Luxul nu e despre “cel mai scump”. E despre vis

Luxul nu e despre “cel mai scump”. E despre vis

“Dacă îl poți compara, atunci nu mai este un Bugatti!”

În aceste cuvinte se concentrează spiritul, poruncile, Biblia, Coranul, legile lui Ettore Bugatti. Bugatti nu e despre mașini. E despre cum pui laolaltă un fel de a gândi, de a simți, de a trăi. Despre cum iei din cultură, artă și știință toate elementele de care ai nevoie ca să scoți un produs pe care n-ai cum să nu îl admiri, aplauzi, respecți și – mai ales – să îl dorești.

Povestea începe în Franța de dinainte de cel de-al doilea Război Mondial. Undeva sus, cel mai sus în societatea franceză, în zona selectă și exclusivistă cu domni eleganți, castele și extravaganțe boeme – ce mai, cu “plaisirism”, coniac și cafea fină.

Familia Bugatti a integrat idealul ArtDeco în tot ce a oferit mai apoi consumatorilor. Carlo Bugatti, un producător de mobilier aclamat și adorat care lucra la Paris și Milano la sfârșitul anilor 80, a fost adevăratul izvor al geniului artistic și mecanic pe care descendenții săi l-au transpus în mașini.

Artizan și creator în adevăratele înțelesuri ale acestor cuvinte, el și-a pregătit cei doi fii – Ettore și Rembrandt – în toate aspectele legate de prelucrarea metalelor și a lemnului, de modelare, de stil și design. De fapt, familia era înconjurată de artiști, iar Carlo era prieten apropiat cu Giacomo Puccini, cu sculptorul Ercole Rosa, cu pictorul Segantini care au fost o prezență constantă în vieților celor doi copii.

Rembrandt, care purta acest nume în virtutea tradiției artistice a familiei, a murit tânăr. Ettore s-a dovedit a fi de mic pasionat de mecanică și inginerie. Era atât de pasionat și de înzestrat încât să conceapă, la adolescență, o tricicletă cu motor.

La 20 de ani, cu susținere financiară din partea tatălui său, a făcut un prototip de automobil – deja al doilea din viața sa – cu care a participat la Târgul de primăvară de la Milano și unde a luat și premiu.  Designul a atras atenția baronului de Dietrich, care l-a invitat pe Ettore să lucreze la fabrica lui de mașini din Niederbronn. I-a oferit posibilitatea să conceapă automobile. Așa s-au născut primele modele De Dietrich și De Dietrich-Bugatti gândite de el.

Fiul său, Jean, a fost la rându-i un designer de automobile remarcabil. La 27 de ani, făcea Bugatti Atlantic 1936. Doar două mașini Atlantic mai există în ziua de azi. Una îi aparține lui Ralph Lauren, cealaltă a fost cumpărată recent la o licitație de un anonim care ar fi dat pe ea 40 de milioane de dolari.

Povestea Bugatti, nu a mașinilor Bugatti, este o istorie fascinantă a unei familii în care s-au combinat spectaculos artele și științele. E o istorie lungă, impresionantă, sinuoasă, cu falimentul de după război și cu improbabile renașteri, cum ar fi renașterea Veyron.

“Nimic nu e prea frumos, nimic nu e prea scump” e una dintre cele mai faimoase și mai citate declarații ale lui Ettore care, în același timp, era obsedat de performanța tehnică: “Îmi construiesc mașinile să meargă, nu ca să se oprească.”

Construia mașinile care îi plăceau lui, pe care și le imagina el, la care visa el însuși. Era dăruit cu atât de multe și de diferite talente și reușea cu atâta inteligență să le pună pe toate să lucreze împreună, încât fiecare vis al lui transformat în produs devenea contagios. Milioane de oameni au vrut și vor și azi, după atâta amar de vreme, să viseze la fel ca el. Să intre în visul lui. Practic, să se urce într-o mașină Bugatti și să pornească la drum.

Și așa ajungem, cumva, la “Ce este luxul?”, de fapt. Este despre plăceri, bucurii fără de care am putea trăi bine, mersi, dar după care tânjim. E un anume fel de “mai bine” foarte straniu: depinde de unde privești, de unde țintești la el.

Pentru că, de-adevăratelea, nu există niciunde o definiție unanim acceptată a luxului. Nu e nicio linie clară care să delimiteze luxul de confort și confortul de necesitate. Baia personală era, în Imperiul Roman, un lux absolut. De multă vreme a devenit necesitate.

Practic, luxul e motorul care ne duce înainte. De la vacanța pe care nu ne-o permitem azi, dar pentru care muncim de azi ca să ne-o permitem mâine și până la afacerea pe care o construim în fiecare zi ca să ne putem duce oricând, în orice vacanță vrem. Asta ca să știi la ce să visezi în 2019…