Inflația nu se regăsește în valoarea indexată a tichetului de masă pentru semestrul I 2023

Inflația nu se regăsește în valoarea indexată a tichetului de masă pentru semestrul I 2023
Ajunsă la cel mai mare nivel din ultimele două decenii, inflația nu a fost luată în calcul în stabilirea valorii indexate a tichetului de masă pentru semestrul I al anului 2023. Noul nivel propus de Ministerul Muncii și cel al Finanțelor este de fapt vechea propunere intrată în vigoare în vara anului trecut.

Ministerul Muncii a pus, în transparență decizională, Proiectul de Ordin pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul I al anului 2023.

Conform Ordinului comun al Ministrului Finanțelor și cel al Muncii și solidarității sociale, „pentru semestrul I al anului 2023, începând cu luna aprilie 2023, valoarea nominală a unui tichet de masă, nu poate depăși cuantumul de 30 de lei”.

Valoarea nominală a acestuia se aplică și pentru primele două luni ale semestrului II al anului 2023, respectiv august 2023 și septembrie 2023.

Creștere zero, inflație record

Actualul ordin vine în completarea precedentului, intrat în vigoare la 1 iulie 2022. Valoarea nominală maximă a tichetului de masă creștea atunci la 30 de lei, conform formei finale. Valoarea nominală a tichetului de masă în perioada aprilie – septembrie 2022fusese de 20,17 lei.

Pe 8 iunie 2022, proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților – for decizional – cu șase amendamente propuse de Comisia pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților. Unul dintre aceste amendamente viza creșterea valorii nominale maxime a tichetului de masă la 30 de lei „pentru a compensa, măcar parțial, creșterea prețurilor”, după cum se arăta în raportul Comisiei pentru muncă și protecție socială.

Acest argument, al inflației, nu mai apare în ordinul ce va intra în vigoare în aprilie 2023, deși în cele zece luni scurse din 1 iulie 2022 creșterile de prețuri nu doar că nu s-au ameliorat, ci s-au agravat.

Inflația ignorată

În februarie 2023, rata anuală a inflației atingea 15,5%, după o creștere de 15,1% în luna precedentă, pe fondul unei creșteri lunare de 0,98%. Cifrele Institutului Național de Statistică (INS) vin în contextul în care așteptările din piață indicau o accelerare a inflației de până 15,3%.

Cel mai afectat sector a fost tocmai cel alimentar, care ar trebui acoperit de tichetele de masă: conform INS, prețurile alimentelor au avut o creștere anuală de 22,35% în februarie 2023, în condițiile unei creșteri lunare de 1,85%. Creșterea înregistrată de prețurile mărfurilor nealimentare s-a situat la jumătate (12,7%), pe fondul unei creșteri lunare de 0,45%.

INS arată că în februarie indicele din care sunt excluse prețurile legumelor, fructelor, ouălor, combustibilului, energiei electrice, gazelor naturale şi produsele ale căror prețuri sunt reglementate, băuturile alcoolice şi tutunul a crescut cu 1,05% față de luna precedentă.

La nivelul produselor alimentare, prețul zahărului a înregistrat cea mai mare creștere anuală, de circa 63,6%, pe fondul unei creșteri lunare de 1,2%. La categoria „alte legume și conserve de legume” a fost înregistrată cea mai mare creștere lunară, de 7,9%, creșterea anuală fiind de 24,3%.

Inflație record

Ce s-a întâmplat în 2022 reprezintă un record al ultimelor două decenii. Precedenții ani cu inflație de două cifre în România au fost 2004 (11,9%) și 2003 (15,3%). Se înregistra deja un trend descendent după deceniul negru economic 90, când au fost ani și cu inflație de peste 200% (1992 - 210,4%, 1993 - 256,1%).

După un alt vârf, din 1997 (154,8%) trendul era descrescător, ajungându-se chiar la valori de un punct procentual sau deflație:

  • 2014 - 1,1%;
  • 2015 - -0,6%;
  • 2016 - -1,5%;
  • 2017 - 1,3%.

Revenind spre prezent, în 2020 inflația în România a fost de 2,6% iar în 2021 de 5,1%.

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 5 aprilie
Profi, în anul tranzacției. Pierderi istorice de 537 mil. lei în 2025. Începând de astăzi, Profi și Mega Image operează sub o
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024.
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria s
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful c
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat pr
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele ma
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful cla
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în bu
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul d
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-202
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat |
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A