Știrile weekendului, 20-21 iulie. Sistemele Microsoft au început să-și revină. Fermierii se plâng de lipsa apei de irigat
În Articol
- Este din nou weekend, 20-21 iulie, iar platforma Termene.ro prezintă cele mai importante știri ale sfârșitului de săptămână. Platforma Termene.ro monitorizează mediul de afaceri, instituțiile publice, dar și mass-media de specialitate pentru a oferi administratorilor și acționarilor de firme doar știrile importante din punct de vedere economic sau antreprenorial.
Monitorizarea începe sâmbătă, de la 08.00 dimineața, și se continuă din 4 în 4 ore până duminică la ora 22.00. După fiecare interval de 2 ore, dacă e cazul, pagina este actualizată cu știrile noi care ar putea interesa un antreprenor și nu numai.
-
Lipsa apei de irigat va afecta culturile.
Lipsa apei de irigat creează situaţii tensionate în toată ţara, avertizează reprezentaţii Forumului Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (Forumul APPR). Aceștia solicită autorităților să completeze legislaţia referitoare la obiectivele de irigaţii nefinalizate şi pentru care nu se pot încheia protocoale de preluare-predare cu Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) din zonele respective, anunță Economedia.ro.
-
8,5 milioane de computere au fost afectate de „pana” CrowdStrike.
Pana informatică mondială care a perturbat aeroporturi, bănci și multe alte servicii a afectat circa 8,5 milioane de computere care au sistemul de operare Windows, a afirmat Microsoft, potrivit AFP, citat de Profit.ro. „Estimăm în prezent că actualizarea CrowdStrike a afectat 8,5 milioane de aparate cu Windows, sau mai puțin de 1% din toate dispozitivele Windows”, susține Microsoft într-o postare pe blogul acestei societăți, scrie Agerpres.
-
Producţia de ţiţei ar urma să scadă cu un ritm mediu anual de 2,5%, până în 2027.
Producţia de ţiţei ar urma să scadă până în anul 2027 cu un ritm mediu anual de 2,5%, conform estimărilor din ultima Prognoză a echilibrului energetic, publicată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP), transmite Agerpres, citat de Economedia.ro. Astfel, în 2024, va fi extrasă o cantitate de ţiţei de 2,82 milioane tep (minus 3,1% faţă de 2023), în 2025 de 2,74 milioane tep (minus 2,8%), în 2026 de 2,68 milioane tep (minus 2,2%) şi în 2027 de 2,63 milioane tep (minus 1,9%). Potrivit CNSP, această scădere va fi consecinţa declinului natural al zăcămintelor şi menţinerii unităţilor existente de producție.
-
Au căzut și bursele după incidentul „pana” CrowdStrike.
Bursele din întreaga lume au fost în scădere, după o ședință perturbată de o pană informatică mondială care a afectat în special companiile din sectorul aerian și operatorii bursieri, informează AFP. Companii aeriene, aeroporturi, bănci, media, spitale și chiar și organizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris au înregistrat perturbări, provocate de o actualizare defectuoasă a antivirusului propus de grupul american CrowdStrike, care a afectat sistemul de operare Windows și un mare număr din utilizatorii săi. Acum, serviciile, de la companiile aeriene până la asistență medicală, transport maritim și finanțe, au început să își revină. La debutul tranzacțiilor pe Wall Street, acțiunile CrowdStrike, companie care joi avea o capitalizare de piață de peste 85 de miliarde de dolari, erau în scădere cu 12,5% în timp ce titlurile gigantul american Microsoft afișau o pierdere de 0,70%, anunță Profit.ro.
-
Ursula von der Leyen rămâne președintele Comisiei Europene.
Ursula von der Leyen a primit joi sprijinul Parlamentului European pentru un nou mandat în fruntea Comisiei Europene, 401 europarlamentari votând în favoarea sa. Împotriva candidaturii au fost 284 voturi, anunță Curs de Guvernare. Ursula von der Leyen câștigă astfel un nou mandat de 5 ani, obținând cu 40 de voturi mai mult decât minim necesar (361). Votul arată că Ursula von der Leyen a adunat sprijin din alianța sa, formată din PPE, socialiști și Renew, dar și din exterior, de la Verzi și ECR.