Cum deschizi o firmă. Înregistrarea

Cum deschizi o firmă. Înregistrarea

Ca să-și aleagă numele companiei, David Packard și William Hewlett au dat cu banul. Alți antreprenori au ales să folosească alte elemente decât numele propriu atunci când au pus bazele unei companii. Vezi în fiecare zi branduri pe care le consumi, dar nu știi neapărat de unde și-au luat numele.

Adidas poartă numele fondatorului Adolf Dassler. Mai exact, de la prenumele prescurtat Adi, care s-a unit cu primele trei litere ale numelui de familie și a dat, astfel, numele unuia dintre cele mai puternice branduri în lumea echipamentelor sportive.

Pentru Amazon, fondatorul Jeff Bezos și-a dorit un nume care începea cu litera A, ca să apară cât mai sus în ordinea alfabetică. A luat dicționarul și s-a oprit la numele celui mai mare fluviu din lume, ceea ce își dorea să devină și compania lui.

Fondatorul August Horch i-a dat numele companiei Audi traducându-și numele de familie în limba latină. Horch, care înseamnă Ascultă!, era deja folosit de omul de afaceri pentru prima lui fabrică de mașini.

Intel este prescurtarea de la Integrated Electronics.

Coca-Cola vine de la frunzele de coca și nucile kola folosite pentru aromatizare. Fondatorul John S. Pemberton a schimbat K-ul în C ca să facă numele să arate mai bine.

Inițial, siteul eBay a fost deținut de Echo Bay Technology Group, firma de consultanță a fondatorului său, Pierre Omidyar, care a încercat să înregistreze domeniul echobay.com, dar l-a găsit deja luat de Echo Bay Mines, o companie minieră care exploata aur, așa că a rămas la varianta prescurtată ebay.com.

IKEA este o combinație între inițialele fondatorului Ingvar Kamprad și primele litere din numele proprietății și a localității în care a crecsut: Elmtaryd Agunnaryd.

LEGO este o combinație din expresia „Leg Godt”, care înseamnă „Joacă-te frumos”, în limba daneză. În latină, Lego poate să însemne „A pune laolaltă”, dar cei din Lego Group pretind că e doar o coincidență.

SONNY a combinat cuvântul latinesc sonus (sunet) cu cuvântul sonny, folosit în slang de americani pentru „tânăr”.

Starbucks și-a luat numele de la un personaj din romanul Moby Dick al lui Herman Melville.

Când e vorba să-ți alegi numele firmei, imaginația n-are limite. În România, legea te obligă doar să folosești caractere latine. Dacă vrei să te distrezi sau să fii cel mai deștept din grup la o ieșire cu prietenii, găsești o listă mai lungă de explicații aici. Dacă, în schimb, ai de construit propriul brand iată ce ai de făcut pentru ÎNREGISTRAREA FORMEI JURIDICE:

  • Rezervarea denumirii

Verifică disponibilitatea numelui pe care l-ai ales, indiferent ce te-a inspirat, și rezervă-l ca să fii sigur că nu-l mai cere cineva înainte să-ți iasă ție actele. Trebuie să completezi o cerere pe care o înregistrezi la Registrul Comerțului, iar denumirea rămâne rezervată timp de 3 luni, în care poți să te ocupi de restul actelor.

  • Actul Constitutiv

Ai la îndemână cel puțin două variante: fie să plătești serviciile unui avocat care să facă asta, fie să îl întocmești direct la Registrul Comerţului. Dacă ești asociat unic şi vrei o firmă standard, a doua variantă este perfect acceptabilă, doar că o să fie o sarcină în plus și s-ar putea să ți se pară complicat, dacă n-ai mai făcut asta niciodată.

Vei avea nevoie de:

– copii după actele de identitate ale asociaţilor;

– declaraţii pe propria răspundere că nu au antecedente penale şi îndeplinesc condiţiile legale pentru a fi administratori (unde e cazul);

– de specimene de semnătură.

  • Capitalul social

Suma minimă pentru SRL este de 200 lei, pe care trebuie să o depui la banca pe care alegi tu. Ai nevoie de un extras de cont pentru Registrul Comerţului.

Când alegi banca, e bine să ții seama de câteva chestiuni elementare:

  • Distanța până la agenție;
  • Valoarea comisioanelor;
  • Existența unui automat bancar (ATM) în apropierea sediului;
  • Posibilitatea tranzacțiilor on-line.

Restul deciziei ține de criteriile subiective ale fiecăruia.

  • Dosarul pentru Registrul Comerţului

Actele necesare pentru înfiinţarea firmei sunt:

  • Copie B.I./C.I./Pasaport – asociat(i).
  • Copie B.I./C.I./Pasaport – administrator(i).
  • Copie Contract Spaţiu pentru sediul social (cu datele de identificare ale proprietarilor) şi, dacă este cazul, al spaţiului unde va fi punctul de lucru.
  • Rezervarea de denumire.
  • Contract de comodat – împrumutul spre folosinţă a locaţiei unde va fi sediul social.
  • Actul Constitutiv al societăţii comerciale.
  • Declaraţia de asociat/asociat unic (şi de administrator dacă este cazul) dată în faţa notarului.
  • Specimenul de semnătură.
  • Dovada depunerii capitalului social (Pentru bancă se face un dosar separat).
  • Acordul asociaţiei de proprietari/locatari (atât pentru sediul social, cât şi pentru punctul de lucru – dacă spațiile sunt diferite şi dacă este cazul).
  • Cererea de înfiinţare a societăţii.
  • Anexa privind înregistrarea fiscală.
  • Declaraţia pentru obţinerea autorizaţiilor.

Dosarul este depus la Registrul Comerţului, la unul dintre referenţi, care îți va semnala eventualele nereguli, dacă e cazul. După depunerea dosarului, ai de achitat taxele aferente calculate de referentul care îți preia dosarul. Foaia de calcul şi cu chitanţele se depun la Registratură.

  • Ridicarea dosarului

Dacă toate etapele au decurs în regulă, mai faci un drum la Registrul Comerţului ca să-ți ridici dosarul. Vei primi:

  • Certificat de Înregistrare emis de Ministerul Justiţiei în colaborare cu Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;
  • Certificat Constatator emis în temeiul art.17 alin. (1) lit.c) din Legea 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare, eliberat în baza declaraţiei pe propria răspundere înregistrată;
  • Rezoluţie de înmatriculare a societăţii semnată de Directorul Oficiului Registrului Comerţului;
  • Actul Constitutiv al societăţii comerciale − Dovada Sediului Social (Contractul de Comodat/Închiriere şi Contractul de Asistenţă Juridică);
  • dacă este cazul (adică dacă aţi deschis punctul de lucru odată cu înfiinţarea societăţii), Dovada Punctului de lucru.

Restul lucrurilor pe care le ai de făcut sunt detalii:

  • Ștampila
  • Deschiderea contului bancar
  • Încheierea contractului pentru contabilitate
  • Cumpărarea tipizatelor
  • Un produs bun
  • Un business de succes…

Te-ai speriat? Treaba abia începe. Felicitări, ești antreprenor cu acte-n regulă.