Business News

Clădirile de birouri și cele rezidențiale s-ar putea construi și fără acordul vecinilor. Care sunt condițiile prevăzute de un proiect de lege

21 martie 2023, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

O măsură legislativă introdusă în 2000, ce prevede acordul vecinilor pentru clădirile construite în zonele învecinate, are toate șansele să dispară. Inițiativa legislativă se bucură și de sprijinul Guvernului. 

 

O inițiativă legislativă depusă în parlament și sprijinită favorabil de un punct de vedere al Executivului României propune schimbarea legislației urbanistice din România. Mai exact, propunerea legislativă propune ca acordul vecinilor să fie eliminat în cazul noilor construcții care nu afectează fizic structura clădirilor alăturate.

Acordul vecinilor a fost introdus mai clar în 2000

Într-o primă formă, acordul vecinilor a fost introdus prin OUG nr. 231/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor:

„Acordul vecinilor, conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în forma autentică, pentru construcțiile noi, amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate – și numai dacă sunt necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora -, pentru lucrări de construcții necesare în vederea schimbării destinației în clădiri existente, precum și în cazul amplasării de construcții cu alta destinație decât cea a clădirilor învecinate.”

S-a schimbat din 2020 și nu prea

Forma actuală a fost stabilită prin Legea nr. 149/2020 și înlocuiește acordul vecinilor cu cel al asociației de proprietari. Modificare nu se reflectă însă și în textul Normelor Metodologice de Aplicare, cele două prevederi nefiind corelate.

„La data introducerii acordului vecinilor în Legea nr. 50/1991, respectiv anul 2000, la nivel național foarte puține UAT-uri aveau planuri urbanistice aprobate și tehnologiile disponibile pentru construcții și săpături în zone aglomerate erau limitate. Normativul privind săpăturile în zone urbane aglomerate, NP 120, apare într-o primă ediție abia în anul 2006”, explică inițiatorii necesitatea unei modificări în Expunerea de motive.

Când prevede legea acordul vecinilor

Potrivit Ordinului nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții:

Acordul vecinilor este necesar în următoarele situații, conform legii:

Situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) corespund cazurilor în care, prin ridicarea unei construcții noi în vecinătatea imediată a unei construcții existente, pot fi cauzate acesteia prejudicii privind rezistența mecanică și stabilitatea, securitatea la incendiu, igiena, sănătatea și mediul ori siguranța în exploatare.

Cauzele acestor situații pot fi, de exemplu, alipirea la calcan, fundarea la o cotă mai adâncă decât cea a tălpii fundației construcției existente, afectarea gradului de însorire, așa cum se precizează în propunerea legislativă.

Schimbarea unei destinații a clădirii existente

Situațiile prevăzute la lit. b şi c  corespund cazurilor în care, urmare investiției noi pot fi create situații de disconfort generate de incompatibilități între funcțiunea preexistentă și cea propusă, atât în situația în care se aduc modificări de destinație a spațiilor în interiorul unei clădiri, cât și în situația în care funcționalitatea unei construcții noi este incompatibilă cu caracterul și funcționalitatea zonei în care urmează să se integreze.

Cauzele cele mai frecvente sunt cele legate de afectarea funcțiunii de locuit prin implementarea unor funcțiuni incompatibile datorită zgomotului, circulației, degajării de noxe, etc.

„Acordul vecinilor se va da condiționat de asigurarea, prin proiectul tehnic și autorizația de construire/ desființare, a măsurilor de punere în siguranță a construcției preexistente rezultate în urma raportului de expertiză tehnică întocmit la comanda investitorului noii construcții”, se mai precizează în textul legislativ..

Acordul vecinilor este valabil numai în formă autentică.

În cazul în care vecinii nu-și totuși acordul, dezvoltatorul poate trece peste această piedică în instanță. „Refuzul nejustificat de a-și da acordul se constată de către instanța de judecată competentă, hotărârea acesteia urmând să fie acceptată de către emitentul autorizației de construire/desființare în locul acordului vecinilor”, se mai precizează în lege.

Argumentele eliminării acordului vecinilor

„Dacă soluția de fundare și construire aleasă, confirmată prin expertiză tehnică, nu presupune lucrări de consolidare la construcțiile vecine și toate lucrările de punere în siguranță a șantierului sunt amplasate exclusiv pe parcela pe care se realizează construcția, fără a afecta fizic parcelele vecine, putem aprecia că nu este necesar acordul vecinilor”, susțin inițiatorii legii.

Mai mult, în situația în care există reglementări urbanistice aprobate, obligativitatea obținerii unui acord al vecinilor pentru o funcție reglementată ar duce la subordonarea interesului public avut în vedere la aprobarea documentațiilor de urbanism, în fața interesului privat, în acest caz al unui vecin.

Acordul nu exonerează însă de răspundere în cazul producerii unor pagube în urma realizării construcțiilor și că acesta nu poate prima în fața reglementărilor urbanistice privind amplasarea de noi funcțiuni lângă cele existente, mai arată inițiatorii.

Guvernul susține ideea, dar propune o ușoară modificare, respectiv reformularea paragrafului legal astfel: „Acordul vecinilor sau asociației de proprietari, după caz, conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în forma autentică, pentru construcțiile noi, amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate – și numai dacă sunt, necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora -, pentru lucrări de construcții necesare în vederea schimbării destinației în clădiri existente, precum și în cazul amplasării de construcții cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate”, se arată în punctul de vedere transmis de primul – ministru Nicolae Ciucă.

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro