Business News

Sistemul european care ar trebui să localizeze mai bine decât GPS-ul a fost securizat cu soluții criptografice de o companie românească

17 iulie 2024, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Este vorba de Galileo, sistemul global de navigaţie prin satelit dezvoltat de Agenția Uniunii Europene pentru Programul Spaţial (EUSPA) şi finanţat de Uniunea Europeană. Programul Galileo al Agenției Spațiale Europene ar trebui să ofere o localizare mai precisă ca GPS-ul,

Contract câștigat la o licitație internațională

Proiectul a fost atribuit companiei certSIGN în urma unei licitaţii publice organizate la sfârşitul anului 2022 şi are o valoare de aproximativ 2 milioane de euro.

„Suntem încântați de oportunitatea de a colabora cu EUSPA şi de a furniza soluţii PKI fiabile şi sigure pentru protejarea comunicaţiilor din cadrul modulului de autentificare a mesajelor al Sistemului de navigaţie prin satelit Galileo. Tehnologia PKI reprezintă nucleul de dezvoltare a companiei, soluţiile noastre de criptare a datelor au un nivel ridicat de securitate, iar atribuirea acestui proiect către certSIGN a reprezentat o confirmare a acestui lucru. În acelaşi timp, ne bucurăm că am avut ocazia să sprijinim EUSPA în procesul de inovare şi dezvoltare de noi soluţii ai căror beneficiari finali sunt utilizatorii programelor spaţiale ale UE din întreaga lume”, declară Adrian Floarea, CEO al certSIGN, conform unui comunicat.

Sistemele PKI

certSIGN a implementat sistemele PKI pentru Galileo prin intermediul a două Autorităţi de Certificare – Root Certification Authority (RCA) şi Subsidiary Certification Authority (SCA), care au rolul de a proteja comunicaţiile serviciului Galileo OSNMA.

Pe parcursul proiectului, certSIGN a furnizat servicii legate de proiectarea, dezvoltarea, livrarea, instalarea, integrarea şi validarea sistemelor PKI, precum şi politicile şi procedurile PKI. Sistemul PKI oferă mecanismele necesare pentru a asigura integritatea, confidenţialitatea şi autenticitatea datelor electronice pentru serviciul Galileo OSNMA.

Implementarea sistemelor PKI va fi urmată de o perioadă de garanţie şi de întreţinere de 12 luni.

Despre Galileo

Sistemul global de navigație prin satelit Galileo este o inițiativă emblematice ale politicii spațiale a UE, susțin reprezentanții Comisiei Europene.

Galileo este un sistem de navigație prin satelit sau sistem de poziționare globală prin satelit (GNSS), aflat în curs de realizare, destinat în primul rând pentru uz civil. Acest proiect a fost numit după astronomul italian Galileo Galilei.

Sistemul Galileo este interconectat cu sistemele funcționale GPS/NAVSTAR și GLONASS pentru a oferi o înaltă precizie de poziționare. Sistemul de referință și coordonate utilizat va fi de tip ETRS89 (European Terrestrial Reference System). Nivelul de precizie al sistemului european este considerat superior celui oferit de GPS, fiind capabil să furnizeze măsurători orizontale și verticale cu o precizie de 1 metru, precum și servicii de poziționare la latitudini mari cu mult îmbunătățite față de cele actuale.

 

 

 

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro