Când se lansează ghidurile solicitantului pentru Programul Tranziție Justă și de când pot fi accesate cele 2,5 miliarde euro
În Articol
Ghidurile solicitantului pentru Programul Tranziție Justă (PTJ) vor fi lansate în dezbatere publică luna viitoare, astfel încât la jumătatea lunii mai să poată fi accesate cele 2,5 miliarde de euro prevăzute pentru acest program. Principalele componente vizate sunt ocuparea forței de muncă și creștere economică a șase județe afectate de măsuri de decarbonizare.
Programul își propune înființarea câtorva mii de companii noi la nivelul celor șase județe implicate în PTJ. Este vorba de județele Dolj, Gorj, Hunedoara, Mureș, Prahova și Galați. În urmat finanțărilor ar urma să se creeze peste 10.000 de noi locuri de muncă precum și sprijinirea câtorva mii de întreprinderi deja.
Vor fi inclusiv apeluri de proiecte pentru microîntreprinderi și bugete de sprijin pentru dezvoltarea întreprinderilor sociale, microîntreprinderilor sau a start-up-urilor.
Informațiile au fost oferite de Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Ghidul solicitantului, public în aprilie
„În cursul lunii aprilie și mai sunt prevăzute ghidurile solicitantului pentru a fi lansate în consultare publică, astfel încât primii bani, începând cu data de 16 mai, așa cum ne-am luat angajamentul, să poată fi accesați”, a declarat Boloș la finalul ședinței de Guvern.
Conform acestuia, fiecare dintre județele afectate de măsurile de decarbonizare are la dispoziție un buget de ordinul câtorva sute de milioane de euro pe care îl gestionează.
„La final, după ce se implementează Programul Operațional de Tranziție Justă, oamenii să aibă locuri de muncă în continuare, să fie asigurată reconversia profesională, inclusiv bani pentru ceea ce înseamnă cursuri de calificare profesională sunt alocați și inclusiv pentru ceea ce înseamnă eficiență energetică. Pentru condițiile de locuire ale oamenilor sunt de asemenea bani alocați”, a spus Boloș.
De când devine operațional programul
Întreg mecanismul administrativ trebuie parcurs astfel încât la jumătatea lunii mai fondurile să poată fi accesate.
„Cu data de 16 mai banii vor fi disponibili încât Programul Operațional de Tranziție Justă, aprobat de către Comisia Europeană, are un buget de 2,5 miliarde euro, să poată să meargă în paralel cu ceea ce înseamnă angajamentele noastre pentru măsurile de decarbonizare”, susține Boloș.
În cazul capacităților energetice scoase din uz, prin programul de decarbonizare, se va investi în capacități energetice noi. Ministrul a dat exemplul grupurilor energetice de la Rovinari și Turceni, cu o putere instalată de 660 megawați, echivalentul unui reactor nuclear de la Cernavodă.
„Nu putem să avem doar scoaterea din funcțiune a grupurilor energetice fără să nu avem apoi implementat Programul Operațional Tranziție Justă și investițiile care se derulează din Planul național în domeniul energiei. Și capitolul REPowerEU vine cu 1,4 miliarde de euro, pe care, de asemenea, îi investim în independența energetică a României”, a completat ministrul MIPE.
Ce presupune reconversia profesională
În cazul celor care au lucrat în minerit, de exemplu, opțiunile de reconversie profesională vor fi către lanțul valoric din noua industrie implicată în tranziția verde. Una dintre variantele avansate de Boloș se referă la fabricile care urmează să producă baterii sau toate acele unități de producție dezvoltate în paralel.
„Este foarte important aici să implicăm și autoritățile locale. Am avut discuții inclusiv la nivelul consiliilor județene, pentru că și dumnealor, prin pârghiile pe care le au la nivel local, trebuie să se implice.
E un moment crucial pentru toate cele șase județe ale României care sunt afectate de măsurile de decarbonizare și implicarea autorităților locale este mai mult decât necesară, fiindcă ele cunosc cel mai bine realitatea care există la nivel local și se pot implica prin parcurile industriale să creeze aceste locuri de muncă pe profilul nevoii oamenilor care în această perioadă trebuie să se recalifice profesional și să schimbe locul de muncă”, susține Boloș.
Ce județe sunt implicate în PTJ
Programul Tranziție Justă (PTJ) a fost aprobat din Comisia Europeană în 2 decembrie 2022 în cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică” pentru regiunile Dolj, Gorj, Hunedoara, Mureș, Prahova și Galați.
Bugetele alocate pentru fiecare din cele șase județe sunt următoarele:
- Gorj – 537.205.843 Euro (alocare UE: 456.624.966 Euro + contribuție națională: 80.580.877 Euro)
- Hunedoara – 525.733.831 Euro (alocare UE: 446.873.756 Euro + contribuție națională 78.860.075 Euro)
- Dolj – 412.029.766 Euro (alocare UE: 350.225.301 Euro + contribuție națională: 61.804.465 Euro)
- Galați – 387.585.139 Euro (alocare UE: 329.447.368 Euro + contribuție națională: 58.137.771 Euro)
- Prahova – 277.032.659 Euro (alocare UE: 235.477.760 Euro + contribuție națională: 41.554.899 Euro)
- Mureș – 277.032.659 Euro (alocare UE: 235.477.760 Euro + contribuție națională: 41.554.899 Euro)