Esența zilei, 10 ianuarie. Statul a realizat primele împrumuturi din 2025: 1,3 mld. lei, la dobânzi în creștere. Cât ar putea fi necesarul de finanțare pe tot anul
În Articol
- Azi e vineri, 10 ianuarie, iar „Esența zilei” va rezuma știrile importante pentru mediul de afaceri și va oferi și explicații, puncte de vedere legate de evenimentele prezentate. Rubrica editorială va fi actualizată pe parcursul zilei, așa că informația cea mai importantă de la prânz poate să fie pe locul trei sau patru la sfârșitul zilei.
Monitorizarea începe dimineața, de la 8.00, și va continua din 4 în 4 ore până ora 22.00.
Statul a realizat primele împrumuturi din 2025: 1,3 mld. lei, la dobânzi în creștere. Cât ar putea fi necesarul de finanțare pe tot anul
Statul a împrumutat joi 1,28 miliarde de lei de pe piața internă, în cadrul primelor emisiuni de obligațiuni din acest an, rezultatul licitațiilor fiind mixt: statul a găsit finanțatori dispuși să-l împrumute mai degrabă pe termen scurt și la dobânzi în creștere.
Conform calculelor CursDeGuvernare.ro, necesarul total de finanțare din acest an ar putea fi de aproximativ 182,15 miliarde de lei dacă bugetul din 2025 se încadrează într-o țintă de deficit de 7% din PIB.
Astfel, o prima emisiune de obligațiuni, cu o maturitate de un an, s-a adjudecat cu un randament mediu de 7,08% pe an, suma atrasă de la investitorii locali fiind de 985 de milioane de lei, arată CursdeGuvernare.ro.
Comisia Europeană a refuzat să scutească exporturile de energie electrică ale României către Moldova de taxa de carbon
Comisia Europeană nu a fost de acord cu propunerea României ca exporturile de energie electrică produsă din surse fosile în România destinate Republicii Moldova să fie scutite de plata certificatelor de emisii aferente, a sspus ministrul Energiei, cel care a avut de fapt și ideea aceasta.
Măsura ar fi ieftinit energia cumpărată de cei de peste Prut. Totuși, Moldova ar urma să primească un ajutor european direct, arată Economica.net.
Chirii 2025: Proprietarii de garsoniere pot crește prețurile fără să plătească CASS, după majorarea salariului minim în România
Odată cu majorarea salariului minim pe economie, de la 1 ianuarie 2025, a crescut și pragul privind aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) în cazul veniturilor din chirii, ceea ce permite proprietarilor de garsoniere sau apartamente cu două camere să mărească chiriile în jurul prețului „psihologic” de 2.000 de lei pe lună, la închirierile de locuințe pe termen lung, arată Hotnews.ro.