Esența zilei, 24 ianuarie. JP Morgan: România, una din ţările cele mai expuse riscului de „oprire bruscă” a fluxurilor de capital
În Articol
- Azi e vineri, 24 ianuarie, iar „Esența zilei” va rezuma știrile importante pentru mediul de afaceri și va oferi și explicații, puncte de vedere legate de evenimentele prezentate. Rubrica editorială va fi actualizată pe parcursul zilei, așa că informația cea mai importantă de la prânz poate să fie pe locul trei sau patru la sfârșitul zilei.
Monitorizarea începe dimineața, de la 8.00, și va continua din 4 în 4 ore până ora 22.00.
Tanczos Barna: În 2025, investițuile vor depăși 7% din PIB
Bugetul pentru 2025 susține creșterea economică și asigură plata salariilor și pensiilor, a anunțat, joi, pe Facebook, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, el menționând că investițiile vor depăși 7% din PIB și vor fi plătite toate drepturile câștigate până la sfârșitul anului 2024.
”Susținem creșterea economică și asigurăm plata salariilor și pensiilor. Am trasat prioritățile de finanțare pentru fiecare domeniu în parte, împreună cu miniștrii agriculturii, apărării, dezvoltării, justiției, economiei, muncii, energiei, mediului și sănătății, continuând discuțiile și în zilele următoare. Așa cum ne-am angajat, plătim toate drepturile câștigate până la sfârșitul anului 2024”, a scris Tanczos Barna, potrivit Agerpres.
JP Morgan: România, una din ţările cele mai expuse riscului de „oprire bruscă” a fluxurilor de capital
Pieţele emergente ar putea asista la o temută „oprire bruscă” a fluxurilor de capital, deoarece politicile „America First” ale preşedintelui Donald Trump stimulează economia SUA şi absorb bani din ţările mai sărace, a avertizat joi banca de investiţii JPMorgan, care enumeră România, Ungaria și alte două state, printre ţările cele mai expuse la risc, relatează Reuters, potrivit Hotnews.ro.
Analiştii se tem de stopările bruşte ale fluxurilor de capital, deoarece acestea lipsesc economiile de fluxurile financiare de care au nevoie pentru a creşte sau pentru a continua să funcţioneze.
Creşterea PIB a mărit apetitul pentru automobile exclusiviste: de la maşini de lux de 200.000 de euro, la ediţii limitate de 2-3 mil. euro
175 de automobile de top au fost înmatriculate noi în 2024 pe piaţa locală, volum similar cu cel din 2023, însă anul trecut numărul automobilelor în ediţie limitată sau foarte limitată a crescut, iar dintre cele mai scumpe, 25 costă cel puţin jumătate de milion de euro, scrie Ziarul Financiar.
Totodată, anul 2025 a adus pe piaţa locală încă de la început livrarea unuia dintre cele mai scumpe automobile din lume – Lamborghini Sian, care poate costa, chiar şi pre-owned, între 2,5 şi 3,5 milioane de euro.
Calendarul fondurilor UE 2025: Cei mai mulți bani sunt alocați pentru educație
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat calendarul apelurilor de proiecte care vor fi lansate în acest an în cadrul programelor prin care este implementată Politica de Coeziune 2021-2027.
În total sunt 432 apeluri în valoare totală de 12,80 miliarde de euro. Vor fi finanțate proiecte în domeniul educației, sănătății, pentru dezvoltarea mediului de afaceri, a antreprenoriatului și a tehnologiilor strategice pentru Europa, scrie Wall-Street.ro.
Fitch a confirmat ratingul CEC Bank, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a confirmat joi la „BB” ratingul pentru împrumuturile termen lung al CEC Bank S.A. din România, cu perspectivă stabilă, ratingul de viabilitate (VR) la „bb”, şi ratingul de sprijin guvernamental (GSR) la „b”, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară, potrivit Economica.net.
Ratingurile CEC pe termen lung sunt determinate de ratingul de viabilitate, care reflectă profilul de afaceri moderat, deşi consolidat, al băncii, capitalizarea adecvată şi nivelul rezonabil al finanţării şi lichidităţii. Aceşti factori compensează calitatea activelor băncii şi profitabilitatea, care sunt mai slabe decât ale sectorului.
Statul schimbă strategia de împrumut și se orientează spre banii populației – fapt care arată saturația surselor instituționale. Șeful Trezoreriei: vizăm 40 mld. în 2025
Statul își popune să atragă peste 40 de miliarde de lei de la populație în 2025, prin emisiunile de titluri de stat Tezaur și Fidelis, bazându-se pe dobânzile atractive pe care le au aceste instrumente în comparație cu principalul ”competitor” reprezentat de depozitele bancare.
Anul trecut, circa 13% din suma totală împrumutată de România (local și internațional) a provenit de la populație, nivel record. Instrumentele de tipul Tezaur și Fidelis au ajuns să reprezinte 4% din datoria publică totală a României, respectiv 7% din datoria publică internă, arată CursdeGuvernare.ro.
”Anul trecut am atras 33 de miliarde de lei. Vizăm mai mult (…) Dacă în 2023 am crescut cu 13 miliarde față de anul precedent, în 2025 am putea viza 40 de miliarde, peste 40 de miliarde de lei din împrumuturile de pe piața internă”, a declarat Ștefan Nanu, directorul Trezorerie.
Producător german de pistoale, puști, pistoale-mitralieră și lansatoare de grenade, furnizor inclusiv pentru NATO, a intrat în România
Compania germană Heckler & Koch, producător de pistoale, puști, pistoale-mitralieră și lansatoare de grenade, și-a deschis filială în România, cu un capital social de 100.000 lei, conform datelor publicate în Monitorul Oficial. Compania are sediul în Baden-Württemberg și filiale în Regatul Unit, Franța și Statele Unite.
A fost fondată în 1949, fiind astăzi și producător pentru NATO, arată Profit.ro.