Business News

MEAT primește cereri de finanțări în programul Construct Plus. Perioada înscrierilor se închide pe 7 mai

10 aprilie 2024, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

IMM-urile și întreprinderile mari, cu personalitate juridică, vor putea aplica pentru obținerea de granturi nerambursabile, în scopul înființării și/sau dezvoltării capacităților de producție pentru materiale de construcție.

Valoarea maximă a ajutorului de stat regional nerambursabil este de 50 milioane de euro, dar nu mai mult de 75% din costurile eligibile totale ale proiectului investiției și fără a depăși intensitatea prevăzută în Harta Regională autorizată de Comisia Europeană și aprobată, la nivel național, prin HG nr. 311/2022, cu modificările și completările ulterioare. Bugetul alocat programului ConstructPlus, pentru anul curent, este echivalentul în lei a 149 milioane de euro.

La analiza Cererilor de acord pentru finanțare și a documentației atașate acestora se vor lua în considerare situațiile financiare aferente anilor 2020 – 2022. Obligația prezentării situațiilor financiare nu se aplică întreprinderilor nou-finanțate, definite la art. 3, pct 19 din OUG 68/2023.

Cererile de acord pentru finanțare, însoțite de documentele justificative, se vor transmite de către aplicanți la Registratura MEAT (Calea Victoriei nr. 152, Sector 1, București), fiind necesară următoarea mențiune pe plic: Direcția Politici Industriale și Finanțări pentru Industrie – O.U.G. nr. 68/2023.

Cum se înscrie în Construct Plus

„Întreprinderea solicitantă depune, direct sau prin poştă (servicii de curierat) cu confirmare de primire, la Registratura generală a MEAT  (n.r. – Ministerului Economiei Antreprenoriatului și Turismului) din calea Victoriei nr. 152 sector 1 București. Cererea de acord pentru finanțare (conform Anexa 1 la prezentul Ghid) va fi însoțită de documentele justificative necesare pentru evaluare, într-un exemplar pe suport de hârtie și în format electronic de tip memory stick”, anunță reprezentații Ministerului Economiei Antreprenoriatului și Turismului. 

Pe plic se va menționa „Direcția Politici Industriale și Finanțări pentru Industrie – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2023”.

Înregistrarea cererilor de acord pentru finanțare se realizează doar în intervalul sesiunilor de 30 de zile calendaristice, comunicate pe site-ul MEAT. 

Un grup de consultanți în fonduri europene dorea mai mulți bani

Proiecte de peste 500 de milioane de euro pentru investiții în producția de materiale de construcții sunt în pregătire pe schema Construct Plus, deschisă de luni, 8 aprilie, timp de 30 de zile, arată REI Grup. Este vorba de un grup de companii specializate în servicii de consultanță pentru atragerea de fonduri nerambursabile din România. Grupul arată însă că alocarea de numai 150 milioane euro este insuficientă pentru cererea uriașă, iar bugetul ar trebui suplimentat.

„Proiecte de investiții ce totalizează peste 500 de milioane de euro sunt în pregătire pentru a fi depuse de echipa REI Grup pe schema ConstructPLUS, instrumentată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) și dedicată companiilor cu activitate în industria materialelor de construcții, care vor să își diversifice activitatea prin noi fabrici sau prin noi investiții în extinderea portofoliului de produse”, arată o analiză a REI Grup.

Deși interesul pentru investiții în domeniul producției de materiale de construcții este unul uriaș, bugetul schemei este limitat în sesiunea ce a debutat azi, 8 aprilie, alocarea fiind de numai 149 milioane euro.

„Purtăm discuții şi negocieri pentru proiecte mari de investiții a căror valoare totală depășește 500 de milioane de euro, iar ConstructPLUS este una dintre cele mai așteptate scheme de ajutor de stat pentru companiile cu care colaborăm. Vorbim de companii cu activitate în sectorul producției de materiale de construcții, eligibile pe această schemă de finanțare. Interesul este uriaș, însă este clar că nu toate proiectele vor beneficia de finanțare din cauza alocării foarte mici”, a declarat Roxana Mircea, managing partner REI, unul dintre cele mai importante grupuri de companii specializate în servicii de consultanță pentru atragerea de fonduri nerambursabile din România.

Potrivit acesteia, cererea crescută în domeniul producției de materiale de construcții arată apetitul investitorilor pentru piața locală, pe lista companiilor interesate de a derula proiecte fiind atât afaceri antreprenoriale românești, cât și grupuri internaționale.

Condiții de eligibilitate

Pentru a fi inclus ca potențial beneficiar al Programului, întreprinderile trebuie să îndeplinească cumulativ, la data depunerii cererii, următoarele criterii de eligibilitate, conform reprezentanților Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului:

Pentru întreprinderile în activitate, suplimentar față de criteriile prevăzute la lit. a) – h) de mai sus, aceastea trebuie să îndeplinească cumulativ, la data depunerii cererii, și următoarele criterii de eligibilitate:

Pentru întreprinderile nou-înființate se aplica criteriile de eligibilitate prevăzute la lit. a) – h), precum și cele de la literele k) și l).

Ce este IMM Plus

IMM Plus este un program guvernamental dedicat creditării pentru capital de lucru și investiții, adresat atât întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), cât și companiilor mari din România.

„Programul IMM Plus este expresia voinței noastre de a sprijini dezvoltarea durabilă a IMM-urilor, coloana vertebrală a economiei românești. Cu această schemă de 12,5 miliarde lei, vrem să dăm un semnal că Guvernul este alături de antreprenori și că își asumă un rol proactiv în stimularea investițiilor și generarea de locuri de muncă. Vrem să fim alături de sectoarele vitale cum sunt agricultura, construcțiile, producția și să ne asigurăm că oferim companiilor românești inovative oportunitatea să-și atingă potențialul”, a transmis ministrul Marcel Boloș, după cum putem regăsi în pagina Ministerului de Finanțe.

Caracteristicile principale ale Programului IMM Plus 2024 sunt următoarele:

Programul IMM Plus 2024 este structurat în mai multe componente specializate pentru a răspunde diversității nevoilor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii:

  1. Componenta IMM ROMÂNIA PLUS facilitează accesul la finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniștii, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiții sau credite/linii de credit pentru capital de lucru, inclusiv pentru refinanțarea altor credite de investiții sau cheltuieli destinate achiziției de părți sociale și acțiuni.
  2. Componenta AGRO PLUS este dedicată întreprinderilor mici și mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniștii din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar.
  3. Componenta IMM PROD PLUS are ca obiectiv acordarea de garanții guvernamentale solicitate pentru asigurarea lichidităților și finanțarea investițiilor de către IMM-uri, inclusiv start-up-uri, care activează în sectoare productive.
  4. Componenta CONSTRUCT PLUS are ca obiectiv acordarea de garanții guvernamentale pentru îmbunătățirea eficienței energetice, susținerea investițiilor în domeniul energiei verzi și alinierea la obiectivele de mediu implementate de:

– IMM-uri și întreprinderi mici cu capitalizare de piață medie din sectorul construcțiilor, inclusiv start-up-uri,  precum și arhitecți și birouri individuale de arhitectură;

– Unități Administrativ Teritoriale (municipii, orașe, comune).

  1. Componenta RURAL PLUS are ca obiectiv acordarea de facilități de garantare de către stat în mod transparent și nediscriminatoriu pentru creditele de investiții și creditele/liniile de credit pentru capital de lucru acordate fermierilor, întreprinderilor mici și mijlocii, precum și întreprinderilor mari din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar.
  1. Componenta INNOVATION PLUS are ca obiectiv acordarea de garanții guvernamentale pentru companiile românești inovative și/sau care își promovează produsele și serviciile destinate exportului.
Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro