Energia verde este afacerea momentului, inclusiv într-unul dintre județele sărace ale României. Cum ajută investițiile în energie județul Vaslui
În Articol
- Județul Vaslui, polul sărăciei din România, cum îl numesc mulți, a atras investiții importante în ultima vreme care țin de energia verde. Luna trecută, au început lucrările la cel mai mare parc eolian din zona Moldovei, o investiție de peste 200 milioane de euro realizată de PPC Renewables România.
De asemenea, Ministerul Energiei a anunțat recent că a fost semnat un contract cu firma Heliomit SRL pentru construirea unei fabrici de panouri fotovoltaice la Bârlad, județul Vaslui, valoarea ajutorului de stat fiind de 33 de milioane de euro.
Investiția va fi realizată de tânărul antreprenor Tudor Mihalcea în vârstă de 24 de ani, ai cărui părinți au un business important în sectorul avicol: Rosavis Prod, companie specializată în creșterea păsărilor.
Printre investitorii intrați în ultima perioadă în sector se numără și frații Pavăl, fondatorii de la Dedeman.
Fabrică de fotovoltaice la Bârlad
Firma Heliomit SRL, deținută de Tudor Mihăilă, va construi o fabrică de panouri fotovoltaice la Bârlad, județul Vaslui, cu o capacitate de 1.500 MW/an. Pentru realizarea investiției, antreprenorul a primit un ajutor de stat de 33 de milioane de euro de la Ministerul Energiei, sumele provenind de fapt din PNRR. Aceasta este cea de-a doua fabrică de panouri fotovoltaice realizată cu sprijinul Ministerului Energiei, după cea din Sfântu Gheorghe.
Este o oportunitate, dar și o mare provocare până la urmă, dat fiind contextul actual de piață, după cum recunoaște chiar Tudor Mihăilă.
„Mă bucur pentru această oportunitate, oferită de către echipa Ministerului Energiei. Suma de 33 de milioane de euro, pe care firma noastră a primit-o, se va duce către securizarea națională a unui bun esențial tranziției energetice și anume, panouri fotovoltaice. Piețele nu ne surâd și preconizăm un parcurs presarat cu provocări. Însă, cred cu tărie, asa cum am fost asigurat de către domnul Ministru Sebastian Burduja, că vom găsi sprijinul necesar pentru a crea un business de succes. Heliomit va asambla 1500 MW de panouri fotovoltaice în Bârlad, acțiune care sper că va conduce la o relocare a fabricilor în Uniunea Europeană”, arată tânărul antreprenor pe Linkedin.
Cealaltă fabrică finanțată prin PNRR se construiește la Sfântu Gheorghe. Investitorul este firma KBK Kraft Projekt, firmă de construcții din Brașov deținută de antreprenorii basarabeni cu cetățenie română Veaceslav Caragacian, Nicolae Bosii și Andrei Jelescu. Compania a fost înființată în 2018 și are un rulaj anual de peste 11 milioane lei. În acest caz, ajutorul de stat se ridică la circa 4 milioane de euro.
Afacerile familiei Mihăilă
Așa cum se știe, Europa este dependentă de panourile fotovoltaice foarte ieftine din China, care asigură undeva la peste 90% din necesarul de pe continent, motiv de îngrijorare pentru autoritățile de la Bruxelles. Nu în ultimul rând, presiunea din partea producătorilor europeni de panouri fotovoltaice pentru a stopa importurile din China este enormă.
Familia Mihăilă deține o afacere importantă în avicultură. Rosavis Prod este un business de familie dezvoltat de Vica și Constantin Mihailă în localitatea Roșiești, judeâul Vaslui. Imediat după terminarea facultății, cei doi au ales să lucreze în mediul privat și, în 2007, au pus bazele afacerii cu pui. Aceasta a crescut constant, ajungând să aibă o cifră de afaceri de peste 33 milioane de lei (în scădere cu 6,6%, față de anul anterior), în 2023, și un profit de 1,2 milioane de lei, la un număr de 50 de salariați.
În 2018, Risavis a investit într-o stație de incubare modernă, cu o capacitate de 10 milioane de ouă, de la care se obțin circa 8,5 milioane de pui de o zi, care merg către piața locală, dar asigură necesarul și pentru fermele proprii cu o capacitate anuală de 2,5 milioane de pui.
În același timp, pentru susținerea stației de incubație, a fost înființată și o fermă de reproducție cu un efectiv de 35.000 de reproducători de rasă grea. Cea mai mare parte a cifrei de afaceri este realizată din activitatea de creștere a păsărilor, restul provenind din cultura cerealelor. Familia Mihăilă a renunțat, însă, la creșterea bovinelor de carne.
Agricultură și energie
Tudor Mihăilă este un antreprenor dinamic, cu interese și activități în agricultură și energie. S-a alăturat în 2017 principalei afaceri de familie, Rosavis Prod, care are o istorie în agricultură începând cu 1999, după care activitățile grupului au fost extinse la retail și energie regenerabilă, se arată într-o prezentare a tânărului antreprenor publicată de către Institulul Aspen.
Tudor deține un Executive MBA în Tranziția Energetică de la Universitatea din Groningen, dar mai are acreditări și certificări de la European Energy Exchange, Insead, MIT Sloan School of Management și New Energy Business School.
Aceste calificări îi „sprijină înțelegerea piețelor energetice, a negocierilor, a inovației corporative și a economiei afacerilor și îl ajută să facă față provocărilor complexe din peisajul afacerilor de astăzi cu evoluție rapidă”.
Parcuri eoliene pe bandă rulantă
Județul Vaslui a atras în ultima perioadă numeroase investiții legate de energia regenerabilă. La finalul lunii octombrie, de exemplu, au început lucrările la cel mai mare parc eolian din Moldova, amplasat pe raza județului Vaslui. Lucrările vor dura un an și jumătate, urmând ca în total să fie amenajate 23 de turbine eoliene pe terenurile din localitățile Deleni, Costești și Bogdănești. Stația de 400/220/110 kV se află pe raza localității Banca.
Valoarea investiției se ridică la peste 200 milioane de euro și are în vedere producerea de energie regenerabilă pentru alimentarea gospodăriilor dintr-un oraș precum municipiul Vaslui.
Investiția este realizată de PPC Renewables România, urmând ca la punerea în funcțiune aceasta să fie cea mai mare centrală de producție de energie regenerabilă situată în regiunea Moldova, cu o capacitate instalată de 140 MW.
Prin investitorii de ultimă oră în acest sector se numără și frații Pavăl, fondatorii Dedeman, care au preluat, prin compania lor de producție de energie electrică Grunman Energy, un proiect de parc fotovoltaic vasluian. Parcul a fost dezvoltat de Zen Agriculture SRL și are o putere instalată de 5 MW, cu amplasament în comuna Ciocani, pe un teren de peste 8 hectare.