Informația bună trece primejdia rea

Informația bună trece primejdia rea

Compania aviatică Delta Air Lines a fost una dintre victimele colaterale ale atentatelor din 11 septembrie 2001. După patru ani în care s-a străduit să se adapteze la scăderea numărului de clienți, la creșterea costurilor combustibilului și la concurența care oferea tarife mai mici, a dat faliment în 2005. Statistic vorbind, puține companii care intră în faliment reușesc să se redreseze. Ei bine, Delta e una dintre ele. Din 2007, e back in business!

Alt exemplu: cu câtiva ani în urmă, nimeni alta decât IKEA a fost acuzată de evaziune fiscală pentru mai mult de 1 miliard de euro. Compania se folosea de filiala sa din Olanda pentru a trimite banii din celelalte magazine europene către paradisurile fiscale din Lichtenstein și Luxemburg.

Ce vrem să zicem e că scandalurile și problemele financiare pot afecta orice business, indiferent de cifra de afaceri sau de notorietatea sa. În astfel de situații, firește, e indicat să apelezi un avocat. Dar nu strică să fii familiarizat cu situația.

Dacă unul dintre furnizorii tăi a înregistrat debite către societăți, fie ele de stat sau private, și pentru recuperarea acestora s-a deschis un dosar de executare silită, executorul judecătoresc îți va aduce la cunoștință situația printr-o adresă. Totodată, vei fi înștiințat de faptul că, în calitate de terț poprit, de la momentul primirii acesteia, toate plățile datorate colaboratorului tău se vor face în contul biroului de executor judecătoresc care se ocupă de recuperarea prejudiciului. Mare atenție: nerespectarea acestei prevederi poate atrage sancțiuni nedorite și pentru compania ta!

În cazul în care unuia dintre beneficiarii companiei tale i se deschide dosar de executare silită, lucrurile se complică fiindcă va avea conturile blocate și nu-și va putea plăti facturile. Va trebui să te adresezi instanței de judecată pentru obținerea unui titlu executoriu și, la rândul tău, va trebui să demarezi o nouă procedură de executare silită asupra debitorului tău. Ca o măsură asiguratorie până la recuperarea completă a prejudiciului, executorul este îndreptățit să instituie sechestru asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aflate în patrimoniul debitorului.

Chiar compania ta poate fi protagonista acestui scenariu nefast. Cum poți ajunge aici? Ai acumulat datorii către furnizori prin neplata facturilor scadente, nu ți-ai respectat obligațiile contractuale asumate printr-o convenție valabil încheiată, ai emis instrumente de plată fără acoperire, a fost refuzat la plată biletul la ordin sau a fost declarat scadent creditul contractat. Acestea sunt cele mai comune ipoteze care pot genera urmări dintre cele mai grave.

Creditorii tăi se pot adresa instanței de judecată, care, prin parcurgerea unei proceduri judiciare, va consfinți definitiv culpa contractuală a părților. După finalizarea procedurii, urmează inițierea procedurii de executare silită în temeiul unui titlu executoriu (contract de credit, bilet la ordin nedecontat, filă CEC neacoperită sau hotărâre judecătorească definitivă).

În acest moment trebuie să verifici dacă, din punct de vedere procedural, au fost respectate prevederile aplicabile în materie execuțională și, în caz că nu, ai dreptul să formulezi contestație la executare, conform art. 712 din Codul de procedură civilă. Nu uita: pe calea contestației la executare pot fi atacate actele de executare silită sau însăși executarea silită! Dacă nu a existat în prealabil un proces prin care s-a dezbătut fondul cauzei, pot fi aduse în discuție apărări și critici referitoare la fondul pricinii, la validitatea acestuia sau la temeinicia pretențiilor creditorului. În cazul în care s-a derulat deja un proces cu privire la fondul litigiului (situația în care s-a constatat neîndeplinirea unor obligații contractuale și culpa uneia dintre părți, iar instanța a trasat o serie de obligații clare în sarcina acesteia), pe calea contestației la executare pot fi aduse în discuție numai aspecte privitoare la respectarea normelor de procedură aplicabile în materie execuțională, chestiunile referitoare la fondul problemei fiind deja tranșate printr-o hotărâre definitivă.

E bine să știi că instrumentele de plată (bilete la ordin, file CEC etc.) și contractele de credit devin executorii la data scadenței lor. De asemenea, este de menționat faptul că titlurile executorii pot fi valorificate în termen de 3 ani, excepție făcând titlurile emise în materia drepturilor reale, la care termenul de prescripție este de 10 ani. Acesta începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită sau, în cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, de la data la care acestea au rămas definitive.

Stabilitatea financiară a unei companii nu e o chestiune de noroc. E drept că, uneori, un eveniment major, neprevăzut, poate distruge ani de muncă, strategii și investiții. De cele mai multe ori, însă, paza bună – și aici ne referim la informația corectă, completă și actualizată – trece primejdia rea.