Rivali și competitori în antreprenoriatul românesc
Asemenea râmelor care hrănesc pământul pe care-l străbat și-l fac să rodească, poveștile antreprenoriale străbat și ele, laolaltă cu resentimentele și antipatiile lor, din cele mai vechi timpuri, istoria umanității și dau seama de evoluția lumii așa cum ne este ea înfățișată astăzi. Celebra replică rostită de personajul unei piese de teatru scrisă de către Jean Paul Sartre “L’enfer c’est les autres” (Infernul sunt ceilalți) devenită o propoziție pop-cult, răscolitoare și adesea veridică (ne-o spune istoria), poate sta, oricând, la baza unui tratat despre dificila și anevoioasa relație a individului cu fratele său biped.
Românii au un termen specific și o baladă omonimă pe care numai ei o înțeleg cel mai bine: miorism și Miorița.
Dacă e să păstrăm tema generică a acestor serii de articole care vor debuta sub auspiciile portalului termene.ro, putem spune, fără să greșim prea tare, că – aidoma baladei – ciobanul moldovan era un antreprenor de succes (căci mărturia populară e cât se poate de explicită: “avea oi mai multe /mândre și cornute /și cai învățați /și câini mai bărbați”).
Și pentru că tot am pomenit de termeni/termene, e clar că fiecare noțiune, cuvânt, comportă o specificitate anume, chiar dacă toate sunt – oarecum – înrudite în înțelesuri. Una e rival, alta e competitor, alta e concurent, alta e inamic, alta e dușman. Există niște nuanțe subtile care fac diferența. Avocații (poate cei mai “periculoși” dintre antreprenori – cum o spune personajul Don Corleone din celebra peliculă a lui Coppola) ne învață că orice noțiune, literă de lege sau cuvânt, poate da seamă, în funcție de context și semnificație, de însăși libertatea noastră.
Este limpede că activitatea antreprenorială s-a manifestat încă de la începuturile speciei noastre, iar primii oameni ancestrali care și-au dezvoltat abilități de inventatori (recrearea focului, născocirea de unelte) au avut un ascendent în raport cu semenii lor, iar unii dintre ei au devenit ceea ce astăzi numim, cu un termen modern: antreprenori. Însă a fi antreprenor pe de-a întregul, după cum ne propunem să exemplificăm de-a lungul acestor articole, nu este totuna cu a fi un genial inventator, sau un bun meșteșugar, sau un excepțional om de cultură, un redutabil inginer, un revoluționar om de știință, etc., ci e nevoie de ceva în plus: o abilitate, o viziune aparte, un spirit anume, un anumit simț particular de a înțelege realitatea. Plus, evident, multe alte calități și competențe!
De ce: „Rivali și competitori în antreprenoriatul românesc?”
Ei bine, nu e nevoie de multă imaginație ca să ne închipuim – cu șanse de adevăr – că rivalitatea s-a născut concomitent cu spiritul antreprenorial. Dincolo de asta, chiar această serie de materiale publicistice pe care o propunem publicului, comportă, la rândul ei, o strategie (pre)antreprenorială: autorul textului de față trebuie să vă convingă că e avantajos să-i citiți produsul și că – la capătul lecturii – s-a meritat să-i alocați din cea mai importantă resursă din câte există: timpul dvs. propriu.
Taman din acest motiv (astăzi, în era internaută, când avalanșa de informație este copleșitoare, când fiecare text scris anunță , în avans, pe lângă titlu și temă, inclusiv timpul de citire lasându-vă libertatea de a îl parcurge sau nu) semnatarul acestor rânduri se simte dator să vă ofere, în preambul, câteva explicații și detalii despre consistența, temele și subiectele abordate.
Înainte de toate, materialele care vor fi publicate sub titlul “ Rivali și competitori în antreprenoriatul românesc ”, nu au pretenția unor analize științifice. Cu atât mai mult a unor verdicte sau a unor judecăți de valoare. Treaba asta rămâne în sarcina profesioniștilor și a literaturii de specialitate. Substanța lor reprezintă opinia (nepărtinitoare și asumată) a autorului care își propune să aducă sub cupola conceptuală a termenului de Infotainment, povești din istoria, foarte îndepărtată sau foarte recentă, a companiilor, afacerilor autohtone și a antreprenorilor neaoși. Accentul este pus pe ideea de poveste, mai degrabă decât pe cea de istorie, cea din urmă presupunând o abordare mult mai tehnic-judicioasă. Mai e și faptul – deloc neglijabil – că AI-ul (încă) nu poate nara povești (aka istorii romanțate, cu feeling, empatie și umor-uman). Însă miza fundamentală a acestui concept editorial este una singură: reevaluarea percepției comune asupra antreprenoriatului și a antreprenorilor români. Vom problematiza, prin povești și istorii romanțate, rolul antreprenorului în societate, aportul său la dezvoltarea comunitară, de la ce se revendică, ce apăsări are – cum zice românul, laolaltă cu mărturii și dialoguri specifice. În rest, când vorbim despre Rivali și competitori în antreprenoriatul românesc, avem deja un areal imens de explorat. În articolul de față, vom puncta, foarte succinct, câteva repere ale antreprenoriatului, urmând ca la capătul articolului de față (mai mult introductiv) să anunțăm și următoarea temă a serialului.
Istorii etimologice și percepții aproape logice
Semantic vorbind, termenul de antreprenor a intrat în dicţionarul limbii române ca neologism, provenind din limba franceză („entrepreneur” – adică, întreprinzător, cel care întreprinde, organizează, rânduiește sau conduce o antrepriză).
Filiera lingvistică englezească (competitoare, se-nțelege, cu cea franțuzească) ne-a adus și ea în limbajul comun, mai cu seamă după 1989, termenul de business. În Dicţionarul explicativ al limbii române DEX, cuvântul business este definit drept “afacere”, fiind o „tranzacţie financiară comercială sau industrială bazată de obicei pe speculă sau pe speculaţii” sau „întreprindere cu rezultat favorabil” sau treabă importantă îndeletnicire, ocupaţie”.
Afacerea, la capătul unei explicații de manual, poate fi definită ca fiind un ansamblu de activităţi de combinare a resurselor avute la dispoziţie desfăşurate în urma identificării şi valorificării unor oportunităţi economice ţinând cont de riscurile mediului ambiant în scopul obţinerii de profit. Dacă ar fi să găsim o formulă împăciuitoare între cele două definiții, fără a avea pretenții academice, am putea spune că antreprenorul este persoana care îşi asumă riscul de antreprenoriat şi caută mijloace pentru organizarea unui business.
Cine sunt antreprenorii și de unde vin ei
Cale de câteva mii de ani, până la Revoluția Industrială, avangarda “antreprenorilor” a fost reprezentată de către meșteșugari, negustori, fermieri, arhitecți sau ingineri, mărețele edificii construite în acest interval (temple, cetăți, orașe, poduri, etc.) fiind rodul unor întreprinzători care au fost recompensați, la capătul eforturilor și cunoașterii lor specifice. Sigur, în ecuația vremurilor, retribuția putea fi pur și simplu una existențială și nu materială: de pildă, faptul de a fi lăsat în viață (dacă noul cuceritor considera că ai calitatea unui prizonier care știe meserie) acest fapt reprezenta, în sine, o super-recompensă.
În Dacia preromană, depășirea organizării de tip tribal laolaltă cu restructurarea economico-religioasă și impunerea (prin forța armelor) a unei autorități unice, a condus la o dezvoltare a meșteșugurilor și meșteșugarilor, în special a celor care fabricau instrumente de luptă (metalurgia fierului a început pe teritoriul României în jurul anului 800 î.e.n). A fi un bun armurier a reprezentat, cale de milenii, ceea ce, astăzi, constituie a fi un bun IT-ist (un avantaj de a capitaliza realitatea imediată), totul în contextul în care, pe atunci, armele (calitatea lor) puteau aduce beneficii semnificative comunității și căpeteniilor care le patronau.
Pe scurt, preoții și vracii, armurierii, ceramiștii, arhitecții, inginerii, etc. au fost strămoșii antreprenorilor din spațiul geto-dac. Și nu numai ! Exemplele unor astfel de antreprenori avant la lettre traversează istoria și timpurile, din Grecia Antică (Arhimede, Fidias, Pitagora, Heron, etc.) în anii de glorie ai imperiului Roman (Rabirius, Apolodor din Damasc), iar de acolo, mai departe, din Evul Mediu (Mondino de Luzzi, Jean Buridan) până în zorii Renașterii (Michelangelo, Leonardo da Vinci)
Era modernă a antreprenoriatului și Revoluțiile Industriale
Adevărata eră modernă a antreprenoriatului începe cu secolul XVIII, odată cu revoluția industrială din Anglia, mai exact cu anul de grație 1775, dată în care James Watt (matematician, inventator și inginer scoțian) pune bazele parteneriatului cu Matthew Boulton (argintar, inginer și inventator englez) pentru exploatarea patentului motorului cu aburi și dezvoltarea industriei textile.
Anul 1775 coincide cu debutul Războiului de Independență al SUA, iar pe plan comercial este anul în care, tot acolo, apare prima companie joint-stock (societate pe acțiuni ) 100% americană. Comparativ, la noi, abia în 1840, în Muntenia, apare primul cod comercial tradus după cel francez în care reglementarea unei societăți pe acțiuni este redactată exact așa:
„Tovărăşia anonimă (fără nume) nu este sub nume tovărăşesc, adică nu se arată prin numele nici unuia din tovarăşi” (Marian Bratiș: Constituirea Societății Comerciale pe Acțiuni, editura Hamangiu) . Cert este că, la nivel global, valoarea socială semnificativă a antreprenoriatului modern se dezvoltă treptat în Marea Britanie (Anglia era considerată, pe atunci, “atelierul lumii”), ulterior SUA preluând ștafeta, mai ales după anul 1865, perioadă care prefigurează valul consistent de emigranți care a catapultat economia lumii noi.
În România, Prima Revoluție Tehnologică survine cu un decalaj semnificativ, cauzele întârzierii fiind multiple: inexistența unui stat centralizat, predominarea până târziu a iobagiei (1848 în Transilvania, 1864 în România) plus multe altele. Totuși, este de menționat dezvoltarea industriei extractive, (în 1857 se realizează primele puțuri de exploatare a petrolului, iar la Ploiești se construiește prima rafinărie din țară și cea de-a treia din lume, în timp ce Bucureștiul este primul oraș din lume iluminat cu petrol) A Doua Revoluție Industrială (secolul XIX) este legată de apariția unei noi surse de energie: electricitatea, descoperire care angrenează apariția primelor motoare cu ardere internă, dezvoltarea industriei oțelului, industriei chimice, nașterea industriei de telecomunicații (invenția telegrafului și a telefonului), primele automobile și avioane, laolaltă cu transformarea industriei petrolifere
A Treia Revoluție Industrială (secolul XX) este catalizată de energia nucleară, voga electronicii (tranzitorii, microcipurile), biotehnologia, invenția computerelor, era automatizării și a primilor roboți industriali.
În sfârșit, A Patra Revoluție Industrială debutează în zorii mileniului 3 (secolul XXI) odată cu apariția internetului, singura revoluție industrială care nu își are rădăcinile în noi forme de energie, ci în proximitatea tehnologiei într-un segment inovator denumit digitalizare. Cum nimic nu stă pe loc, iar totul evoluează din ce în ce mai rapid, se poate vorbi chiar despre iminența unei A Cincea Revoluții Industriale care stă sub zodia AI-ului, a realității augmentate, a nanotehnologiei, a computerelor cuantice și a simbiozei dintre om și mașină.
Dacă în spațiul românesc primele revoluții tehnologice au descins cu întârziere (după anul 1859, de pildă, cum am menționat mai sus, în spațiu valah abia se puneau, timid, bazele industriei capitaliste) cele mai recente valuri industriale au fost asimilate mai rapid grație vitezei de comunicare a informației și a globalizării.
De-a lungul tuturor revoluțiilor industriale care se întrepătrund (de fapt, fiecare revoluție industrială predă ștafeta celeilalte), dar mai cu seamă, primelor două (fondatoarele antreprenoriatului modern), tributul legitim trebuie adus inventatorilor, acești veritabili conchistadori ai progresului uman. De bună seamă, lumea în general (și lumea antreprenorială, în special) ar fi arătat altfel fără Henry Ford, Tesla, Fleming, Edison, Rudolf Diesel, dar și fără Traian Vuia, Henri Coandă, Emil Racoviță, Petrache Poenaru, Ana Aslan, Grigore Antipa, etc.
Antreprenoriatul în era modernă
Odată cu dezvoltarea și apariția marilor corporații, laolaltă cu implicarea guvernelor și a Statului, (cu aportul lui major în crearea de infrastructuri – dar și marele dușman latent al antreprenorului), rolul “omului de afaceri” a căpătat valori sociale semnificative.
Sârșitul secolului XIX și începutul secolului XX aduce apariția unei noi specii de antreprenor, și anume: antreprenorul social (ONG-urile alături de alte organizații lucrative care au drept scop binele comunitar), prilej cu care, conceptul generic de antreprenor capătă valențe noi. În acest context nu doar rapoartele financiare sunt în chip absolut relevante pentru o companie, ci acestea vin la pachet și cu un anumit tip de etică și responsabilitate socială (dintr-o dată, mediul format din partenerii de afaceri, clientela, calitatea afilierilor, valoarea angajaților, capătă valori la fel de importante precum cifra de afaceri) În sfârșit, n-am fi putut să ne apropiem de tema centrală a acestor serii de materiale jurnalistice fără să contextualizam puțin fascinanta lume a antreprenoriatului. Cert este că aceasta a progresat, s-a emancipat și a evoluat catalizată de o necontenită concurență. O face și astăzi într-o perpetuă căutare a formelor legale care s-o legitimeze. Conform portalului economic statista.com, în anul 2021 erau listate, în lume, aproape 334 de milioane de firme. În articolul viitor vom deschide cutia Pandorei narând poveștile epice a unor companii care au făcut istorie în spațiul valah și a căror temă comună poate fi narată sub forma următoarei vorbe de duh: „Fiecare trebuie să creadă în ceva. Eu cred că o să-mi iau încă o bere !”
Până atunci, încheiem cu un citat care-i aparține lui Peter Drucker, fondatorul managementului modern: “Cel mai bun mod de a prezice viitorul este să-l creezi!”