5 motive pentru a investi în termoizolația cu vată bazaltică
În Articol
Dacă iei în considerare să investești într-un sistem de izolație termică eficient și durabil pentru locuința sau businessul tău, descoperă 5 beneficii pentru care merită să alegi termoizolarea cu vată minerală bazaltică. De asemenea, află care sunt principalele utilizări în construcții ale acestui material.
Beneficii ale izolațiilor termice cu vată bazaltică
Vata bazaltică este realizată din materiale naturale, transformate în fibre lungi și subțiri și așezate în plăci compacte cu o rezistență bună la deformarea în timp. Mai mult, acest produs este recunoscut pentru calitățile sale de izolare termică și fonică.
Alege vată bazaltică pentru izolații termice pe site-ul Mathaus.ro în conformitate cu specificațiile proiectului tău și bucură-te de beneficiile pe care le oferă acest material termoizolator.
1. Grad ridicat de izolare termică
Unul dintre cele mai importante avantaje ale utilizării vatei bazaltice în termoizolația clădirilor este performanța termică. Materialul are un coeficient mic de transfer termic, în jurul valorii de 0,034 W/mK, ceea ce înseamnă că izolează foarte bine, te ajută să limitezi pierderile de căldură din clădire și să reduci consumul de energie pentru încălzirea sau răcirea spațiului.
2. Izolare fonică
Chiar dacă gradul de termoizolare este asemănător cu cel al vatei de sticlă sau a polistirenului, vata bazaltică are un mare avantaj față de aceste materiale. Datorită densității mari și rezistența la fluxul de aer AFr, oferă o izolare fonică excelentă.
Pentru aplicații în care este nevoie de reducerea nivelului de zgomot din exterior sau absorbția undelor sonore, îți recomandăm folosirea unei vate bazaltice cu proprietăți acustice superioare.
3. Permeabilitate la vapori
Spre deosebire de polistiren, izolarea cu vată minerală bazaltică permite pereților să „respire” mult mai bine, deoarece are permeabilitate bună la vapori. Astfel, se previne acumularea de umiditate și formarea igrasiei sau a mucegaiului, iar mediul interior va fi sănătos și confortabil pentru ocupanți. Totodată, este importantă protejarea stratului de termoizolație cu folie anticondens și barieră de vapori.
4. Rezistență la foc
Vata bazaltică este un material neinflamabil și are un punct de topire ridicat. De asemenea, nu contribuie la răspândirea flăcărilor și nu degajă fum toxic în caz de incendiu, alte motive pentru care merită să alegi acest produs pentru izolarea termică a unei clădiri, indiferent că este rezidențială, de birouri, comercială, industrială sau de alt fel.
5. Sustenabilitate
Plăcile de vată bazaltică sunt realizate din materiale ecologice, care se găsesc în abundență în natură și nu produc un impact negativ asupra mediului. În plus, acest tip de produs poate fi reciclat. Utilizarea lui pentru termoizolarea clădirilor contribuie la obținerea certificatelor verzi.
Utilizări în construcții ale vatei bazaltice
Datorită proprietăților sale avantajoase, vata bazaltică este utilizată în numeroase aplicații din construcții, cum ar fi:
- izolarea pereților exteriori și fațadelor ventilate;
- termoizolarea pereților interiori;
- umplerea pereților despărțitori, când cerințele acustice sunt ridicate;
- izolarea mansardelor locuite și zonelor de sub acoperiș;
- termoizolarea pardoselilor și teraselor circulabile.
Vata bazaltică este un material eco-friendly, ușor de montat, durabil, cu proprietăți foarte bune de izolare termică și fonică. Reprezintă o investiție inteligentă pentru locuința ta sau pentru clădirea businessului tău.