Business News

Viitorul turismul din România este cel al cazărilor de lux. Și în 2024 hotelurile moderne au avut cele mai multe rezervări

27 august 2024, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

„Anul 2023 a marcat o revenire aproape completă la nivelul pre-pandemic pentru piaţa hotelieră în ceea ce priveşte cererea, iar cifrele pentru primele şase luni ale anului 2024 indică rezultate similare”, este concluzia raportului Romania Hotel Market al Crosspoint Real Estate.

În prima jumătate a anului s-a înregistrat un grad mediu de ocupare de 25% pentru toate tipurile de cazare şi de 33% pentru hoteluri. În total, s-au înregistrat 11,3 milioane de înnoptări în primul semestru din 2024, dintre care 7,6 milioane de nopţi au fost rezervate în hoteluri.

Atât în ceea ce priveşte gradul de ocupare, cât şi veniturile, hotelurile moderne performează peste medie, înregistrând un procent de 59,6% rezervări şi un RevPAR (venit pe cameră disponibilă) de 53 de euro la nivel naţional, în timp ce, în Bucureşti, hotelurile au un grad de ocupare de 67% şi un RevPAR de 69 de euro, se mai precizează în Romania Hotel Market al Crosspoint Real Estate.

Intrarea în Schengen a redus veniturile hotelurilor autohtone

Creşterea diferenţei dintre cheltuielile turiştilor străini în România şi cele ale turiştilor români în străinătate, din prima jumătate a anului 2024, afectează performanța financiară a industriei turismului întâmpină dificultăți în menținerea aceluiaşi nivel,

„Intrarea României în Spaţiul Schengen şi, implicit, deschiderea frontierelor aeriene şi maritime, a continuat să faciliteze turismul extern, contribuind, în acelaşi timp, la creşterea deficitului intern. Drept urmare, balanţa serviciilor de turism a înregistrat în prima jumătate a anului un deficit de peste 2,2 miliarde de euro, de la 1,7 miliarde de euro, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.”, spune Ilinca Timofte, Head of Research la Crosspoint Real Estate.

Turismul de lux este viitorul

Unul dintre principalele motive pentru acest dezechilibru a fost stocul redus de facilităţi de cazare de calitate.

La nivel mondial se estimează că industria turismului de lux va atinge 2,3 bilioane de dolari până în 2030, iar numărul camerelor de lux la nivel global ar putea ajunge la 1,9 milioane, de la 1,6 milioane în 2023.

România, însă, este în urma standardelor globale în ceea ce priveşte piaţa hotelieră de lux, cu o pondere mult mai mică de facilităţi high-end.

Cu toate acestea, perioada post-pandemică a oferit proprietarilor şi investitorilor oportunitatea de a se alinia la tendinţele internaţionale prin modernizarea proprietăţilor existente sau achiziţionarea celor cu potenţial semnificativ de dezvoltare. „Există o schimbare evidentă pe piaţa internă către produse de lux, atât în ceea ce priveşte cererea, cât şi oferta. Această tendinţă se extinde de la hoteluri tip boutique la proiecte mai mari în zonele urbane, inclusiv renovarea unor conace şi monumente istorice din zonele rurale ale României. Drept urmare, piaţa de lux captează o cotă din ce în ce mai mare din industrie.”, adaugă Timofte.

Investițiile în turismul de lux din România

În 2024, se aşteaptă ca 13 proiecte hoteliere importante să fie livrate pe piaţa românească, inclusiv cinci hoteluri de cinci stele şi şase hoteluri de patru stele. Mai mult, România atrage atenţia operatorilor de hoteluri de lux, Kempinski, Mondrian, The Crest Collection şi Hyatt sunt aşteptate să intre pe piaţă în următorii cinci ani. Acest aflux de branduri hoteliere high-end este de aşteptat să ridice standardele industriei ospitalităţii din România şi să atragă mai mulţi turişti internaţionali.

În plus, este foarte probabil ca acest upgrade, în ceea ce priveşte calitatea facilităţilor de cazare din România, să încurajeze investiţiile. În întreaga Europă, tranzacţiile hoteliere au depăşit 15 miliarde de euro în prima jumătate a anului 2024, cu un accent puternic pe proprietăţi de 4 şi 5 stele, precum şi pe cele de lux.

„Pe piaţa investiţiilor hoteliere din România, ultimele 18 luni au înregistrat o creştere a tranzacţiilor de dimensiuni mai mici (sub 5 milioane de euro). Este de remarcat faptul că, chiar şi în cazul tranzacţiilor mai mari, investitorii s-au concentrat pe active destinate renovărilor şi rebranduirilor, mai degrabă decât pe proprietăţi moderne. Aceasta indică atât o abordare precaută din partea investitorilor, cât şi o lipsă de produse high-end disponibile pentru vânzare. În prezent, pe piaţa hotelieră din România, investitoriiprioritizează proprietăţile de tip value-add în detrimentul proprietăţilor premium, de tip turnkey, care sunt de obicei tranzacţionate la nivel european.”, concluzionează Timofte.

Cu toate acestea, în prima jumătate a anului 2024, volumul investiţiilor hoteliere din ţara noastră a depăşit deja volumul total al investiţiilor din 2023, din acest sector, ajungând la o valoare estimată de 29 de milioane de euro, respectiv 7% din volumul total al investiţiilor în prima jumătate a anului 2024.

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro