Business News

Bosch România a avut anul trecut afaceri de peste 2,4 miliarde de euro

Loading the Amira Audio Citește articolul...

Robert Bosch SRL din București a raportat pentru 2023 o cifră de afaceri de 8,15 miliarde de lei, cu 16% mai mult decât în anul precedent. În 2022, cifra de afaceri a fost de 7,14 miliarde de lei. Astfel, s-a înregistrat o creștere de aproape un miliard de lei de la an la an, între 2023 și 2022. Robert Bosch SRL a înregistrat un nou record în ceea ce privește cifra de afaceri anuală în 2023.

Bosch România a avut afaceri de 2,4 miliarde de euro

Robert Bosch SRL este cea mai importantă companie a grupului Bosch din România. Alături de Robert Bosch SRL, din acest grup mai fac parte Bosch Automotive SRL din București, Bosch Service Solutions SRL din Timișoara și Bosch Rexroth Sales SRL din Blaj.

Dacă Robert Bosch SRL a avut afaceri de 8,15 miliarde de lei, pe locul doi în grup se află Bosch Automotive SRL, care a înregistrat afaceri de 3,013 miliarde de lei. Cifre de afaceri importante au mai avut Bosch Service Solutions SRL (314 milioane de lei) și Bosch Rexroth Sales SRL (85 milioane de lei).

Adunate, cifra de afaceri a celor mai importante patru firme din grupul Bosch România a fost de peste 12,15 miliarde de lei, echivalentul a 2,4 miliarde de euro.

Profit a crescut puțin

Robert Bosch SRL a înregistrat în 2023 un profit de 192 milioane de lei, o creștere de 1% față de anul precedent. În 2022, compania a raportat un profit de 189 milioane de lei.

Anul trecut, numărul angajaților raportat de Robert Bosch SRL a fost de 5.875, cu 12% mai mult decât în anul precedent.

Domeniul de activitate al firmei este „Fabricarea de echipamente electrice și electronice pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule”, cod CAEN 2931.

Acționarul Robert Bosch SRL este firma germană Robert Bosch GmbH.

Bosch în România

Grupul Bosch este prezent de 30 de ani în România și are aproape 10.000 de angajați în șase entități.

Pe lângă centrele sale de cercetare și dezvoltare din Cluj și București și fabricile din domeniul soluțiilor de mobilitate din Cluj și Blaj, Bosch mai operează o unitate de producție în domeniul tehnologiei industriale, tot la Blaj, precum și un centru pentru soluții de externalizare a proceselor de afaceri, la Timișoara.

În București, Bosch administrează un birou de vânzări pentru produsele sectoarelor de activitate soluții de mobilitate, bunuri de larg consum și tehnologie pentru construcții și energie. În plus, tot în capitala României se află și o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piața aparatelor electrocasnice.

„Bosch în România face parte din Grupul Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii. Obiectivul strategic al Grupului Bosch este de a furniza inovații pentru o viață conectată. Bosch sporește calitatea vieții la nivel mondial prin produse și servicii inovatoare care stârnesc entuziasm”, anunță reprezentanții companiei.

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro