Business News

Calendarul obligațiilor fiscale din luna aprilie. Toate declarațiile care trebuie depuse, inclusiv Decontul de TVA – Formularul 300

29 martie 2024, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Termene.ro vă ajută, cu ajutorul datelor de la ANAF, să vă organizați programul astfel încât să nu uitați de următoarele date care sunt importante pentru depunerea de către persoane juridice și de persoane fizice a unor declarații fiscale:

Link util: Formulare fiscale ordonate după număr:

Din calendarul fiscal al ANAF pe luna aprilie se orbservă câteva date mai importante:

Pe 22 aprilie – Depunerea notificării pentru aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare.

Pe 25 aprilie – Depunerea „Declarației privind sumele rezultate din ajustarea/corecţia ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată – Formularul 307”

Tot joi, 25 aprilie are loc depunerea „Decontului de taxă pe valoarea adăugată – Formularul 300”

5 aprilie (vineri)

Obligația fiscală

După caz, contribuabilii depun următoarele formulare:

Formularul 010 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică.

Formularul 013 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru contribuabilii nerezidenţi care desfăşoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente.

Formularul 015 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru contribuabilii nerezidenţi care nu au sediu permanent în România

Formularul 016 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România

Formularul 020 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice române şi străine care deţin cod numeric personal.

Formularul 030 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru persoanele fizice care nu deţin cod numeric personal.

Formularul 040 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru instituţiile publice.

Formularul 070 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere.
sau

Formularul 700 – Declaraţie pentru înregistrarea/modificarea în mediu electronic a menţiunilor ulterioare înregistrării fiscale, precum şi pentru radierea înregistrării fiscale.

Categoria de contribuabili;

Contribuabilii înregistraţi în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul şi care au efectuat o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, fiind astfel obligaţi să îşi modifice perioada fiscală, devenind plătitori de TVA lunar.

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art. 322 și OPANAF 1699/2021

10 aprilie (miercuri)

Obligația fiscală

Formularul 010 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică.

Formularul 020 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice române şi străine care deţin cod numeric personal.

Formularul 070 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere.
sau
Formularul 700 – Declaraţie pentru înregistrarea/modificarea în mediu electronic a menţiunilor ulterioare înregistrării fiscale, precum şi pentru radierea înregistrării fiscale. Persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depăşit plafonul de scutire şi care doresc să fie scoase din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA.

Categoria de contribuabili;

Persoanele impozabile, neînregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care au depăşit plafonul de scutire şi au obligaţia înregistrării în scopuri de TVA.

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art.310 alin.(7)art. 316 alin. (1), lit.b) și OPANAF 1699/2021

Tot miercuri, 10 aprilie

Obligația fiscală

Formularul 010 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică.

Formularul 016 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România.

Formularul 020 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice române şi străine care deţin cod numeric personal.

Formularul 070 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere.
sau
Formularul 700 – Declaraţie pentru înregistrarea/modificarea în mediu electronic a menţiunilor ulterioare înregistrării fiscale, precum şi pentru radierea înregistrării fiscale.

Categoria de contribuabili;

Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care optează pentru aplicarea regimului special pentru agricultori.

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art.3151 alin.(1) lit c) şi d) și OPANAF 1699/2021

15 aprilie (luni)

Obligația fiscală

Formularul – 010 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică

Formularul – 700 – Declaraţie pentru înregistrarea/modificarea în mediu electronic a menţiunilor ulterioare înregistrării fiscale, precum şi pentru radierea înregistrării fiscale

Categoria de contribuabili

Persoanele juridice care au îndeplinit la sfârşitul anului precedent condiţiile prevăzute la art 47 din Legea nr.227/2015

Baza legală este prevăzută în:

Legea nr.227/2015 art.55 alin.(2) și OPANAF 1699/2021

Tot luni, 15 aprilie

Obligația fiscală

Depunerea situației eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, destinat rulării în țigarete/alte tutunuri de fumat în luna … anul … –
Anexa nr.4 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

Categoria de contribuabili

Antrepozitarii autorizaţi, destinatarii înregistraţi sau importatorii autorizaţi pentru produse din grupa tutunului prelucrat.

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art.354 alin. (8) și HG 1/2016 titlul VIII pct.13 alin.(1)

Tot luni, 15 aprilie

Obligația fiscală

Depunerea situației eliberărilor pentru consum de țigarete/țigări și țigări de foi în luna … anul … – Anexa nr.3 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

Categoria de contribuabili;

Antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați sau importatorii autorizați pentru produse din grupa tutunului prelucrat

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art.354 alin.(8) și. HG 1/2016 titlul VIII pct.13 alin.(1)

Tot luni, 15 aprilie

Obligația fiscală

Depunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/utilizările de produse accizabile și livrările de produse finite rezultate în luna … anul …, pentru luna precedentă – Anexa nr.26 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

Categoria de contribuabili;

Operatorii economici care dețin autorizații de utilizator final (produse energetice)

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art.394 și art.398 și. HG 1/2016 titlul VIII pct.63 și pct.97 alin.(1)

Tot luni, 15 aprilie

Obligația fiscală

Depunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/utilizările de produse accizabile și livrările de produse finite rezultate în luna …, pentru luna precedentă – Anexa nr.26 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

Categoria de contribuabili;

Operatorii economici care dețin autorizație de utilizator final (alcoolul etilic și a produse alcoolice)

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art.397 și. HG 1/2016 titlul VIII pct.85

Tot luni, 15 aprilie

Obligația fiscală

Depunerea

Situației centralizatoare privind achizițiile/importurile de produse accizabile pentru luna precedentă – Anexa nr.19 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

Categoria de contribuabili;

Destinatarii înregistrați pentru achizițiile și livrările de produse accizabile

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art.375 alin.(1) și HG 1/2016 titlul VIII pct.46 alin.(2)

Tot luni, 15 aprilie

Obligația fiscală

Depunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de alcool și băuturi spirtoase pentru luna precedentă – Anexa nr.12 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

Categoria de contribuabili;

Antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art. 367 alin.(1) lit.l) și. HG 1/2016 titlul VIII pct.39 alin.(2)

Tot luni, 15 aprilie

Obligația fiscală

Depunerea

Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de vinuri/bauturi fermentate/produse intermediare pentru luna precedentă – Anexa nr.13 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

Categoria de contribuabili;

Obligația fiscală

Antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art. 367 alin.(1) lit.l) și. HG 1/2016 titlul VIII pct.39 alin.(2)

Tot luni, 15 aprilie

Obligația fiscală

Depunerea

Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de bere pentru luna precedentă – Anexa nr.14 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

Categoria de contribuabili;

Antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art. 367 alin.(1) lit.l) și HG 1/2016 titlul VIII pct.39 alin.(2)

Obligația fiscală

Tot luni, 15 aprilie

Obligația fiscală

Depunerea

Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție tutunuri prelucrate pentru luna precedentă – Anexa nr.15 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

Categoria de contribuabili

Antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art. 367 alin.(1) lit.l) și HG 1/2016 titlul VIII pct.39 alin.(2)

Tot luni, 15 aprilie

Tot luni, 15 aprilie

Depunerea

Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de produse energetice pentru luna precedentă – Anexa nr.16 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

Categoria de contribuabili

Antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art. 367 alin.(1) lit.l) și. HG 1/2016 titlul VIII pct.39 alin.(2)

Tot luni, 15 aprilie

Obligația fiscală

Depunerea

Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de depozitare pentru luna precedentă – Anexa nr.17 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

Categoria de contribuabili;

Antrepozitarii autorizați pentru depozitare produse accizabile

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art. 367 alin.(1) lit.l) și HG 1/2016 titlul VIII pct.39 alin.(2)

Tot luni, 15 aprilie

Obligația fiscală

Depunerea jurnalelor pentru luna precedentă privind livrările de combustibil destinat utilizării exclusiv pentru aviație – Anexa nr.29 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal sau navigație – Anexa nr.31 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

Categoria de contribuabili;

Antrepozitarii autorizați pentru producție/ depozitare

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art.399 alin.(1) lit.a) și lit.b) și. HG 1/2016 titlul VIII pct.92 alin.(2), pct. 93 alin.(9) și (11)

Tot luni, 15 aprilie

Obligația fiscală

Depunerea jurnalelor pentru luna precedentă privind achizițiile/ livrările de combustibil destinat utilizării exclusiv pentru aviație – Anexa nr.30 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal sau navigație – Anexa nr.32 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

Categoria de contribuabili;

Antrepozitarii autorizați pentru depozitare

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art.399 alin.(1) lit.a) și lit.b) și. HG 1/2016 titlul VIII pct.92 alin.(2), pct. 93 alin.(9) și (11)

Tot luni, 15 aprilie

Obligația fiscală

Depunerea

Situației privind livrările de produse accizabile în luna … anul … pentru luna precedentă – Anexa nr.21 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

Categoria de contribuabili

Operatorii economici care dețin autorizații de expeditor înregistrat

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art.383 alin.(3) și. HG 1/2016 titlul VIII pct.52 alin.(3)

Tot luni, 15 aprilie

Obligația fiscală

Depunerea

Evidenței achiziționării, utilizării deteriorării, distrugerii și returnării marcajelor pentru luna precedentă – Anexa nr.42 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal.

Categoria de contribuabili

Antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați și importatorii autorizați de produse supuse marcării

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art.424 alin.(5) și. HG 1/2016 titlul VIII pct.152 alin.(2)

22 aprilie (luni)

Obligația fiscală

Depunerea notificării pentru aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare.

Este vorba de:

Formularul 010 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică.
Formularul 016 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România.
Formularul 020 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice române şi străine care deţin cod numeric personal.
Formularul 040 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru instituţiile publice.
Formularul 070 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere.
sau
Formularul 700 – Declaraţie pentru înregistrarea/modificarea în mediu electronic a menţiunilor ulterioare înregistrării fiscale, precum şi pentru radierea înregistrării fiscale.

Categoria de contribuabili;

Pentru intrarea, prin opţiune, în sistemul TVA la încasare, până la data de 20 inclusiv a lunii anterioare începerii perioadei fiscale din care va aplica sistemul TVA la încasare – persoanele impozabile care în anul precedent au realizat o cifră de afaceri care nu depăşeşte plafonul de 4.500.000 lei şi nu au aplicat sistemul TVA la încasare în anul precedent, cu condiţia ca la data exercitării opţiunii să nu fi depăşit plafonul pentru anul în curs.

Pentru intrarea, prin opţiune, în sistem, de către persoanele impozabile care se înregistrează în scopuri de TVA în cursul anului, fie începând cu data înregistrării în scopuri de TVA, fie ulterior în cursul anului înregistrării în scopuri de TVA.

Pentru ieşirea din sistem, prin depăşirea plafonului de 4.500.000 lei, până la data de 20 inclusiv a lunii următoare perioadei fiscale în care persoana impozabilă a depăşit plafonul – persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare şi care depăşesc plafonul

Pentru ieşirea din sistem, prin opţiune, între data de 1 şi 20 ale oricărei luni – persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare şi care nu depăşesc în cursul unui an plafonul de 4.500.000 lei, dar care renunţă la aplicarea sistemului respectiv.

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art.282 alin.(5) și OPANAF 1699/2021

25 aprilie (joi)

Obligația fiscală

Depunerea

Declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat – Formularul 100 –

Categoria de contribuabili;
cei care depun lunar
– contribuabilii care au următoarele obligaţii de plată la bugetul de stat:
– impozit pe venitul persoanelor fizice: impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice, impozit pe veniturile din dobânzi, impozit pe veniturile din premii, impozit pe veniturile din jocuri de noroc, impozit pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, impozit pe veniturile din pensii, impozit pe veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, impozit pe veniturile din arendarea bunurilor agricole, impozit pe veniturile din alte surse, datorat de persoanele fizice;
– impozit pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi;
– taxa anuală de autorizare a jocurilor de noroc;
– alte obligaţii de plată lunare prevăzute în OPANAF 587/2016 la anexa 4, cap. I, pct. 1, subpct. 1.1.
– trimestrial
– contribuabilii care au următoarele obligaţii de plată la bugetul de stat:
– plăţi anticipate, în contul impozitului pe profit anual;
– impozit pe veniturile microîntreprinderilor;
– redevenţe miniere şi petroliere;
– impozit pe veniturile realizate de persoanele fizice dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil potrivit titlului II din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
– impozit pe veniturile obţinute de persoanele fizice dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil potrivit Legii nr.170/2016;
– impozit pe veniturile realizate de persoanele fizice dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil potrivit titlului III din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
– alte obligaţii de plată trimestriale prevăzute în OPANAF 587/2016 la anexa 4, cap. I, pct. 1, subpct. 1.2.
– alte termene
– contribuabilii care au următoarele obligaţii de plată la bugetul de stat:
– pentru plăţile anticipate aferente trimestrului IV, în cazul contribuabililor care declară şi plătesc impozit pe profit anual;
– în cazul impozitului pe profit datorat de contribuabilii care au optat pentru anul fiscal diferit de anul calendaristic;
– alte obligaţii de plată prevăzute în OPANAF 587/2016 la anexa 4, cap. I, pct. 1, subpct. 1.3.
(vezi instrucţiunile de completare din formular)

Baza legală este prevăzută în:

OPANAF 587/2016 cu modificările şi completările ulterioare

Tot joi, 25 aprilie

Obligația fiscală

Depunerea Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate
– Formularul 112

Categoria de contribuabili;

Lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare pentru care se plătesc veniturile, de persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, instituţiile/entităţile prevăzute la art. 101 alin. (1), art. 136 lit. d) – f) şi art. 153 alin. (1) lit. f) – f3 din Codul fiscal, precum şi persoanele fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidenţa legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte;

Până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, venituri realizate în baza unor contracte de activitate sportivă, arendă, din asocieri cu persoane juridice contribuabili potrivit titlurilor II şi III din Codul fiscal sau Legii nr. 170/2016, pentru care impozitul se reţine la sursă, de plătitorii de venituri prevăzuţi la art. 681 alin. (2), art. 72 alin. (2), art. 84 alin. (8), art. 101 alin. (1), art. 125 alin. (8) – (9) din Codul fiscal.

Legea 227/2015 art.147 alin.(1) și OPANAF 165/2023

– trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului, de plătitorii de venituri din salarii şi asimilate salariilor prevăzuţi la art. 80 alin. (2) din Codul fiscal, în calitate de angajatori sau de persoane asimilate angajatorului;

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art.147 alin.(4) și OPANAF 165/2023

Tot joi, 25 aprilie

Obligația fiscală

Depunerea Declaraţiei privind veniturile sub formă de salarii şi asimilate salariilor din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România – Formularul 224

Categoria de contribuabili

Persoanele fizice care îşi desfăşoară activitatea în România, obţin venituri sub formă de salarii sau asimilate salariilor de la angajatori care nu au sediu social, sediu permanent sau reprezentanţă în România şi care datorează contribuţiile sociale obligatorii pentru salariaţii lor şi care nu au încheiat cu angajatorul un acord referitor la obligaţia declarării şi plăţii contribuţiilor sociale obligatorii.

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art. 82 alin.(2) OPANAF 3780/2017

Tot joi, 25 aprilie

Obligația fiscală

Depunerea Decontului de taxă pe valoarea adăugată – Formularul 300

Categoria de contribuabili

Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de TVA conform art. 316 Legea 227/2015 lunar, trimestrial, semestrial, anual, după caz (vezi instrucţiunile de completare din formular)

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art.323 alin.(1) și OPANAF 1253/2021

Tot joi, 25 aprilie

Obligația fiscală

Depunerea Decontului special de taxa pe valoarea adăugată pentru luna precedentă – Formularul 301

Categoria de contribuabili;

Persoanele menţionate în instrucţiunile de completare a formularului, pentru fiecare secţiune.

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art.324 alin.(2) și OPANAF 592/2016

Tot joi, 25 aprilie

Obligația fiscală

Depunerea

Declarației privind sumele rezultate din ajustarea/corecţia ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată – Formularul 307

Categoria de contribuabili;

Persoana impozabilă beneficiară a transferului de active prevăzut la art. 270 alin. (7) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal dacă nu este înregistrată în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal şi nici nu se înregistrează în scopuri de TVA ca urmare a transferului;

Locatarul/utilizatorul activelor corporale fixe achiziţionate printr-un contract de leasing, dacă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor are loc după scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA a locatarului/utilizatorului în baza prevederilor art. 310 alin. (7) din Codul fiscal ;

Persoana impozabilă pentru care înregistrarea în scopuri de TVA a fost anulată conform art. 316 alin. (11) lit. a) – e) sau h) din Codul fiscal, care a efectuat ajustări incorecte sau nu a efectuat ajustările de taxă aferentă bunurilor de capital;

Persoana impozabilă pentru care înregistrarea în scopuri de TVA a fost anulată conform art. 316 alin. (11) lit. g) din Codul fiscal.

Baza legală este prevăzută în:

OPANAF 793/2016

Tot joi, 25 aprilie

Obligația fiscală

Depunerea

Declarației privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art.316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal – Formularul 311

Categoria de contribuabili;

Persoanele impozabile al căror cod de TVA a fost anulat conf. Art. 316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea nr.227/2015 şi care efectuează în perioada în care nu au cod valid de TVA, livrări şi/sau achiziţii /prestări de bunuri/ servicii care sunt obligate la plata TVA

Baza legală este prevăzută în:

OPANAF 188/2018

Tot joi, 25 aprilie

Obligația fiscală

Depunerea Declarației recapitulative privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare – Formularul 390 VIES

Categoria de contribuabili;

Contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA conform art. 316 sau 317 din Legea 227/2015, pentru următoarele operaţiuni:
a) livrările intracomunitare scutite de taxă în condiţiile prevăzute la art. 294 alin. (2) lit. a) şi d) din Codul fiscal, pentru care exigibilitatea taxei a luat naştere în luna calendaristică respectivă;
b) livrările de bunuri efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare prevăzute la art. 276 alin. (5) din Codul fiscal efectuate în statul membru de sosire a bunurilor şi care se declară drept livrări intracomunitare cu cod T, pentru care exigibilitatea de taxă a luat naştere în luna calendaristică respectivă;
c) prestările de servicii prevăzute la art. 278 alin. (2) din Codul fiscal efectuate în beneficiul unor persoane impozabile nestabilite în România, dar stabilite în Uniunea Europeană, altele decât cele scutite de TVA în statul membru în care acestea sunt impozabile, pentru care exigibilitatea de taxă a luat naştere în luna calendaristică respectivă;
d) achiziţiile intracomunitare de bunuri taxabile, pentru care exigibilitatea de taxă a luat naştere în luna calendaristică respectivă;
e) achiziţiile de servicii prevăzute la art. 278 alin. (2) din Codul fiscal, efectuate de persoane impozabile din România care au obligaţia plăţii taxei conform art. 307 alin. (2), pentru care exigibilitatea de taxă a luat naştere în luna calendaristică respectivă, de la persoane impozabile nestabilite în România, dar stabilite în Uniunea Europeană;
f) livrările intracomunitare de bunuri prevăzute la art. 3151 alin. (8) lit. c) şi d) din Codul fiscal, pentru care exigibilitatea taxei a luat naştere în luna calendaristică respectivă.

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art. 325 și OPANAF 705/2020

Tot joi, 25 aprilie

Obligația fiscală

Depunerea Declaraţiei informative privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, aferente lunii precedente – Formularul 208

Categoria de contribuabili;

Notarii publici

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art.113 și OPANAF 1022/2562/2016 cu modificările şi completările ulterioare

Tot joi, 25 aprilie

Obligația fiscală

Depunerea

Cererii de restituire a accizelor în cazul vânzărilor la distanţă, pe trimestrul precedent – Anexa nr.39 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

Categoria de contribuabili

Vânzătorii pentru livrările efectuate în cadrul vânzării la distanţă

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art.417 alin.(1) și HG 1/2016 titlul VIII pct.139 alin.(21)

30 aprilie (marți)

Obligația fiscală

Depunerea

Cererii de restituire a accizelor în baza prevederilor art.395 din Codul fiscal – Anexa nr.27 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

Categoria de contribuabili;

Beneficiarii scutirilor de accize (instituţii, organizaţii)

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art. 395 și HG 1/2016 titlul VIII pct.75 alin.(5)

Tot marţi, 30 aprilie

Obligația fiscală

Depunerea

Declaraţie specială de TVA (VAT Return One Stop Shop) – Formular 398

Categoria de contribuabili;

– Potrivit art.314 alin.(7) din Codul fiscal (regimul Non-UE), până la sfârşitul următoarei luni după încheierea fiecărui trimestru calendaristic, persoana impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană trebuie să depună la organul fiscal competent, prin mijloace electronice, o declaraţie specială de TVA, potrivit modelului stabilit în anexa III la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/194 al Comisiei din 12 februarie 2020 de stabilire a normelor detaliate de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 904/2010 al Consiliului în ceea ce priveşte regimurile speciale pentru persoanele impozabile care prestează servicii către persoane neimpozabile şi care efectuează vânzări de bunuri la distanţă şi anumite livrări interne de bunuri, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 40 din 13 februarie 2020, indiferent dacă au fost sau nu prestate servicii pentru care se utilizează regimul special reglementat de acest articol, în perioada fiscală de raportare.

– Potrivit art.315 alin.(6) din Codul fiscal (regimul UE), până la sfârşitul următoarei luni după încheierea fiecărui trimestru calendaristic, persoana impozabilă trebuie să depună la organul fiscal competent, prin mijloace electronice, o declaraţie specială de TVA, potrivit modelului stabilit în anexa III din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/194, indiferent dacă au fost sau nu efectuate livrări de bunuri sau dacă au fost sau nu prestate servicii pentru care se utilizează regimul special reglementat de acest articol.

– Potrivit art.3152 alin.(18) din Codul fiscal (regimul special pentru vânzarea la distanţă de bunuri importate din teritorii terţe sau ţări terţe/schema de import), în cazul în care România este statul membru de înregistrare, persoana impozabilă care utilizează acest regim special sau intermediarul acesteia trebuie să depună, prin mijloace electronice, o declaraţie specială de TVA pentru fiecare lună, potrivit modelului stabilit în anexa III din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/194, indiferent dacă au fost sau nu efectuate vânzări la distanţă de bunuri importate din teritorii terţe sau ţări terţe în perioada fiscală de raportare. Declaraţia specială de TVA se depune până la sfârşitul următoarei luni după încheierea perioadei fiscale acoperite de declaraţie.

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art.314 alin.(7),art.315 alin.(6) art.3152 alin.(18) și OPANAF 1387/2021

Tot marţi, 30 aprilie

Obligația fiscală

Depunerea

Declaraţiei informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA – aferente perioadei de raportare precedente (luna, trim. etc. ; perioada de raportare este cea declarată pentru depunerea decontului de TVA, prevăzută la art.322 din Legea nr.227/2015) – Formularul 394

Categoria de contribuabili;

Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România conform art. 316 din Codul fiscal, pentru livrările de bunuri/prestările de servicii taxabile în România pentru care persoana obligată la plata taxei este furnizorul/prestatorul conform art. 307 alin. (1) sau (7) din Codul fiscal sau beneficiarul conform art. 331 din Codul fiscal;

Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România conform art. 316 din Codul fiscal, care realizează achiziţii de bunuri sau servicii taxabile pentru care locul livrării/prestării este în România conform art. 275, respectiv art. 278 din Codul fiscal, inclusiv achiziţiile pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA conform art. 307 alin. (2), (3), (5) şi (6) şi art. 331 din Codul fiscal, indiferent de data la care intervine exigibilitatea taxei.

Baza legală este prevăzută în:

OPANAF 3769/2015

Tot marţi, 30 aprilie

Obligația fiscală

Depunerea Decontului privind accizele pentru anul precedent – Formularul 120

Categoria de contribuabili

Operatorii economici plătitori de accize

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art.346 alin.(4) şi art.445 lit.c) și OPANAF 3386/2016

Tot marţi, 30 aprilie

Obligația fiscală

D406 declaraţia informativă SAF-T

Categoria de contribuabili;

Contribuabilii încadraţi în categoria marilor contribuabili la data de 1 ianuarie 2022, care au făcut parte din această categorie şi în anul 2021, pentru alte informaţii decât cele privind secţiunile „Stocuri” şi „Active”.

Contribuabilii încadraţi în categoria mari contribuabili la data de 1 ianuarie 2022, care nu au făcut parte din această categorie în anul 2021 pentru alte informaţii decât cele privind secţiunile „Stocuri” şi „Active”.

Contribuabilii încadraţi în categoria contribuabili mijlocii la data de 31 decembrie 2021. Obligaţia de depunere a Declaraţiei informative D406 începe de la data de 1 ianuarie 2023, care reprezintă data de referinţă pentru contribuabilii mijlocii.

Baza legală este prevăzută în:

OPANAF 1783/2021

Tot marţi, 30 aprilie

Obligația fiscală

395 – Declaraţie informativă privind trimiterile poştale contra ramburs efectuate de către furnizorii de servicii poştale pe teritoriul naţional

Categoria de contribuabili;

Persoanele autorizate pentru activitatea de furnizare a serviciilor poştale pentru trimiterile poştale contra ramburs efectuate pe teritoriul naţional. (serviciu de trimitere contra ramburs = serviciul poştal a cărui particularitate constă în achitarea de către destinatar expeditorului, prin intermediul reţelei poştale, a contravalorii bunului care face obiectul trimiterii poştale înregistrate)

Baza legală este prevăzută în:

Art. 59 alin. (21) (255), (3) şi (4) din Legea nr. 207/2015 și OPANAF 1644/2022

Obligații fiscale la 30 de zile

Obligația fiscală

Depunerea formularului „Chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la sosirea în România”

Se depune de persoana fizică sosită în România care are o ședere în statul român o perioadă sau mai multe perioade care depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat.

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art.230 și OMFP 1099/2016

Depunerea formularului „Chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la plecarea din România”

Categoria de contribuabili;

Se depune de persoana fizică rezidentă în România, precum și persoana fizică nerezidentă care pleacă din țară pentru o perioadă sau mai multe perioade de ședere în străinătate care depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive.

Legea 227/2015 art.230 și OMFP 1099/2016

Depunerea declarațiilor:

– Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică

– Formularul 010 sau

-Declaraţie pentru înregistrarea/modificarea în mediu electronic a menţiunilor ulterioare înregistrării fiscale, precum şi pentru radierea înregistrării fiscale
– Formularul electronic 700, după caz. – 010

Categoria de contribuabili;

Se completează şi se depune de către:

– persoanele juridice române;
– asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică; – deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, persoane juridice române;
– reprezentanţii legali, desemnaţi potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, aprobată prin Legea nr. 184/2015, ai deţinătorilor autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care nu sunt persoane juridice române.

Baza legală este prevăzută în:

Legea 207/2015 art. 82 alin.(6), art.88 alin.(1) și. OPANAF nr.1699/2021

Obligații fiscale

– Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice române şi străine care deţin cod numeric personal – Formularul 020 sau
– Declaraţie pentru înregistrarea/modificarea în mediu electronic a menţiunilor ulterioare înregistrării fiscale, precum şi pentru radierea înregistrării fiscale – Formularul electronic 700, după caz.

– 020 – se completează şi se depune de către persoanele fizice române şi străine, care deţin cod numeric personal, altele decât persoanele fizice care desfăşoară activităşi economice în mod independent sau exercită profesii libere.

– Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere – Formularul 070 sau

– Declaraţie pentru înregistrarea/modificarea în mediu electronic a menţiunilor ulterioare înregistrării fiscale, precum şi pentru radierea înregistrării fiscale – Formularul electronic 700, după caz.

– 070 – se completează şi se depune de către persoanele fizice române sau străine care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, în conformitate cu prevederile legale.

Obligații fiscale

Depunerea

Declaraţiei privind veniturile estimate pentru asocierile fără personalitate juridică şi entităţi supuse regimului transparenţei fiscale – Formularul 223

Categoria de contribuabili;

Declarația se depune de:
– asocierile fără personalitate juridică, constituite între persoane fizice care realizează venituri din activităţi independente – activităţi de producţie, comerţ, prestări de servicii şi profesii liberale, inclusiv din activităţi adiacente, venituri din activităţi agricole pentru care venitul net anual se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, precum şi venituri din silvicultură şi piscicultură;

– persoanele fizice care obţin venituri dintr-o activitate desfăşurată într-o formă de organizare cu personalitate juridică, constituită potrivit legii speciale, societate profesională cu răspundere limitată şi care este supusă regimului transparenţei fiscale, potrivit legii.

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art 120 alin.(3) și OPANAF 3780/2017

1 aprilie (luni)

Obligația fiscală

Depunerea Declaraţiei informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional aferente perioadei de raportare precedente (luna, trim. etc. ; perioada de raportare este cea declarată pentru depunerea decontului de TVA, prevăzută la art.322 din Legea nr.227/2015) – Formularul 394

Categoria de contribuabili;

Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România conform art. 316 din Codul fiscal, pentru livrările de bunuri/prestările de servicii taxabile în România pentru care persoana obligată la plata taxei este furnizorul/prestatorul conform art. 307 alin. (1) sau (7) din Codul fiscal sau beneficiarul conform art. 331 din Codul fiscal;

Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România conform art. 316 din Codul fiscal, care realizează achiziţii de bunuri sau servicii taxabile pentru care locul livrării/prestării este în România conform art. 275, respectiv art. 278 din Codul fiscal, inclusiv achiziţiile pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA conform art. 307 alin. (2), (3), (5) şi (6) şi art. 331 din Codul fiscal, indiferent de data la care intervine exigibilitatea taxei.

Baza legală este prevăzută în:

OPANAF 3769/2015

Tot pe 1 aprilie

Obligația fiscală

D406 – declaraţia informativă SAF-T

Categoria de contribuabili;

Contribuabilii încadraţi în categoria marilor contribuabili la data de 1 ianuarie 2022, care au făcut parte din această categorie şi în anul 2021, pentru alte informaţii decât cele privind secţiunile „Stocuri” şi „Active”.
Contribuabilii încadraţi în categoria mari contribuabili la data de 1 ianuarie 2022, care nu au făcut parte din această categorie în anul 2021 pentru alte informaţii decât cele privind secţiunile „Stocuri” şi „Active”.
Contribuabilii încadraţi în categoria contribuabili mijlocii la data de 31 decembrie 2021. Obligaţia de depunere a Declaraţiei informative D406 începe de la data de 1 ianuarie 2023, care reprezintă data de referinţă pentru contribuabilii mijlocii.

Baza legală este prevăzută în:

OPANAF 1783/2021

Tot pe 1 aprilie

Obligația fiscală

395 – Declaraţie informativă privind trimiterile poştale contra ramburs efectuate de către furnizorii de servicii poştale pe teritoriul naţional

Categoria de contribuabili;

Persoanele autorizate pentru activitatea de furnizare a serviciilor poştale pentru trimiterile poştale contra ramburs efectuate pe teritoriul naţional. (serviciu de trimitere contra ramburs = serviciul poştal a cărui particularitate constă în achitarea de către destinatar expeditorului, prin intermediul reţelei poştale, a contravalorii bunului care face obiectul trimiterii poştale înregistrate)

Baza legală este prevăzută în:

Art. 59 alin. (21) – (25), (3) şi (4) din Legea nr. 207/2015 OPANAF 1644/2022

luni 1 aprilie

Obligația fiscală

Depunerea Cererii de restituire a accizelor în baza prevederilor art.395 din Codul fisca – (Anexa nr.27 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal)

Categoria de contribuabili;

Beneficiarii scutirilor de accize (instituţii, organizaţii)

Baza legală este prevăzută în:

Legea 227/2015 art. 395 și HG 1/2016 titlul VIII pct.75 alin.(5)

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro