Formula fericirii. Unde-s banii în ecuație

Formula fericirii. Unde-s banii în ecuație

Despre ce este fericirea? Despre buclișoare gălbui care fâlfâie în briză, pe malul mării? Despre vânticel care străbate pajiște cu flori pe care alergi desculț și nici mărăcinele nu te înțeapă, nici insecta nu te pișcă? Sau poate despre tablouri, case, afaceri, conturi, yachturi, ceasuri și mașini? E despre ding-dangul clopotelor vesele de nuntă și despre râsul copilului nou-născut?

Poate doar despre iubire s-a scris, s-a cântat și s-a pictat mai mult decât despre fericire. Deși iubirea și fericirea sunt destul de amestecate în poeme, romane, muzici, tablouri, viață.

Abordarea matematică a fericirii nu a fost tocmai punctul forte al omenirii. Pare imposibil să cuprinzi în termeni clari, secvențe și scheme numerice o așa multitudine de emoții, acțiuni și variabile materiale care să îți dea, la finalul unui calcul, fericire fără virgulă.

Totuși, dacă ai descoperi că există un fel de formulă secretă a fericirii? Profesor de marketing la New York University’s Stern School of Business, antreprenor și speaker de succes, Scott Galloway e convins că a găsit-o.

Când te întrebi dacă există vreo ecuație pentru o viață bine trăită, Galloway vine cu “algebra fericirii”. «Ideea de bază este că fericirea unei persoane poate fi cuantificabilă. Există o cantitate importantă în prima parte a vieții, îndeobște în copilărie, vine o perioadă de stres pe la vârsta mijlocie, pentru ca la final fericirea să își recapete locul. Este, cumva, momentul în care, de regulă, devenim capabili să ne bucurăm de tot ce avem și de experiențele pe care le-am trăit deja.»

Dacă ar fi să intre într-un grafic tot ce zice Galloway, curba fericirii ar fi cam ca zâmbetul de la un “smiley face” clasic. Așadar, problema cu căutarea fericirii devine presantă taman în anii cei mai energici și mai plini de vioiciune fizică și intelectuală. Tocmai atunci te simți deseori pierdut într-o lume complicată și haotică. Tocmai când ai nevoie mai mare ca lucrurile pe care le faci să aibă sens, sensul pare că se pierde: uneori în viața personală, alteori în carieră.

Când ajungi pe la 30 de ani, ai mari șanse să te pomenești că visul tău de la la 18-20 de ani a pălit, dacă nu cumva s-a ales praful de el. Că viața și realitatea l-au zdruncinat și l-au zdrențuit zdravăn.

«Să descoperi la un moment dat că nu trăiești la așteptările pe care singur ți le-ai setat este, trebuie să admitem, destul de stresant», spune Galloway. Dar nu e ca și cum ar fi un blestem. «Dar, ceva absolut minunat se petrece când te apropii de 50 de ani: brusc, te uiți în urmă, descoperi cum ți-a fost drumul, ce ai obținut și ce ai realizat până în acest moment al vieții și începi să le prețuiești pe toate. Și să te bucuri de ele.»

Și te uiți la toate, le revalorizezi pe toate, de la cele până mai ieri neînsemnate și până la marile izbânzi din familie, din carieră, din rutina de zi cu zi.»

Se mai întâmplă ceva: admiți că timpul pe care îl ai de petrecut pe aici este finit și începi să apreciezi prezentul mai mult ca niciodată. Să te bucuri de fiecare zi într-un fel nou. Practic, începi să devii fericit.

Galloway mai spune și despre succes ceva: spune că poate fi măsurat prin reacția și rezistența la eșec. Nimeni nu este scutit de eșecuri. Nici în viața personală, nici în viața profesională. Abilitatea de a accepta eșecul, de a plânge pierderea până la capăt și apoi de a merge mai departe e direct răspunzătoare de succes. Și de fericire.