Etichetarea „De Origine România – DOR” pentru promovarea produselor românești, propusă într-un nou proiect legislativ
În Articol
O inițiativă parlamentară prevede etichetarea voluntară a produselor agroalimentare realizate din materii prime autohtone cu eticheta „De Origine România – DOR”. Beneficiul celor care se califică și doresc acest calificativ va fi unul direct, Ministerul Agriculturii urmând să inițieze o campanie de promovare locală și internațională a noului brand. Inițiative asemănătoare au mai fost în 2014 și 2021, dar acestea nu au ajuns să fie puse în practică la nivel de legislație.
Un grup parlamentar a înregistrat la Senat noua lege, care instituie schema de certificare voluntară „De Origine România – DOR” pentru susținerea activităților de promovare a produselor agroalimentare românești.
Schema se aplică în întreaga țară, este voluntară și vizează produselor agroalimentare care utilizează în procesul de fabricație materii prime de bază de origine românească.
Autoritatea responsabilă cu implementarea noilor prevederi este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, conform proiectului de lege.
De ce este necesară etichetarea DOR
Inițiatorii recunosc faptul că patrimoniul gastronomic național nu este valorificat la adevăratul potențial și nu susține corespunzător valoarea adăugată autentică, creată de producătorii români. În opinia lor, vina o poartă lipsa unei strategii clare de brand de țară, dar și a unei strategii coerente în domeniul agroalimentar.
Conform analizei Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială instituit la nivelul BNR, deficitul comercial cu produse alimentare era de 4,3 miliarde de euro la sfârșitul anului 2019, dublându-se în ultimii cinci ani. Acest deficit era parțial diminuat de excedentul comerțului extern cu cereale care se cifra la 2,2 miliarde de euro în decembrie 2019.
Din analiza datelor Institutului Național de Statistică, aceeași situație se menține și la nivelul anului 2021, continuând „modelul” și în primele 10 luni ale anului 2022.
„Astfel, putem spune că balanța comercială cu produse agroalimentare a devenit o vulnerabilitate, cu posibil potențial sistemic, din cel puțin două motive. Unul îl reprezintă existența unei relații strânse între deteriorarea deficitului de cont curent și declanșarea unei crize financiare sau de balanță de plăți, iar al doilea este necesitatea asigurării securității alimentare, aceasta fiind de altfel şi una din lecțiile crizei generate de pandemia COVID-19”, susțin inițiatorii.
Produse realizate cu materii prime autohtone
În opinia lor, consumatorii români sunt puși în dificultate atunci când trebuie să aleagă un produs care folosește în procesul de fabricație materii prime românești. Pentru a-i ajuta pe consumatorii români în procesul de alegere a produselor achiziționate, producătorii români folosesc ca argument suplimentar mențiunea privind originea materiilor prime folosite pentru produsele lor.
Dar, în lipsa unor reglementări clare, producătorii români nu pot include informațiile privind originea românească a materiilor prime folosite în procesul de fabricație, în etichetele produselor lor.
„Pentru a veni, deopotrivă, în sprijinul consumatorilor și al producătorilor români, propunem introducerea unei scheme de certificare voluntară “De Origine România – DOR”, la care să aibă acces producătorii și procesatorii români, schemă care ar garanta faptul că produsul alimentar achiziționat este realizat pe teritoriul României și fabricat din materii prime de origine românească”, mai spun inițiatorii.
„De Origine Românească” este un proiect pe care l-am construit, alături de colegii din CDR, din dorința de a sprijini producătorii agricoli locali, care au nevoie mai mult decât oricând să fie prezenți și vizibili pe rafturile magazinelor din toată țara. În același timp, este un proiect care ajută consumatorul român în procesul de achiziție a bunurilor alimentare, oferindu-i în mod transparent informații despre cât de multă materie primă autohtonă a fost folosită în procesul de fabricație a unui bun alimentar”, a declarat antreprenorul Dumitru Fodor, reprezentant al fundației Romanian Business Leaders în Grupul de lucru pentru agricultură din cadrul Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR). Organizația a avut un proiect asemănător legat de etichetarea DOR în urmă cu doi ani
Cum se face certificarea DOR
Solicitanții trebuie să transmită Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale un dosar care cuprinde următoarele documente:
- a) cerere tip de certificare voluntară “De Origine România – DOR ”;
- b) atestat de producător;
- c) lista produselor pentru care se solicită certificarea și înregistrarea;
- d) numărul autorizației sau înregistrării sanitar-veterinară pentru locația în care se produc și/ sau procesează produsele agroalimentare pentru care se solicită certificarea și înregistrarea;
- e) caiet de sarcini care să conțină fotografia și caracteristicile specifice fiecărui produs agroalimentar (ingrediente, formă, mod de ambalare, flux tehnologic);
- f) declarație pe proprie răspundere care să ateste originea ingredientului primar;
- g) declarație pe proprie răspundere privind arealul în care se produce și/sau procesează fiecare produs pentru care se solicită certificarea și înregistrarea „DOR”
Cine se califică pentru certificarea „DOR”
Pentru a beneficia de etichetarea voluntară, produsul agroalimentar trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici specifice:
a)în cazul produselor neprelucrate, producția, cultivarea sau reproducerea, inclusiv recoltarea și mulsul în cazul vacilor, ovinelor şi caprelor să aibă loc pe teritoriul României.
– în cazul cărnii, aceasta trebuie și să fie obținută de la animale născute, crescute și sacrificate pe teritoriul României;
– în cazul produselor de origine animală, altele decât carnea, acestea trebuie și să fie obținute de la animale crescute pe teritoriul României;
b) în cazul produselor prelucrate, fabricarea acestora trebuie să aibă loc din produse neprelucrate obținute în conformitate cu prevederile de la lit. a), în conținutul cărora este permisă utilizarea, în cantitate de până la 25% din greutatea acestora, conform rețetei, a unor ingrediente care un pot fi înlocuite cu ingrediente similare produse pe teritoriul României.
Registrul Național DOR
Inițiatorii vor ca Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să înființeze și administreze Registrul Național al Schemei de Certificare Voluntară “De Origine România – DOR”.
Registrul va fi public pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și actualizat permanent.
În termen de 30 de zile de la depunerea dosarului, reprezentanții MADR verifică documentația şi, în cazul în care constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezenta schemă, înscrie produsul alimentar în Registrul Național al Schemei de Certificare Voluntară “De Origine România – DOR”, eliberează certificatul DOR și comunică decizia de înscriere solicitantului.
În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile, comunică solicitantului motivele respingerii dosarului.
Procedura de certificare și înscriere se poate relua în baza unui nou dosar, dar numai după ce solicitantul a remediat cauzele care au stat la baza respingerii.
Sancțiuni pentru utilizarea fără drept a etichetării DOR
Utilizarea logo-ului „De Origine România -DOR” pentru etichetarea voluntară a unui produs alimentar, fără respectarea condițiilor prevăzute în prezenta schemă, se pedepsește conform prevederilor Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor.
Începând cu anul 2024, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale asigură din bugetul propriu resurse financiare pentru promovarea în țară și în străinătate a schemei de certificare voluntară „De Origine România – DOR”.
Situații similare europene
Un studiu al Comisiei Europene indică faptul că în Europa funcționează 441 de scheme și subscheme de certificare voluntară a produselor agricole și alimentare, 424 fiind valabile în statele membre UE şi 17 în state non-membre UE.
Conform cercetării, Germania prezintă cel mai ridicat număr de scheme cu 107, urmată de Italia cu 52 de scheme şi Spania cu 49 de scheme.
Proiectul din 2021
În urmă cu doi ani, DOR a mai fost subiectul unui proiect depus la Ministerul Agriculturii de managerii și antreprenorii din cadrul Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR).
Atestatul oferit producătorului român la finalul procedurii de certificare voluntară îl va ajuta pe acesta să demonstreze că folosește materie primă locală în procesul de fabricație și pe consumator să decidă în deplină cunoștință de cauză.
Potrivit CDR, schema de certificare voluntară va avea impact pozitiv imediat asupra micilor afaceri locale iar pe termen lung asupra economiei românești.
În anul 2014, a apărut prima idee oficială a acestui tip de etichetare.
Gama de la acel moment de produse DOR de Origine Românească includea covrigi, semințe și salam de biscuiți dar sunt în dezvoltare multe alte produse românești de calitate. Avantajul brandului DOR de Origine Românească este că permite dezvoltarea de produse din toate categoriile, de la dulciuri și produse sărate, la lactate și mezeluri. Sunt multe produse românești consacrate care pot fi lansate sub acest brand, cele mai cunoscute fiind salam de Sibiu, cârnați de Pleșcoi, jumări, lapte covăsit, brânză de burduf, pâine bătută în coajă și multe altele.