Ești plictisit? Ești angajatul perfect! Surprinzătoarea productivitate a plictiselii

Ești plictisit? Ești angajatul perfect! Surprinzătoarea productivitate a plictiselii

Doar copiii au curaj să spună “M-am plictisiiiit!” dintr-o suflare. Pe măsură ce crești, plictiseala devine o stare de disconfort pe care nimeni nu se avântă să o mărturisească. Probabil că nici nu e cea mai surprinzătoare atitudine. Uitați-vă cât de admirativ se uită societatea la activitatea febrilă și neîntreruptă. “Ce mai bogați”, “cei mai de succes”, “cei mai competitivi” dintre noi sunt descriși sau autodeclarați drept neobosiți și neplictisiți. Sigur, e cumva împotriva biologiei – ba nu, chiar a naturii umane să nu obosești, să nu te plictisești. Dar regulile au fost stabilite, criteriile au fost bătute în cuie, deci referințele par de nezdruncinat.

Poate tocmai de aceea a venit vremea să i se facă și plictiselii puțină dreptate. Poate că plictisiții nu-s doar niște “loaze leneșe”,  așa cum lumea modernă i-ar taxa de’ndată. Poate că ei doar au curajul să își recunoască starea. Ceea ce, desigur, nu e tocmai cea mai inspirată idee într-o societate care prețuiește idealist-utopic “starea de bine”, “energia bună” și “pozitivismul” și disprețuiește (sau măcar fuge de) ideea de oboseală, lipsă de chef, plictiseală și, prin înfricoșătoare extensie, tristețe.

Plictiseala, descrisă tradițional drept o “inhibare a fanteziei”, poate e, totuși, ceva bun. Un număr considerabil de studii recente arată că ar trebui să ne dăm voie să fim plictisiți măcar din când în când. Altminteri, am putea pierde ceva important pe drum.

Înainte de a invoca orice studiu, există o observație banală, cvasi-generală și foarte grăitoare în toată pledoaria pro-plictis: multe din cele mai bune idei ne vin în cele mai inactive momente: în drumul de rutină spre serviciu, când mergi aiurea, fără țintă, la o plimbare “de spălat creierii”, când ești sub duș… sau înainte de.

La Universitatea din Pennsylvania, câțiva psihologi au făcut o serie de teste care au arătat că “plictisiții” au avut rezultate spectaculos mai bune la testele de creativitate “relaxați neobosiți, neplictisiți și activi. O serie de alte experimente și scotociri prin minți plictisite duc spre concluzia de la care, de fapt, am pornit.

Pe scurt: starea de plictiseală ne încurajează, de fapt, să ne explorăm creativitatea. Cum? Creierul semnalează că din situația actuală lipsește ceva important, iar asta trebuie să se schimbe. Cum? Simplu: ne lăsăm mintea să rătăcească aiurea, fără țintă precisă.

Mai mult: creierul muncește extrem de eficient exact atunci când facem cele mai banale și mai plictisitoare activități. Acelea despre care spunem că ne pun “pe pilot automat”: când spălăm vase, când împachetăm rufe, când mergem fără țintă… Atunci, lăsăm creierul să respire. Și în exact acest răgaz se activează o rețea neuronală de unde ne pot veni idei neașteptate și formidabile.

Nu e bla-bla, e neuroștiință!