Știrile zilei, 22 iulie. Apare o nouă taxa pe facturile de energie. Ce se întâmplă cu datoriilor marilor economii
În Articol
- Azi e luni, 22 iulie, iar platforma Termene.ro prezintă cele mai importante știri ale zilei. Platforma Termene.ro monitorizează zilnic mediul de afaceri, instituțiile publice, dar și mass-media de specialitate pentru a oferi administratorilor și acționarilor de firme doar știrile importante din punct de vedere economic sau antreprenorial.
Monitorizarea începe de la 08.00 dimineața și se continuă din 3 în 3 ore până ora 22.00.
-
Fondurile locale de investiţii reprezintă 2% din PIB, faţă de 20% în Ungaria
Activele fondurilor de investiţii din România reprezintă aproximativ 2% din Produsul Intern Brut (PIB), acelaşi nivel ca în Bulgaria, dar mult în spatele Poloniei (10%) şi Ungariei (20%). Practic, pentru a ajunge la nivelul Ungariei, activele fondurilor de investiţii din România ar trebui să crească de 10 ori, potrivit unor calcule realizate de BRD Asset Management, cel mai mare administrator de fonduri din România, scrie Ziarul Financiar.
-
Cheltuielile în magazinele alimentare, în creștere cu 50%
Anul trecut, consumatorii români au lăsat în magazinele alimentare fizice 33,6 miliarde de dolari, cu 46% mai mult decât cu un an în urmă și 319 milioane de dolari în retailul alimentar online, cu 28,8% mai puțin decât în 2022, potrivit unui studiu realizat de Departamentul pentru Agricultură al SUA (USDA), scrie Economica.net.
-
Efectul secetei: Cea mai mică recoltă de porumb din ultimii 15 ani
Seceta şi arşiţa din acest an ar putea duce la cea mai mică producţie de porumb din ultimii 15 ani, estimează analiștii consultați de Ziarul Financiar. Aceștia preconizează că în 2024 producţia de porumb va fi de circa 7 milioane de tone, sub prognozele USDA, departamentul de agricultură al SUA, şi ale Comisiei Europene, care se aşteptau la 10,8, respectiv 10,6 milioane de tone. Producţia din 2024 ar fi astfel cea mai mică de la intrarea României în UE, comparabilă doar cu cea din 2007, un alt an de secetă severă.
-
Sumele plătite de români cu cardul au crescut cu 20%
În primul semestru din 2023, valoarea plăților cu cardul a ajuns la 128 de miliarde de lei, în creștere cu 20% față de anul precedent, potrivit datelor Băncii Naționale, a declarat Cătălin Crețu, director general pentru Bulgaria, Croația, România și Slovenia al Visa, într-un interviu pentru Economica.net. ”Dacă ne raportăm la întregul ecosistem de plăți din România, ponderea valorii tranzacțiilor cu carduri a ajuns la 30% din totalul consumului privat al populației la jumătatea anului trecut”, a mai spus acesta.
-
Încep înscrierile în programul Rabla Plus pentru persoane juridice
Administrația Fondului pentru Mediu lansează astăzi, 22 iulie, o nouă etapă de înscrieri în cadrul Programului Rabla Plus, pentru firme. Pe lângă persoanele juridice, la această etapă mai pot depune proiecte și unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice, dar aceste instituții au buget separate, scrie termene.ro.
-
Ce se întâmplă cu datoriile marilor state
Datoriile uriașe ale celor mai mari economii ale lumii încep să îngrijoreze din nou piețele financiare pe măsură ce alegerile dau câștig de cauză formațiunilor populiste, anunță Curs de Guvernare. Obligațiunile franceze au primit o lovitură după succesul în alegerile anticipate a populiștilor, care doresc creșterea consistentă a cheltuielilor publice, i-a alarmat pe investitori. De asemenea, dinamica datoriei SUA este în centrul atenției înainte de alegerile prezidențiale din noiembrie. O criză a datoriilor publice nu este scenariul de bază, dar investitorii sunt atenți la riscul ca verigile mai slabe ale portofoliilor din G7 să nu provoace stres pe piață.
-
Din octombrie, o nouă taxă în facturile de energie
Furnizorii de energie electrică din România vor începe, din 1 octombrie 2024, conform analizei Profit.ro, să le factureze tuturor consumatorilor, casnici și non-casnici, un nou cost, autoritățile estimând că noua taxă va avea „valori reduse”. Este vorba de așa-numita contribuție CfD, destinată finanțării mecanismului de sprijin prin contracte pentru diferență (CfD) pentru tehnologiile energetice cu emisii reduse de carbon, o nouă schemă de subvenționare a investițiilor în unități de producție de energie regenerabilă. Aceasta a fost introdusă prin hotărâre de guvern adoptată în aprilie, iar acum a fost aprobată metodologia de determinare și colectare a acesteia.
-
Fondurile europene vor fi condiționate de reforme.
În „Orientările politice ale perdioadei 2024-2029” prezentate Parlamentului European joi de către Ursula von der Leyen se afirmă că fondurile europene alocate statelor membre urmează să fie condiționate de reforme, anunță Curs de Guvernare. Ideea condiționării fondurilor europene a fost susținută public la începutul anului trecut de Centrul pentru Reforme Europene și îmbrățișată rapid de Comisarul pentru Economie și de președintele Comisiei. Marile economii din Vestul Europei, contributori neți la bugetul UE, cer de doi ani același lucru. Ideea de transpune în practică în noul mandat al Ursulei von der Leyen, începând cu propunerea de buget pe termen lung care va fi prezentată în 2025.