitățile platformei. 

Eu sunt foarte veselă din fire, dar asta nu înseamnă că fac rabat la respectarea procedurilor. Iar colegii mei știu asta și își asumă extrem de serios responsabilitățile.

Poți să ne povestești un moment rewarding din perioada asta? 

Cel mai mult m-a încântat decizia de management pe care am luat-o încă din martie: pe primul loc este relația cu clienții noștri. Trebuie să fim 100% alături de ei de fiecare dată când au nevoie. Oamenii au simțit asta și iată că n-am avut dificultăți nici să prelungim contractele, nici să încasăm facturile.

De fapt, despre asta e vorba la Termene – punem oamenii pe primul loc! Iar asta se vede și între noi, în echipă. Întotdeauna ne sprijinim și ne încurajăm unii pe alții, dar asta nu înseamnă că nu concurăm între noi.

Ce-a fost cel mai greu pentru tine de când a început pandemia?

Distanțarea socială, evident. Eu sunt un om foarte deschis, îmi place să vorbesc cu oamenii, îmi fac ușor prieteni, iubesc călătoriile, așa că izolarea nu mi-a picat bine deloc. Ba mai mult, am trăit pe pielea mea experiența COVID și a fost destul de dură… M-am speriat, mi-a fost frică să nu pățească ceva familia mea. Dar am trecut cu bine peste acest episod. 

Pe de altă parte, ce te-a învățat perioada asta?

Surprinzător, aș zice, mă simt mai eficientă de când lucrez de-acasă. Am fost alături de colegii mei când au avut nevoie de încurajări, am reușit să ne atingem obiectivele și asta ne-a motivat lună de lună să mergem mai departe, ne-a arătat că se poate, că ne putem adapta.

A fost o experiență din care am învătaț multe! În primul rând să prețuiesc așa cum se cuvine momentele pe care le petrec în familie și să apreciez libertatea de mișcare pe care o aveam înainte de pandemie. Abia aștept să mă plimb din nou! 

Cum ți-ai amenajat spațiul în care lucrezi de-acasă? Ce a fost important pentru tine să păstrezi din ce aveai la birou?

N-a fost greu fiindcă n-aveam multe opțiuni. Vă spun sincer, provocarea adevărată a fost să-mi țin copiii în afara camerei unde am întâlnirile pe zoom cu clienții și cu colegii.

O recomandare din partea Ioanei: cursurile din platforma Winning by Design. „Noi, la Termene, facem o mulțime de cursuri și traininguri, suntem mereu în căutare de soluții, de metode, de idei care să ne ajute să creștem ca oameni. (…) [Cursurile de pe Winning by Design] sunt excelente pentru dezvoltarea abilităților pe care trebuie să le ai atunci când procesul de vânzare este centrat pe client. Te învață, practic, să evoluezi de la vânzarea tranzacțională la cea consultativă, de departe în favoarea clientului.”

 

 

Despre Termene.ro

Termene.ro este o companie înființată în anul 2014 din dorința de a permite companiilor identificarea oportunităților de afaceri și evaluarea corectă a riscurilor pentru afaceri mai prospere, oferind o platformă intuitivă și foarte ușor de utilizat. Peste 70.000 de companii folosesc platforma completă care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România.

Distribuie mai departe